Infofinanciar > Lumea la zi > Tinerii primesc bani de chirie și navetă! În ce stat european se aplică măsurile
Lumea la zi

Tinerii primesc bani de chirie și navetă! În ce stat european se aplică măsurile

Tinerii primesc bani de chirie și navetă! În ce stat european se aplică măsurile
Sursa foto: arhiva companiei

Într-o țară europeană, tinerii beneficiază de bani de la stat pentru a-și achita chiriile și naveta la locul de muncă. De asemenea, și recalificare. În același timp, companiile care îi angajează primesc și ele o subvenția. Aceasta valorează 50% din salariul brut pe care îl oferă.

Tinerii a căror vârstă este până în 30 de ani primesc sprijin financiar din partea statului. Cu ajutorul acestuia își pot achita chiria, transportul către locul de muncă și pentru recalificare.

Guvernul Ungariei a adoptat o măsură care presupune reținerea a jumătate din salariul brut al angajaților pe o perioadă de patru sau șase luni. În plus, în situația în care locul de muncă este situat la o distanță de peste 60 de kilometri de locuința angajaților, aceștia pot primi subvenții de până la 186.000 de forinți (aproximativ 2.347 lei) pe an pentru chirie. Pentru o perioadă de cel mult un an, informează antena3.ro