Șederea de șapte săptămâni a lui Liz Truss în funcția de premier britanic a fost deopotrivă dezastruoasă și ridicolă. Planul ei privind reduceri masive nefinanțate de impozite a dus la prăbușirea lirei sterline și la x explozia dobânzilor, iar ea s-a ales la final cu o rată a aprobării de 6%, scrie editorialistul Max Boot în The Washington Post.
Însă Dmitri Medvedev, fostul președinte rus, ar trebui să fie ultimul care râde de neputința ei de a rezista mai mult decât o căpățână de salată verde. El îndeplinește funcția de lacheu patetic al unui dictator atroce care și-a depășit termenul de expirare încă de acum mulți ani și care i-a făcut țării sale și lumii infinit mai mult rău decât ar fi putut face vreodată Truss.
Faptul că cineva atât de nepriceput ca Truss a putut ajunge premier poate constitui un rechizitoriu împotriva sistemului politic britanic (sau cel puțin a Partidului Conservator). Însă înlocuirea ei rapidă cu fostul ministru de finanțe Rishi Sunak, care și-a asumat un program fiscal mai responsabil, demonstrează cel mai important avantaj pe care-l are democrația față de dictatură: existența mecanismelor de control și echilibru, care limitează răul pe care îl poate face chiar și cel mai inept conducător.
Unele greșeli se îndreaptă
Există multe motive, de la istorie și până la geografie, pentru care PIB-ul per capita britanic (47.334 dolari) este mult mai mare decât în Rusia (12.172 dolari) ori China (12.556 dolari), dar eu aș argumenta că în definitiv totul se reduce la tipul de guvernare. Regatul Unit, fiind o democrație liberală, este condus de multă vreme spre beneficiul populației sale, în vreme ce Rusia și China au fost dintotdeauna conduse în primul rând spre beneficiul conducătorilor lor.
E imposibil să-ți imaginezi oricare conducător democratic din lumea modernă lansând un război de agresiune neprovocat, așa cum a procedat Vladimir Putin în Ucraina. Conflictul care a rezultat a dus la suferințe cumplite pentru ucraineni – dar viața nu e roz nici pentru rușii în numele cărora e purtat acest război.
Zeci de mii de soldați ruși se întorc acasă în saci pentru cadavre; mult mai mulți sunt răniți grav. Civilii ruși sunt nevoiți să îndure sancțiunile economice, pierderea libertății și pericolul înrolării – iar toate acestea la un loc au făcut ca sute de mii de ruși să se refugieze din țara lor. Democrații precum Regatul Unit și SUA au și ele problemele lor, însă ele se zbat să facă față numărului mult prea mare de oameni care vor să intre în țările lor, iar nu să iasă.
Țările democratice comit și ele greșeli când pornesc la război – ca președintele George W. Bush și premierul Tony Blair în privința Irakului -, dar, cel puțin de la începutul expansiunii democrației în urmă cu un secol, ele au încetat să mai poarte războaie de cucerire teritorială. Iar atunci când chiar pornesc conflicte prost gândite, rezultatul uzual îl reprezintă protestele de stradă anti-război și tragerea la răspundere politică la urna de vot.
Guvernări bizare
În cazul lui Putin, pare că el nu s-a consultat cu nimeni în afara unui cerc intim restrâns înainte de a lansa războiul de agresiune prost conceput împotriva Ucrainei. Tentativa lui de a cuceri a ajuns din lac în puț, dar, în loc să dea înapoi, el tot continuă să insiste. E de neconceput ca acest război malefic să poată aduce vreun beneficiu poporului rus. El pur și simplu plătește prețul pentru visele demente de glorie imperială ale dictatorului său. Iar prețul poate crește exponențial dacă Putin va folosi arma nucleară, iar NATO va răspunde.
Și poporul Chinei plătește, deși în moduri diferite, un preț greu pentru guvernarea autocrată. Xi Jinping, deja de un deceniu la putere, și-a mai asigurat încă cinci ani la vârf, în ciuda gafelor care cu siguranță ar fi scurtat mandatul oricărui conducător ales liber.
Un bun studiu de caz e gestionarea pandemiei. Pandemia a izbucnit în China și s-a răspândit pe planetă în parte și din cauza calității proaste a sistemului medical chinez și a necinstei multora dintre oficialii chinezi. Și totuși, în China nu prea există răspundere executivă, întrucât Partidul Comunist nu vrea să-și expună eșecurile în fața lumii.
În ultimul an, țările occidentale s-au întors mai mult sau mai puțin la normalitate, prin utilizarea vaccinurilor mRNA extrem de eficiente. Dar, din rațiuni naționaliste, China s-a folosit de vaccinuri mai puțin eficiente, produse în țară. Xi s-a bazat pe strategia de forță „zero covid” care a dus la plasarea în carantină a unor mari mase de oameni și la interdicții de circulație draconice, mulți chinezi plângându-se de penuria de alimente și medicamente.
China, drum greșit?
Iar aceste măsuri nu numai că afectează economia chineză (anul acesta se estimează o creștere de 3,2%, mult sub ținta de 5,5%), ci, așa cum observă colegul meu de la Council on Foreign Relations Yanzhong Huang, ele totodată au „contribuit la o criză majoră a sănătății mintale” și la numeroase „decese în exces” din cauza unor boli precum diabetul, atacul de cord și cancerul.
Politica pandemică nu este decât un exemplu despre cum urmărește Xi un program care este contrar intereselor oamenilor de rând – mai sunt și uigurii, victime ale crimelor împotriva umanității, sau locuitorii din Hong Kong, care și-au pierdut toate libertățile. Și, așa cum prețul proastei guvernări a lui Putin poate crește drastic, tot așa va păți și Xi dacă va porni un război contra Taiwanului. Un astfel de conflict ar fi fost de neimaginat dacă China ar fi fost o democrație – în aceeași măsură ca un război între SUA și Canada.
Proasta guvernare a lui Putin și Xi servește la confirmarea dictonului lui Winston Churchill: „democrația e cea mai proastă formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte forme care au mai fost încercate”. Democrațiile cu siguranță greșesc – așa cum a făcut-o în mod repetat Regatul Unit după votul pentru Brexit -, dar greșelile lor nu persistă nici de departe atât de mult și nu provoacă nicidecum atâtea daune precum cele ale dictatorilor.
