Totul despre politica, populația și economia Qatarului! Prima țară din Orientul Mijlociu care a găzduit Cupa Mondială de fotbal

Qatarul a devenit de-a lungul timpului o țară cu o influență destul de mare printre statele din Orientul Mijlociu. Cu o economie bazată, în principal pe petrol și gaze naturale, statul qatarez a reușit să se claseze în topul economiilor mondiale. Cu siguranță, Qatarul este mult mai mult decât ceea ce se vede, astfel, în acest episod al serialului „Totul despre economiile lumii”, se prezintă în detaliu unele dintre cele mai importante aspecte ale statului: de la economia Qatarului la viață culturală, de la guvern și formă de organizare la fotbal și Cupa Mondială.

Qatar este un stat situat în Orientul Mijlociu. Acesta se învecinează cu Golful Bahrain la vest, Golful Persic la est și Arabia Saudită la sud, ocupând o mică peninsulă deșertică. Acest loc a fost locuit în mod continuuu încă din timpurile preistorice. În urma apariției islamului, regiunea a fost supusă califatului islamic. Ulterior, aceasta a fost condusă de mai multe dinastii locale și străine, înainte de a cădea sub controlul dinastiei Thani în secolul al XIX-lea. Dinastia Thani a căutat patronajul britanic împotriva grupurilor tribale concurente și împotriva Imperiului Otoman, care a ocupat țara la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În schimb, Regatul Unit a controlat politica externă a Qatarului până la independența acestuia în 1971. După acest an, monarhia a continuat să aibă legături strânse cu puterile occidentale ca pilon central al securității sale naționale.

Qatarul, de la trecut nomadic la statul viitorului

Qatarul are una dintre cele mai mari rezerve de petrol și gaze naturale din lume și angajează un număr mare de lucrători străini în procesul de producție. Datorită bogăției sale petroliere, locuitorii țării se bucură de un nivel de trai ridicat și de un sistem bine stabilit de servicii sociale.

Capitala este orașul de coastă estică Doha care a fost cândva un centru pentru pescuitul de perle. Aici locuiesc cei mai mulți locuitori ai țării. Doha îmbină arhitectura premodernă cu noi clădiri de birouri, centre comerciale și complexe de apartamente. Tradițiile Qatarului se bazează pe un trecut nomadic și pe practici vechi de secole: de la produse țesute manual la șoimărit. Cu toate acestea, populația țării este urbană și de coastă, viața de zi cu zi fiind complet modernă. Conducătorii statului au căutat să consolideze libertățile civile.

Presa este printre cele mai libere din regiune și, deși sunt religioși și tradiționali, qatariezii se mândresc cu toleranța lor față de culturile și credințele altora. În ceea ce privește statutul marii comunități de expatriați din țară, emirul conducător a menționat că „în Qatar, aceștia găsesc siguranță și un mod de viață demn”.

Qatar a fost inițial colonizat de nomazi beduini din partea centrală a Peninsulei Arabice. Cu toate acestea, cetățenii qatarezi constituie doar o mică parte, aproximativ a noua parte din totalul populației actuale. Creșterea economică începută în anii 1970. A fost creată o economie dependentă de muncitorii străini, în principal din Pakistan, India și Iran. Puțini qatarezi păstrează un stil de viață nomadic.

Araba este limba oficială, iar majoritatea qatarezilor vorbesc un dialect al limbii arabe din Golf, similar cu cel vorbit în statele din jur. Araba modernă standard este predată în școli, iar engleza este folosită în mod obișnuit. În rândul populației numeroase de expatriați, se vorbește adesea persana și urdu.

Organizarea Qatarului și tendințele demografice

Qatarezii sunt în mare parte locuitori urbani. Mai puțin de 1% din populație trăiește în zonele rurale. Doha, pe coasta de est, este cel mai mare oraș și centru comercial al Qatarului. Capitala conține aproximativ jumătate din populația emiratului. Are un port de mare adâncime și un aeroport internațional. Principalul port petrolier și centru industrial este Umm Saʿīd, la sud de Doha, pe coasta de est. Al-Rayyān, la nord-vest de Doha, este a doua mare zonă urbană a țării. Dintre numeroasele insule și recife de corali aparținând Qatarului, Ḥālūl, în Golful Persic, la 97 km (60 mile) la est de Doha, servește ca punct de colectare și depozitare pentru cele trei câmpuri petroliere offshore ale țării.

Populația Qatarului a crescut în mod constant. Totuși, în ciuda unei rate de mortalitate scăzute, rata natalității din țară a dus la o rată de creștere naturală ușor mai mică decât media mondială. Rata de migrație netă este cea mai mare dintre toate țările din regiunea Golfului Persic și a treia cea mai mare din lume. Bărbații sunt mai numeroși decât femeile în proporție de peste trei la unu, în mare parte din cauza numărului disproporționat de bărbați expatriați. De asemenea, datorită ratei ridicate de migrație, populația este în mare parte de vârstă activă, peste 70% din populație fiind concentrată în intervalele de vârstă 15-29 și 30-44 de ani. Speranța medie de viață este de aproximativ 77 de ani pentru bărbați și 81 de ani pentru femei.

Islamul este religia oficială, iar qatarezii sunt în mare parte musulmani sunniți. Există o mică minoritate șiită. Familia conducătoare Thani a aderat la aceeași interpretare Wahhābī a islamului ca și conducătorii din Arabia Saudită, deși nu la fel de strict. Femeile, de exemplu, au mai multă libertate în Qatar decât în Arabia Saudită. Populația non-qatareză are o componență religioasă mai diversă: musulmanii, creștinii și hindușii constituind cele mai mari grupuri religioase.

Economia Qatarului, printre primele economii mondiale

Prosperitatea economică a Qatarului provine din extracția și exportul de gaze naturale și de petrol, ce a fost descoperit în 1939 și produs pentru prima dată în 1949. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, populația Qatarului se ocupa cu pescuitul, inclusiv cel de perle și cu comerț. Populația qatareză era una dintre cele mai sărace din lume. Cu toate acestea, în anii 1970, nativii din Qatar se bucurau de unul dintre cele mai mari venituri pe cap de locuitor din lume, în ciuda scăderilor ulterioare ale veniturilor datorate fluctuațiilor prețurilor mondiale ale petrolului. Concesiunea petrolieră inițială a Qatarului a fost acordată companiei Iraq Petroleum Company (IPC), un consorțiu de firme europene și americane. Această concesiune și cele ulterioare au fost naționalizate în anii 1970. În timp ce compania de stat Qatar Petroleum, fosta Qatar General Petroleum Corporation, supraveghează operațiunile de petrol și gaze, corporațiile private continuă să joace un rol important ca societăți de servicii.

Guvernul a încercat să modernizeze sectoarele pescuitului și agriculturii prin oferirea de împrumuturi fără dobândă. Cu toate acestea, producția de alimente continuă să genereze doar o mică parte din produsul intern brut (PIB). Lipsa de terenuri fertile și de apă impune limitări severe în agricultură, iar o mare parte din alimentele țării trebuie importate. Cu toate acestea, utilizarea efluenților de canalizare tratați și a apei desalinizate pentru irigații a contribuit la extinderea producției de fructe, cum ar fi curmalele și pepenii, dar și la extinderea producției de legume, precum roșiile, dovleceii și vinetele. Aceste produse din Qatar le exportă acum în alte țări din Golful Persic. Producția de carne, cereale și lapte a început, de asemenea, să crească până la sfârșitul secolului al XX-lea.

Cândva pilonii economiei Qatarului, pescuitul normal și cel de perle au scăzut mult în importanță. Extragerea perlelor este aproape inexistentă, în mare parte din cauza industriei de perle cultivate dominante a Japoniei. Guvernul menține o flotă de pescuit și, de la sfârșitul anilor 1990, a pus un accent mai mare pe pescuitul comercial și pe recoltarea de creveți.

Mașini și echipamente de transport, produse manufacturate, alimente și animale vii sunt principalele importuri ale Qatarului. GNL, petrolul brut și petrolul rafinat reprezintă cea mai mare parte din valoarea exporturilor. Principalele surse de import pentru Qatar includ Statele Unite, China, Germania, Japonia și Emiratele Arabe Unite. Coreea de Sud, Japonia, China și India se numără printre cele mai importante destinații de export ale Qatarului. Japonia și Coreea de Sud primesc cea mai mare parte a exporturilor Qatarului, în mare parte sub formă de petrol și produse petroliere.

Petrolul și gazele naturale, baza economiei qatareze

Qatarul deține depozite enorme de gaze naturale, iar zăcământul său offshore North Field este unul dintre cele mai mari din lume. Rezervele de petrol ale țării, care se găsesc atât pe uscat de-a lungul coastei vestice la Dukhān, cât și în largul coastei estice, sunt modeste în comparație cu standardele regionale.

În încercarea de a-și reduce dependența de petrol, Qatar a început să își dezvolte resursele de gaze naturale la mijlocul anilor 1990. Pentru a-și dezvolta zăcămintele de gaze, Qatar a trebuit să se împrumute masiv, dar prețurile ridicate ale petrolului de la începutul secolului XXI au pus țara pe o bază financiară mai solidă. Strategia Qatarului a fost aceea de a-și dezvolta agresiv rezervele de gaze naturale prin proiecte comune cu marile companii internaționale de petrol și gaze, concentrându-se pe câmpul North Field. În primul deceniu al secolului XXI, gazele naturale au depășit petrolul ca pondere majoră în veniturile guvernului și în PIB-ul țării.

Producția statului din Orientul Mijlociu

Qatarul a încercat să își diversifice economia prin industrializare. Cea mai mare parte a sectorului manufacturier cuprinde firme mari cu proprietate mixtă de stat și privată străină. De exemplu, Qatar Petrochemical Company este deținută în mare parte de un holding guvernamental, iar o firmă franceză are o participație minoră. De asemenea, au fost întreprinse activități de măcinare a făinii și de producție de ciment. Cu toate acestea, diversificarea prin extinderea industriei prelucrătoare depinde de abundența de energie ieftină pentru funcționarea uzinelor și este astfel legată de resursele de hidrocarburi ale Qatarului. Rezervele sale de gaze naturale au fost folosite pentru a dezvolta o puternică industrie a gazului natural lichefiat (GNL).

Banca Centrală a Qatarului, înființată în 1993, asigură funcții bancare pentru stat și emite rialul qatarez, moneda națională. Pe lângă băncile naționale, inclusiv băncile comerciale, de dezvoltare și islamice sunt autorizate să funcționeze și bănci străine autorizate. Qatarul a fost generos în ceea ce privește plățile de ajutor extern, în special către alte țări arabe și islamice. Bursa de valori de la Doha a început să funcționeze în 1997.

Sectorul serviciilor, inclusiv administrația publică și apărarea, reprezintă aproximativ jumătate din PIB și angajează mai mult de jumătate din forța de muncă. Cheltuielile militare ale țării ca procent din produsul național brut sunt ridicate, fiind de aproape patru ori mai mari decât media mondială. În încercarea de a diversifica și mai mult economia Qatarului, guvernul a încercat să dezvolte turismul, în special prin promovarea țării ca loc de desfășurare al conferințelor internaționale. Cu toate acestea, turismul rămâne o componentă relativ mică a economiei.

Forța de muncă din Qatar susținută de lucrători străini

Străinii reprezintă cea mai mare parte a forței de muncă din Qatar, o chestiune care preocupă în permanență oficialii qatarezi.
Qatar a interzis angajarea egiptenilor încă din 1996, când guvernul a susținut că Egiptul a fost implicat într-o lovitură de stat eșuată. Guvernul a urmărit în mod activ programe pentru a încuraja angajarea și promovarea cetățenilor qatarezi în rândul forței de muncă. Cu toate acestea, un plan pe cinci ani introdus în 2000 pentru a crește semnificativ numărul de qatarezi în forța de muncă a rămas departe de obiectivele sale. Sindicatele și asociațiile sindicale sunt interzise. Ca în majoritatea țărilor din Orientul Mijlociu, săptămâna de lucru standard este de sâmbătă până miercuri.

Cererea de forță de muncă ieftină în secolul al XX-lea, într-un număr care a depășit cu mult numărul qatarezilor, a produs un sistem de sponsorizare cunoscut sub numele de sistemul kafala. În cadrul acestui sistem, statul a acordat cetățenilor sau angajatorilor din Qatar responsabilitatea pentru a recruta și a gestiona pe scară largă lucrătorii migranți. Condițiile de sponsorizare, împreună cu slaba protecție din partea statului, au oferit sponsorilor o cantitate semnificativă de control asupra salariilor migranților, a capacității de a căuta un nou loc de muncă și de a ieși din țară. Lucrătorii au fost în mod obișnuit exploatați, abuzați și forțați să trăiască sau să muncească în condiții precare.

Pregătirile pentru Cupa Mondială din 2022 au atras atenția internațională asupra condițiilor de muncă din Qatar, determinând țara să introducă noi reglementări pentru sistemul kafala în 2017. Alte reforme în 2020, inclusiv eliminarea cerințelor privind permisiunea angajatorilor de a schimba locul de muncă sau de a părăsi țara, au avut ca scop desființarea totală a sistemului. În pofida angajamentului activ al Qatarului cu comunitatea internațională în vederea îmbunătățirii condițiilor și a autonomiei lucrătorilor, abuzurile au persistat și după 2020, iar observatorii au solicitat continuarea angajamentului și a aplicării legii.

Qatarul nu percepe impozite pe venitul personal și nici nu are o taxă generală pe vânzări. Societățile străine, cu excepția celor deținute de membrii Consiliului de Cooperare al Golfului, sunt impozitate, dar suma reprezintă mai puțin de o zecime din veniturile guvernului. Cea mai mare parte a veniturilor sale provine din vânzarea de petrol și gaze naturale, lucru care menține economia Qatarului prosperă. Țara a înființat o autoritate fiscală generală la sfârșitul anului 2018, pe măsură ce a început să își extindă și să își reformeze politicile fiscale. În 2019, aceasta a pus în aplicare accize puternice pe băuturile zaharoase, produsele din tutun, băuturile energizante, alcoolul și carnea de porc. În coordonare cu CCG, Qatar urma, de asemenea, să perceapă o taxă pe valoarea adăugată de 5 %, dar a amânat în mod continuu punerea în aplicare.

Qatar are peste 760 de mile (1 230 km) de drumuri, aproape toate fiind asfaltate. Nu există căi ferate. Țara are mai multe porturi importante, inclusiv cele de la Doha și Umm Saʿīd. La Doha se află un aeroport internațional, iar Qatar Airways este transportatorul național al țării.
Qatar Public Telecommunications Corporation este singurul furnizor de servicii de telecomunicații din țară. De asemenea, aceasta stabilește politici și ia decizii administrative pentru acest sector. În 1996, internetul a fost pus la dispoziția publicului, iar Qatar Public Telecommunications Corporation este singurul furnizor de servicii. Utilizarea internetului este cea mai mare în rândul cetățenilor qatarezi. Un sistem submarin de cabluri de fibră optică, finalizat la sfârșitul anilor 1990, leagă mai multe state din Orientul Mijlociu, astfel Qatar de Bahrain, Oman și Kuweit.

Guvernul și societatea din Qatar

Un emirat constituțional cu un organism consultativ, Qatar este condus de un emir ereditar din Āl Thānī. Membrii familiei domnitoare dețin aproape toate posturile ministeriale importante, care sunt numite de emir. Cu toate acestea, familia este numeroasă și fragmentată. Pe măsură ce veniturile din petrol au crescut după cel de-al Doilea Război Mondial, au crescut disputele în cadrul familiei conducătoare și au avut loc mai multe lovituri de palat fără vărsare de sânge.

Puterea emirului este limitată de necesitatea de a menține sprijinul membrilor importanți ai familiei, dintre care mulți ocupă posturi guvernamentale înalte. Omogenitatea familiei conducătoare și bogăția țării contribuie la stabilitatea politică a Qatarului. De asemenea, emirul a extins cu prudență participarea politică, permițând ca primele alegeri municipale să aibă loc în 1999, cu un electorat care includea atât femei, cât și bărbați din Qatar. În temeiul unei constituții provizorii adoptate în 1972, emirul a guvernat în urma consultării cu un Consiliu de Miniștri și cu un Consiliu consultativ numit. Constituția, care a fost aprobată prin referendum în 2003 și promulgată în 2005, prevedea alegerea populară a două treimi din membrii Consiliului consultativ.

Sistemul juridic din Qatar are mai multe surse: legea islamică, legea otomană, precum și dreptul civil european și dreptul comun, însă într-o mică măsură. Acesta din urmă a fost introdus prin împrumutarea codurilor altor state arabe cu influență europeană. Legea privind statutul personal este guvernată în mare parte de Sharīʿah, în timp ce dreptul penal este influențat, dar nu guvernat de aceasta. Pe lângă un Consiliu Judiciar Superior, există, de asemenea, mai multe instanțe inferioare și un sistem de curți de apel. Emirul acționează uneori ca instanță de apel finală. Codurile civile și penale oficiale au fost introduse în anii 1970.

Educația este gratuită, dar nu obligatorie

În Qatar nu există partide politice. Qatarezilor li se permite să voteze la alegerile municipale din 1999. Primele alegeri parlamentare au avut loc în 2021. Votul este limitat la cetățenii cu vârsta de 18 ani și peste, al căror bunic patern s-a născut în țară. Femeilor li se permite să candideze pentru funcții publice.

Serviciul militar este voluntar pentru bărbații cu vârsta de 18 ani și peste. Qatarul are o forță de apărare mică, de aproximativ 12.000 de soldați, dintre care majoritatea servesc în armată și țara depinde de protecția vecinilor și aliaților săi pentru a descuraja eventualele amenințări externe. Cu toate acestea, cheltuielile militare ale țării, ca procent din PIB, sunt ridicate: de cinci ori mai mari decât media mondială, mai mult decât cele ale aproape oricărei alte țări. Asistența medicală și serviciile medicale sunt oferite gratuit tuturor rezidenților prin intermediul unor programe guvernamentale. De asemenea, guvernul finanțează cluburi și facilități recreative și culturale pentru tineri, ca parte a amplei sale campanii de „bunăstare a tinerilor”.

Educația este gratuită, dar nu este obligatorie pentru toți cetățenii cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani. Clasele sunt separate în funcție de sex. Qatar cheltuiește generos pentru educație, având una dintre cele mai mari cheltuieli per elev din lume. Sistemul său s-a extins rapid. Două facultăți de formare a profesorilor, una pentru bărbați și una pentru femei, au fost înființate în 1973. Împreună au primit statutul de universitate, ca Universitatea din Qatar, în 1977. Aceasta a continuat să se extindă, iar un nou campus a fost finalizat în Doha în 1985. La începutul secolului XXI, mai multe instituții americane aveau filiale în Education City, printre care Virginia Commonwealth University, Weill Cornell Medical College (parte a Universității Cornell), Carnegie Mellon University, Texas A&M University, Northwestern University și Georgetown University. Universitățile ofereau programe precum studii premedicale și medicale, administrație de afaceri, inginerie chimică, electrică și mecanică, jurnalism și arte plastice. De asemenea, guvernul oferă cursuri de educație pentru adulți în școlile și centrele din întreaga țară, punând accentul pe creșterea gradului de alfabetizare a adulților. Aproximativ patru cincimi din populația țării este alfabetizată, cu proporții aproximativ egale de bărbați și femei.

Viața din Qatar, printre tradiții și obiceiuri

Qatarul este descendent al beduinilor și a păstrat o tradiție de ospitalitate generoasă. Cu toate acestea, societatea qatareză tinde să fie conservatoare în majoritatea aspectelor și este puternic influențată de obiceiurile islamice. Consumul de alcool, de exemplu, nu este aprobat, deși se poate servi într-un număr limitat de hoteluri care se adresează în principal străinilor. De asemenea, vestimentația este, în general, tradițională și conservatoare. Bărbații arabi din Qatar se îmbracă, de obicei, cu o cămașă albă fluidă și o eșarfă pe cap ținută pe loc de un cordon. Îmbrăcămintea femeilor din Qatar, deși este încă conservatoare, este mult mai puțin formală decât statul vecin din Orientul Mijlociu, Arabia Saudită. Multe femei poartă încă mantia neagră lungă pentru tot corpul, în general peste hainele occidentale, dar altele poartă pur și simplu vălul, numit hijab. Îmbrăcămintea lor tradițională este adesea decorată cu broderii de aur sau argint. În public, sexele sunt în mod obișnuit separate.

Bucătăria qatareză este caracterizată de pește proaspăt și orez gătit cu condimente indiene. O masă tipică poate include pește la grătar servit pe un pat de orez condimentat cu curry și cartofi. Cafeaua este băutura preferată și este de obicei servită tare, fierbinte și fără zahăr. Capitala Doha abundă, de asemenea, în restaurante care oferă bucătării din întreaga lume.

Qatarezii sărbătoresc festivitățile islamice standard, inclusiv Ramadanul și Eid al-Fitr și Eid al-Adha. Ei sărbătoresc, de asemenea, mai multe evenimente laice, precum Ziua Independenței și aniversarea ascensiunii emirului la putere.

Societatea de Arte Frumoase din Qatar promovează și expune lucrări ale pictorilor locali, la fel ca și cele câteva galerii care se găsesc în Doha. Consiliul Național pentru Cultură, Arte și Patrimoniu și alte câteva agenții și departamente supraveghează activitățile literare, artistice și culturale, precum și activitățide recreere și turism. Artele tradiționale beduine se regăsesc în țesut, în special de covoare și perne. De asemenea, poezia și cântecul sunt încă practicate. Un gen de muzică cunoscut sub numele de nahmah , cândva popular printre scafandrii de perle din Qatar și din regiunea mai largă a Golfului Persic, a dispărut practic odată cu declinul industriei perlelor. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că guvernul din Qatar a depus mari eforturi pentru a-l păstra. Muncitorii arabi, pakistanezi, indieni și alții expatriați au adus în țară stilurile lor muzicale. Tinerii din Qatar ascultă mai mult muzică populară occidentală și arabă decât beduină sau alte forme tradiționale.

Muzeul Național al Qatarului, proiectat de Jean Nouvel și inaugurat în martie 2019, poartă vizitatorii prin expoziții interactive care prezintă 700 de milioane de ani de istorie a Qatarului. În centrul său se află un fost palat care a găzduit anterior un muzeu național anterior. Un fort din Doha a fost transformat într-un muzeu al meșteșugurilor tradiționale. Teatrul Național din Qatar prezintă programe în capitală.
Posturile de radio și televiziune deținute de guvern emit în arabă, engleză, franceză și urdu.

Transmisiunile de televiziune prin satelit din afara țării sunt ușor de accesat prin intermediul furnizorilor locali. Qatarul primește emisiuni radio din statele vecine din Orientul Mijlociu, dar și de la radiodifuzori internaționali precum BBC World Service. În 1996, restricțiile mediatice din Qatar au fost relaxate. Presa de aici este printre cele mai libere din regiune. Tot în 1996, a fost înființată Al Jazeera, o rețea de televiziune prin satelit, de către un membru al familiei conducătoare. Canalul de știri deschis este recepționat în mare parte din lumea musulmană și a devenit unul dintre cele mai populare posturi de televiziune din Orientul Mijlociu. Totodată reprezintă și una dintre cele mai importante surse de știri dintr-o regiune în care există puțină toleranță pentru o presă liberă. A devenit cunoscut la nivel internațional în 2001, după ce a difuzat mai multe discursuri și interviuri ale militantului islamist Osama bin Laden. În Qatar sunt disponibile, de asemenea, mai multe cotidiene și publicații săptămânale locale.

Fotbalul în Qatar, de la activitatea de recreere la organizarea Cupei Mondiale

Cultura sportivă din Qatar îmbină sporturile tradiționale ale societății deșertice din Arabia cu sporturile contemporane de origine occidentală. Printre sporturile tradiționale populare se numără cursele de cai arabi, cursele de cămile și șoimăritul. Toate acestea se practică încă din trecutul nomadic al țării. Sporturile occidentale, cum ar fi baschetul, golful, handbalul, fotbalul, înotul, tenisul de masă, atletismul și voleiul sunt practicate pe scară largă, dar în principal de către populația expatriată. Fotbalul se bucură de cea mai mare popularitate dintre toate sporturile.

Țara a găzduit mai multe evenimente sportive anuale. Dintre acestea cele mai notabile sunt tenisul, golful și cursele de automobile. Federația Națională de Sport din Qatar, fondată în 1961, servește ca organism de organizare pentru educația sportivă. Statul din Orientul Mijlociu și-a făcut debutul olimpic la Jocurile Olimpice de vară din 1984, însă țara nu a participat niciodată la Jocurile de iarnă.

În 2010 s-a anunțat că Qatar va găzdui finala Cupei Mondiale de fotbal din 2022, devenind astfel prima țară din Orientul Mijlociu programată să găzduiască acest eveniment. Desfășurarea evenimentului a avut loc în perioada noiembrie-decembrie 2022. Câștigătoarea acestui competiții sportive a fost Argentina, după o finală de excepție cu Franța. Echipa națională a Qatarului a fost singura nou-venită la turneu, cu toate că echipa Canadei a participat pentru prima dată după aproape patru decenii, iar cea a Țării Galilor s-a calificat pentru prima dată din 1958. Pregătirea evenimentului s-a dovedit a fi un drum lung și controversat, de la lansarea candidaturii Qatarului la organizare, în 2009, până la realizarea finală în 2022.

Atunci când Qatar și-a lansat candidatura în 2009 pentru organizarea Cupei Mondiale de fotbal, se afla într-o poziție generală puternică pentru a-și susține cauza. Bogăția petrolieră din regiunea Golfului Persic și înflorirea sa rapidă, chiar luxoasă, nu lăsau nicio îndoială că Qatar ar putea face față cheltuielilor enorme pentru găzduirea evenimentului, economia statului fiind una dintre cele mai importantee economii mondiale. Prezentarea cu succes a Jocurilor Asiatice din 2006 la Doha a demonstrat și mai mult că statul qatarez era pregătit pentru această provocare.

Încurajarea candidaturii Qatarului a fost susținută și mai mult de impulsul dat de Cupa Mondială din 2010 din Africa de Sud, care a galvanizat publicul, fiind prima Cupă Mondială găzduită într-o țară africană. O mare parte din lumea arabă a sperat că FIFA va urma exemplul. Astfel, Qatarul a ajuns să fie prima țară arabă care va găzdui turneul.

Anterior, Qatarul solicitase drepturile de organizare a Jocurilor Olimpice de vară din 2016, dar a fost constrâns de propunerea sa de a începe Jocurile Olimpice în octombrie pentru a evita căldura prohibitivă a verii din Qatar. Astfel, ca parte a ofertei sale pentru Cupa Mondială, Qatar a propus stadioane cu aer condiționat neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, care ar revoluționa tehnologia sistemelor de răcire.