Economia Omanului s-a bazat în mod tradițional pe pescuit, agricultură și comerț înainte de descoperirea rezervelor de petrol și gaze naturale. Creșterea explozivă a exporturilor de hidrocarburi a crescut dependența guvernului de aceste materii prime, dar și de mâna de lucru străină. Motiv pentru care guvernul a lansat mai multe programe de diversificare economică, precum și un plan național de „omanizare” a forței de muncă.
Petrolul a fost descoperit pentru prima dată în interior, lângă Fahud, în deșertul vestic, în 1964. Petroleum Development Oman (PDO) a început producția în august 1967. Guvernul Omanului deține 60% din PDO, iar interesele străine dețin 40% (Royal Dutch Shell deține 34%, iar restul de 6% este deținut de Compagnie Francaise des Petroles și Partex).
În 1976, producția de petrol a Omanului a crescut la 366.000 de barili (58.000 m³) pe zi, dar a scăzut treptat până la aproximativ 285.000 de barili (45.000 m³) pe zi la sfârșitul anului 1980, din cauza epuizării rezervelor recuperabile.
Din 1981 până în 1986, Oman a compensat scăderea prețurilor la petrol, prin creșterea nivelului de producție la 600.000 barili pe zi. Totuși, odată cu prăbușirea prețurilor petrolului în 1986, veniturile au scăzut dramatic. Producția a fost redusă temporar, în coordonare cu Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), iar nivelurile de producție au ajuns din nou la 600.000 de barili pe zi până la jumătatea anului 1987, ceea ce a contribuit la creșterea veniturilor. Până la jumătatea anului 2000, producția a urcat la peste 900.000 barili.
Veniturile din petrol au ajuns să reprezinte aproximativ 40% din Produsul Intern Brut (PIB) și aproximativ 75% din veniturile guvernului.
În 2020, principalele exporturi ale Omanului erau reprezentate de:
– petrolul brut (13,3 miliarde de dolari),
– gazele petroliere (4,4 miliarde de dolari),
– petrolul rafinat (2,39 miliarde de dolari).
Valoarea totală a exporturilor în 2020 a fost 30,6 miliarde de dolari, iar principalele destinații de export au fost: China (13,8 miliarde de dolari), India (2,77 miliarde de dolari), Coreea de Sud (1,93 miliarde de dolari), Emiratele Arabe Unite (1,75 miliarde de dolari) și Arabia Saudită (1,57 miliarde de dolari).
O viziune guvernamentală pentru perioada post-petrol
În 1996, preconizând o eventuală epuizare a rezervelor de petrol, guvernul din Oman a inițiat un plan pentru perioada post-petrol care se concentra pe dezvoltarea resurselor de gaze naturale ale țării pentru a alimenta industria internă și pentru export sub formă de gaz natural lichefiat (GNL).
De asemenea, Omanul a căutat să își diversifice și să își liberalizeze economia, pe lângă punerea în aplicare a politicii sale de „omanizare” a forței de muncă, prin care a urmărit încurajarea forței de muncă locale. Până la sfârșitul anilor 1990, planul de privatizare a avansat mai mult decât cele din celelalte state ale Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), care reunește mai multe state din Orientul Mijlociu (Kuweit, Qatar, Arabia Saudită, Bahrain și Emiratele Arabe Unite). Caracteristicile notabile ale programului au inclus extinderea pieței bursiere a țării, vânzarea mai multor companii deținute de guvern și crearea unui mediu investițional mai liberal. Dezvoltarea țării a fost ajutată în parte de CCG.
Economia Omanului este dependentă de petrol și gaze
Liberalizarea piețelor pentru încurajarea investițiilor străine
Omanul și-a liberalizat piețele în efortul de a adera la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și a obținut statutul de membru în anul 2000. În iulie 2006, Congresul SUA a aprobat Acordul de liber schimb SUA-Oman, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009, eliminând barierele tarifare pentru toate produsele de consum și industriale. De asemenea, acordul bilateral oferă protecții puternice pentru întreprinderile străine care investesc în Oman.
Guvernul a întreprins, de asemenea, unele măsuri politice importante în cursul anului 2018, cu înființarea unui centru de arbitraj comercial, adoptarea unei noi legi a societăților comerciale și simplificarea în continuare a proceselor de acordare a licențelor prin intermediul Invest Easy, pentru a îmbunătăți climatul de afaceri și de investiții și pentru a promova creșterea condusă de sectorul privat în sultanat.
Economia Omanului și veniturile din produsele petroliere au permis dezvoltarea spectaculoasă a Omanului în ultimii 50 de ani. Cu toate acestea, în mod notabil, Omanul nu este membru al OPEC, deși s-a coordonat cu grupul în ultimii ani.
Ce prevede strategia Oman 2040
În timp ce veniturile din petrol au contribuit la creșterea economică rapidă a Omanului, guvernul a urmărit în mod activ un plan de dezvoltare axat pe diversificarea, industrializarea și privatizarea economiei, cu scopul de a reduce dependența de contribuția industriei petroliere la PIB.
Lansarea strategiei guvernamentale Oman 2040 marchează o nouă etapă importantă în procesul de dezvoltare a țării. Viziunea Oman 2040 reprezintă strategia sultanatului pentru a depăși provocările, a ține pasul cu schimbările regionale și globale, a genera și a profita de oportunități pentru a promova atât competitivitatea economică, cât și bunăstarea socială, stimulând în același timp creșterea economică.
Omanul are potențial în multe industrii, cum ar fi turismul, pescuitul, logistica, mineritul, serviciile creative și tehnologice și producția. Guvernul încurajează în mod activ investițiile străine directe și a utilizat veniturile obținute din petrol și gaze pentru a dezvolta infrastructura și resursele umane ale țării.
Cel de-al zecelea plan cincinal al Omanului (2020-2025) este primul plan de punere în aplicare a Viziunii 2040, și își va concentra eforturile în vederea realizării diversificării economice, conform datelor Ministerului de Externe din Oman. Planul de diversificare economică urmărește să atenueze dependența Omanului de sursele de venit bazate pe petrol și gaze și a desemnat cinci sectoare care au un potențial de creștere și randament economic ridicat. Acestea sunt agricultura și pescuitul, industria prelucrătoare, logistica și transportul, energia și mineritul și turismul.
Guvernul încearcă să transforme agricultura într-o resursă de exporturi
Planul fiscal pe termen mediu a îmbunătățit ratingul Omanului
Guvernul a încurajat în mod conștient creșterea țării, păstrându-i în același timp cultura și patrimoniul, a dezvoltat economia națională pe principiile justiției și ale pieței libere și investește masiv în creșterea bazei de afaceri a țării.
Prin investiții semnificative în infrastructură și prin asigurarea unui acces ușor atât la piețele interne, cât și la cele internaționale, Omanul continuă să atragă noi întreprinderi care își desfășoară activitatea în numeroase sectoare, de la energie verde și logistică la turism.
Punerea în aplicare a unui plan fiscal pe termen mediu (MTFP) din octombrie 2020 și îmbunătățirea prețurilor petrolului au dus la mai multe îmbunătățiri din partea agențiilor internaționale de rating.
Omanul este angajat în programe economice pentru a îmbunătăți mediul de afaceri și a stimula investițiile, precum și în introducerea unei plase de siguranță socială care va reduce impactul schimbărilor economice asupra familiilor cu venituri reduse.
O transformare la nivelul politicii fiscale
În prezent, politica fiscală din Oman trece prin schimbări semnificative. Guvernul a adoptat Strategia de dezvoltare economică pe termen mediu termen lung, a introdus reforme în sectorul public și a înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește îmbunătățirea sistemului central de guvernare.
Politica fiscală joacă un rol crucial în Oman, fiind rincipalul vehicul de conversie a veniturilor din petrol și gaze în rezultate economice pentru populația sa. Hidrocarburile naturale sunt principalele surse de venituri din export și de venituri fiscale și au un impact asupra restului economiei prin intermediul cheltuielilor guvernamentale. În ultimele decenii, cheltuielile guvernamentale pentru infrastructură, educație, sănătate și programe sociale au transformat economia Omanului și au susținut atingerea unui dintre cele mai ridicate standarde de viață din lume.
Peste două decenii de „omanizare” a forței de muncă
Programul de „omanizare” a forței de muncă este în funcțiune din 1999 și are ca obiectiv înlocuirea expaților cu personal calificat din Oman. Scopul acestei inițiative este de a oferi locuri de muncă pentru populația Omanului, care este în creștere rapidă, înregistrând un spor de natalitate mult peste media mondială.
În cadrul programului, statul a alocat subvenții pentru ca societățile să recruteze angajați locali nu numai pentru a reduce treptat dependența de lucrătorii străini, ci și pentru a depăși preferința covârșitoare a locuitorilor Omanului pentru locurile de muncă din partea guvernului. Serviciile, inclusiv administrația publică și apărarea, reprezintă aproximativ jumătate din valoarea PIB-ului și angajează mai mult de două cincimi din forța de muncă
Până la sfârșitul anului 1999, numărul omanezilor în serviciile guvernamentale a depășit obiectivul stabilit de 72%, iar în majoritatea departamentelor a ajuns la 86% din angajați. Guvernul a stipulat, de asemenea, obiective fixe de omanizare în șase domenii ale sectorului privat.
Planul național de „omanizare” a forței de muncă nu dă rezultatele scontate
Programul național nu dă rezultatele scontate
Majoritatea companiilor au înregistrat planuri de încurajare a angajărilor de personal din rândul populației. Începând cu aprilie 1998, o „carte verde” a fost acordată companiilor care își îndeplinesc obiectivele de omanizare și îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru relațiile de muncă.
Numele acestor societăți sunt publicate în presa locală și beneficiază de un tratament preferențial în relațiile cu guvernul. Cu toate acestea, omanizarea în sectorul privat nu este întotdeauna un succes. Unul dintre motive este faptul că locurile de muncă sunt încă ocupate de expați din cauza salariilor mai mici. Studiile arată că un număr tot mai mare de locuri de muncă vacante în sectorul privat oferă salariul minim oficial pentru candidați, ceea ce reprezintă o perspectivă de angajare neatractivă pentru localnici.
De asemenea, persistă și problema plasării lucrătorilor omanezi în posturi de conducere, din cauza faptului că o parte semnificativă a forței de muncă locale este formată din lucrători tineri și fără experiență.
