Infofinanciar > Info > Se deschide primul tronson din Autostrada Moldovei. Va lega Buzăul de Focșani
Info

Se deschide primul tronson din Autostrada Moldovei. Va lega Buzăul de Focșani

Se deschide primul tronson din Autostrada Moldovei. Va lega Buzăul de Focșani
sursă foto: arhiva companiei

Marcel Ciolacu, șeful Guvernului de la București, a participat vineri seară, 26 aprilie, în cadrul unei emisiuni televizate. Cu această ocazie, premierul a anunțat că primul tronson din Autostrada Moldovei care va fi deschis circulațieifoarte curând va fi Buzău – Focșani. De asemenea, Ciolacu a precizat și că în 2024 se vor da în folosință până la 147 de kilometri din Autostrada Moldovei.

„Cred că primul tronson o să fie Buzău – Focșani. Din discuțiile mele avute cu domnul ministru, dar și cu constructorul, o să dea în folosință anul acesta în jur de 147,8 kilometri din Autostrada Moldovei”, a declarat premierul în direct la Prima TV.

Marcel Ciolacu a vorbit apoi și despre importanța drumului expres din zona Olteniei și a autostrăzii A0: „Foarte important ce se întâmplă în zona Olteniei cu drumul expres, în primul rând pentru Ford și pentru Dacia.

Trebuie să ai costurile cât mai scăzute, să fii competitiv. S-a deblocat A0, centura Bucureștiului, și veți vedea o schimbare și în București a traficului. Într-un fel, o să se meargă de la Pașcani până la Constanța pe autostradă, la fel de la Craiova până la Constanța pe autostradă și cu A0”, a precizat Marcel Ciolacu, citat de profit.ro.