Infofinanciar > Lumea la zi > Tună și fulgeră! Putin, cu Xi în spate: ”Occidentul va lupta, în fapt, până la ultimul ucrainean!”
Lumea la zi

Tună și fulgeră! Putin, cu Xi în spate: ”Occidentul va lupta, în fapt, până la ultimul ucrainean!”

Vladimir Putin
Foto: protv.ro

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, care se află la Moscova în vizită oficială, a avut marţi o nouă rundă de discuţii cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. La finalul discuţiilor, cei doi au susţinu o conferinţă comună de presă.

”Am intrat în detaliile cooperării şi în domeniul energiei, care se desfăşoară într-un ritm bun. China este destinaţia principală pentru petrolul rusesc, iar Rusia este hotărâtă să extindă livrările constante de resurse energetice. Rezultate bune avem şi în domeniul gazelor naturale. În 2022, Rusia a mărit cu 50% livrările de gaze naturale către China, via gazoductul transsiberian. Gazprom s-a întâlnit cu colegii chinezi şi a livrat gaze naturale peste acordurile contractuale, ceea ce ne transformă într-un furnizor stabil şi partener de încredere. Alte creşteri ale livrărilor către China vor rezulta din acordul semnat în luna ianuarie şi care priveşte gazoductul din Extremul Orient”, a declarat Putin.

Livrări spre China

”De asemenea, am convenit să dezvoltăm două conducte siberiene prin Mongolia. Am discutat despre acestea în detaliu, am ajuns la un acord cu partea mongolă şi livrările se vor ridica la 50 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Vreau să reamintesc că Rusia este al patrulea furnizor de gaze naturale lichefiate (LNG) al Chinei, iar livrările de LNG vor fi mărite. Cooperarea în domeniul energiei nucleare este, de asemenea, intensificată. Rusia construieşte centrale nucleare în China, lucrările sunt în derulare la reactoarele 7 şi 8 ale unei centrale şi urmează să înceapă lucrările la o altă centrală nucleară. Acordurile între Rosatom şi Agenţia pentru Energie Nucleară din China se bazează pe cooperare pe termen lung”, a mai spus președintele rus.

”Am acordat importanţă majoră intensificării cooperării industriale. Constructorii de automobile din China îşi intensifică prezenţa şi se alătură unor proiecte comune, de asemenea în construcţia de elicoptere civile, în metale neferoase, biotehnologie, industria de medicamente şi alte sectoare de viitor ale economiei. Sectorul agricol este un alt sector promiţător, iar comerţul bilateral cu produse agricole a crescut foarte mult. Anul trecut, acesta se ridica la 41%. Sunt, de asemenea, posibilităţi de creştere a exporturilor de carne, cereale şi alte produse din Rusia”, a subliniat Vladimir Putin.

Mai multe rute

”Rusia şi China sunt, de asemenea, hotărâte să dezvolte rute internaţionale logistice şi de transport. Am vorbit despre maximizarea potenţialului rutei feroviare transsiberiene Baikal-Amur şi a rutei maritime nordice, am discutat despre căile rutiere transasiatice şi garantarea funcţionării lor stabile, creşterea eficienţei traficului de pasageri şi de marfă. Pentru a răspunde nevoilor în creştere ale tranzitului de marfă, am extins infrastructura vamală. Anul trecut, am dat în funcţiune două poduri transfrontaliere, în apropiere de Blagoveşcensk şi în Regiunea Autonomă Evreiască din Rusia”, a mai amintit Putin.

”Cooperarea bilaterală umanitară este o cooperare tradiţională şi multifaţetată. După restricţiile de COVID-19, am crescut gradual schimburile culturale, ştiinţifice şi turistice, care promovează prietenia profundă, înţelegrea reciprocă şi afecţiunea sinceră dintre cetăţenii ruşi şi chinezi. Reamintesc că anii 2021 şi 2022 au fost declaraţi în ţările noastre anii cooperării ruso-chineze în domeniul culturii fizice şi sportului. Au fost programate peste 600 de evenimente, care includ şi sporturile pentru tineri şi elevi, ştiinţa sportului şi sporturile paralimpice. Bineînţeles, aşteptăm o delegaţie de atleţi chinezi în Kazan, în 2024, la primul eveniment sportiv internaţional în materie de inovaţie în atletism. Atletismul va fi combinat cu elemente digitale şi ştiinţifice. Este o iniţiativă de tineret extrem de promiţătoare, pe care noi o promovăm împreună cu prietenii chinezi. Am propus, în lumina celor spuse, să găzduim în China a doua ediţie a evenimentului sportiv de acest tip.

Tensiuni pe glob

”Am discutat şi problemele internaţionale şi am subliniat că viziunea Rusiei este convergentă cu viziunea Chinei. În mai multe locuri din lume se amplifică tensiunile, iar potenţialul de conflict şi criză este în creştere. Practica ilegală a utilizării sancţiunilor motivate politic şi a altor restricţii ia amploare şi sunt utilizate şi alte instrumente ale concurenţei neloiale. Astfel de principii precum neamestecul, dreptul la dezvoltare suverană, libertatea comerţului şi accesul la tehnologia modernă sunt încălcate. Chiar şi dreptul la educaţie – şi, în acest context, China şi Rusia sunt ferm împotriva oricăror state şi blocuri care încalcă interesele altor ţări în numele unor beneficii militare, politice sau economice”, a amintit președintele Rusiei.

Vor lupta până la ultimul ucrainean

”Bineînţeles, nu ignorăm situaţia din jurul Ucrainei. Credem că multe dintre punctele incluse în planul de pace propus de China sunt convergente cu abordarea rusă şi pot fi luate ca bază pentru un acord de pace, atunci când Occidentul şi Kievul vor fi gata pentru asta. Dar această abordare, această disponibilitate nu este valabilă şi de partea lor. Mai mult, tocmai am fost informat că, în timp ce preşedintele Xi şi eu discutam despre posibilitatea implementării planului de pace chinez – iar preşedintele Xi a petrecut mult timp discutând iniţiativa sa de pace în întâlnirea noastră de ieri faţă în faţă -, astăzi am aflat că Marea Britanie, prin ministrul său adjunct al apărării, a declarat nu numai că va livra tancuri, dar şi proiectile cu uraniu îmbogăţit. Se pare că Occidentul chiar a decis să lupte împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean, nu numai în vorbe, ci şi în fapte. Aş dori să ştiţi că, dacă acest lucru se va întâmpla, Rusia va fi forţată să reacţioneze corespunzător. Vreau să spun că acum Occidentul utilizează o armă cu componentă nucleară, şi vreau să subliniez că China şi Rusia duc o politică externă independent”, a subliniat Putin.

”Suntem solidare în încercarea de a forma o lume echitabilă şi multiplă bazată pe rolul central al ONU şi al Consiliului de Securitate al ONU, pe dreptul internaţional şi principiile de aur înscrise în Carta ONU. Considerăm că este important să continuăm să sprijinim o coordonare strânsă sub umbrela Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai şi BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) şi să cooperăm strâns în G20 şi în alte forumuri multilaterale. Şi, bineînţeles, să continuăm eforturile de a lega procesele de integrare în Uniunea Economică Eurasiatică şi iniţiativa Chinei One Belt One Road (O Centură Un Drum), pentru a crea un parteneriat major eurasiatic. În final, aş dori să îi mulţumesc preşedintelui Xi şi tuturor prietenilor noştri chinezi pentru munca noastră comună productivă. Vreau să îmi exprim încrederea că acordurile la care am ajuns în decursul acestei vizite vor servi la întărirea prieteniei ruso-chineze şi vor promova bunăstarea şi prosperitatea ţărilor şi popoarelor noastre”, a încheiat președintele Vladimir Putin.