Categories: Info

Test-drive Kia EV6. Un weekend electric alături de o mașină a viitorului

Mereu este bine să încerci și ceva nou, ceva cu care să spunem că nu ești neapărat obișnuit sau cel puțin la început. Ei bine, asta am făcut și eu, bine, nu în viața personală neapărat, ci când vine vorba de mașini. Am testat Kia EV6 full electric și a fost în mod clar o experiență deosebită. După cum am spus și în titlu, aceasta este clar o mașină a viitorului.

Am fost puțin sceptică la început când a venit vorba de faptul că această mașină este una full electrică pentru că după cum am spus și în editorialul pe care l-am scris despre acest subiect, care poate fi găsit aici, oamenii nu sunt pregătiți pentru mașini electrice, iar eu una am fost pusă direct în fața faptului împlinit. Sinceră să fiu a fost unul dintre cele mai stresante test-drive-uri, dar nu din cauza mașinii, ci din cauza faptului că totul a fost „electric”, iar pentru mine totul era mult mai intens, dacă aș putea spune asta.

Kia EV6, mașina electrică, care „conduce” șoferul

Fun fact, când conduceți o mașină de acest fel și știți puțină mecanică și fizică, cu siguranță nu veți fi stresați că rămâneți fără energie. Este simplu, mult mai simplu decât ați crede, dar eu nu știam asta. Ei bine, atunci când este folosită pedala de accelerație, motorul va  consuma energie, ceea ce este de înțeles. Însă, când este apăsată pedala de frână, motorul va merge în sens opus și va încărca bateria, întrucât aceasta generează energie electrică cu care este alimentată înapoi bateria.

Acum să revenim la această Kia EV6 și de ce m-a convins să îmi îndrept atenția mult mai mult spre mașinile electrice și că totul este mult mai simplu decât pare.

Kia EV6 este o mașină japoneză ce se ridică la un preț de aproximativ 70.000 de euro, cu toate dotările de rigoare. Ei bine, poate vă întrebați de ce ar trebui să dați acești bani pe o mașină coreeană, sau după cum spun „mulți cunoscători” pe „o mașină chinezească”, în loc de a achiziționa un alt brand? Well, acești 70.000 vor fi o investiție, pentru că este în primul rând o mașină a viitorului, pe lângă toate dotările pe care le are. Prețul modelului standard pentru acest model pornește de la aproximativ 43.000 de euro.

Când designul depășește normalul

De ce spun asta? Ei bine, ar trebui să începem cu designul exterior al mașinii, care, pe mine personal, m-a fascinat. De ce? Este super simplu. Este diferită, este autentică, este unică. Acest crossover este îndreptat spre viitor fără îndoială. Designul este o expresie deosebită de combinații contrastante de elemente stilistice bine definite și forme structurale, acestea garantând o identitate vizuală puternică.

Dacă vă uitați din lateral, veți observa că plafonul mașinii este ușor coborât în spate și seamănă cu cel al unui coupe, lucru ce oferă o aerodinamică mult mai bună.

Kia EV6 Sursa foto Infofinanciar/ Sorina Bucur

Poate că ați crede că această poziționare poate lua din spațiul portbagajului, însă nu este deloc așa, mai ales că aceasta este în așa fel gândită încât să ofere cât mai mult spațiu. Totuși, nu acesta este lucrul care face partea din spate atât de specială, ci faptul că există o bară luminoasă ce se extinde din hayon și se îmbină în lateral cu farurile, ce are spoiler integrat. Acest design nu este deloc unul simplu, mai ales că face crossover-ul să iasă în evidență în trafic.

Kia EV6 Sursa foto Infofinanciar/ Sorina Bucur

Și credeți-mă când spun că oamenii se uită și stau la distanță. S-a întâmplat acest lucru în traficul „de vis” din București de vineri de la ora 16:30-17:00. Totuși, mulți ar crede că e puțin exagerat acest design, dar dacă e să ne gândim puțin la citatul Mayei Angelou „dacă încerci mereu să fii normal, nu vei ști niciodată cât de uimitor poți fi”, și, ei bine, mașina aceasta chiar este uimitoare.

O să vă mai țin puțin în suspans până ajungem la capacitățile acesteia și vom mai vorbi puțin despre design. Partea frontală este ascuțită datorită farurilor LED unghiulare. Geamurile se îngustează pe măsură ce ne ducem cu privirea către spatele mașinii. Aspectul mașinii este unul agresiv, fără îndoială, dar echiparea GT-Line o face și mai furioasă. Din punctul meu de vedere, mașina are un concept mono-spațial, ce oferă mult spațiu la interior cu toate că exteriorul este proporționat.

Kia EV6 Sursa foto Infofinanciar/ Sorina Bucur

Dimensiunile pot fi înșelătoare, dar nu la interiorul acestei mașini

Dimensiunile acestui crossover nu sunt extrem de mari, însă spațiul pe care mașina îl oferă pasagerilor este de-a dreptul nebunesc. Ați putea crede că nu este adevărat și pe bună dreptate.

Lipsă tunelului de transmisie ce leagă cam la orice mașină bordul de cotieră oferă o cantitate mult mai mare de spațiu sub coloana centrală de comutatoare din față. În același timp, pasagerii din spate se bucură de mult spațiu la picioare, iar scaunele sunt extrem de confortabile. De asemenea, aceștia pot găsi și încărcătoare USB-C incorporate în spătarele scaunelor.

Kia EV6 Sursa foto Infofinanciar/ Sorina Bucur

Hai să ne întoarcem puțin la partea din față și să punem pe foaie „ciudățeniile extrem de interesante ” ale acestui vehicul. Să începem cu consola centrală ce este în stil cantilever care are absolut totul: de la suporturile pentru pahare și placa de încărcare wireless a telefonului până la comenzile pentru selectorul de viteze. De asemenea, tot aici se află și butonul de start, care este amplasat extrem de bine, fiind confortabil pentru șofer.

Totuși, ce nu apreciez neapărat în acest caz este amplasarea a cinci „butoane” pentru comenzile de climă și anume cele referitoare la încălzirea în scaune, ventilație și încălzire volan. Fiind pe touch, acestea pot lua comanda extrem de ușor dacă le atingi, chiar și atunci când nu este cazul.

Kia EV6 Sursa foto Infofinanciar/ Sorina Bucur

Dacă ne menținem pe aceeași direcție și ridicăm puțin privirea vom observa unul dintre cele trei ecrane care se vor găsi în interiorul mașinii. În capetele acestuia se află două rotițe care îndeplinesc mai multe funcții. Suna interesant, nu? Dacă eram obișnuiți ca o rotiță să fie pentru reglarea volumului și altul pentru reglarea climei, cum ar fi dacă unul singur le-ar face amândouă. Ei bine, acest ecran are incorporat atât meniul principal cu map, navigație, radio, și setări, dar și cel cu climatizare. Acestea se schimbă cu o singură atingere în funcție de ceea ce dorești cu ajutorul iconițelor specifice pentru fiecare după cum se vede și în imaginea de jos.

Kia EV6 Sursa foto Infofinanciar/ Sorina Bucur

Kia EV6 Sursa foto Infofinanciar/ Sorina Bucur

Ecranele, intuitive pentru șofer

Revenind la subiect, Kia EV6 are o pereche de două ecrane curbate de 12,3 inch: unul ce este amplasat direct în fața șoferului, iar celălalt mai spre dreapta, unde se găsește infotainment-ul. Trebuie de apreciat faptul că grafica acestora este extrem de clară și se mișcă extrem de repede.

Kia EV6 Sursa foto Infofinanciar/ Sorina Bucur

Toate versiunile primesc în standard două ecrane tactile de 12,3 inch cu Android Auto și Apple CarPlay, precum și o suită de sisteme de siguranță. La mașinile cu specificații, se adaugă caracteristici precum un head-up display cu realitate augmentată, precum și o gamă mai largă de tehnologii de asistență pentru șofer.

Kia EV6 Sursa foto Infofinanciar/ Sorina Bucur

De remarcat în mod special sunt camerele laterale din spate care se activează atunci când decideți să schimbați direcția de mers, oferindu-vă o vedere clară deasupra umărului pe afișajul de bord. Toate acestea sunt gadgeturi de înaltă clasă și se potrivesc bine cu aspectul general al habitaclului.

Kia EV6 Sursa foto Infofinanciar/ Sorina Bucur

Nu este nicio îndoială asupra faptului că cei de la Kia au investit o bună parte din resurse pentru a face din interior un loc mai plăcut. Ceea ce mai trebuie menționat este faptul că meniurile sunt intuitive, ceea ce ușurează viața șoferului și a pasagerilor atunci când vor să le folosească. Este nevoie de o singură privire și totul vine de la sine deoarece această mașină oferă totul extrem de ușor și este pus exact unde trebuie. Mașina are un design interior inteligent și ergonomic deoarece reușește să economisească extrem de mult spațiu.

Șezlong în mașină?!

Scaunele din față sunt încălzite și sunt confecționate din materiale ce conferă durabilitate. Când vorbim de tapițerie ne putem uita și la cele din spate care sunt de aceeași calitate ca cele frontale.

Și încă ceva foarte mișto legat de scaunele din față. Să vă fac așa un story: două persoane, un date romantic, priviți stelele pentru că mașina are și trapă destul de mare, și cum puteți sa vă faceți confortabili. Also, nici afară nu puteți să stați pentru că este frig, ba sunt țânțari: nimic mai simplu apăsați pe butonul din lateral și scaunele se dau pe spate, se ridică și zona picioarelor și stați extrem de confortabil, ca pe „șezlong”.

Acum sincer nu puteți să spuneți că nu e cool, nu? O să iau asta ca pe un da, prin like-urile și share-urile de pe pagina noastră de Instagram și să nu uităm și de un follow, pentru că urmează câteva chestii foarte tari.

Caii putere de sub motorul electric și siguranța mașinii

Să mergem mai departe și să vorbim puțin și despre cât de rapidă este această mașină electrică. Eu am testat modelul GT-Line, vârful de gamă, ce are 230 de CP, iar aceștia chiar se simt. Am mers pe autostradă și pot spune că am fost total uimită de faptul că nu am simțit cum se atingea o viteză extrem de mare, extrem de rapid. Aceasta se conduce extrem de ușor. De asemenea, există trei moduri de condus: Eco, Normal și Sport, iar fiecare dintre acestea conferă o senzație perceptibil diferită.

Trebuie menționat faptul că modelul GT-Line oferă tracțiune spate. De asemenea, acesta are un pachet de baterii mult mai greu, lucru ce determină un centru de greutate mult mai jos. Ar trebui să admirăm faptul că cei de la Kia au făcut mari eforturi pentru a oferi un pachet de manevrabilitate bine echilibrat, cu măsuri de economisire a greutății, precum combinarea rulmenților cu cardanul. Am putut să remarcăm și agilitatea acesteia în virajele mai strânse, dar și la schimbările de direcție la viteze mai mari.

Kia EV6 Sursa foto Infofinanciar/ Sorina Bucur

Autonomia mașinii este de aproximativ 400 de km. Totuși, în condiții reale de mers, aceasta este autonomia reală, mai ales dacă mașina ese folosită pentru călătorii mai lungi.

Un avantaj al unui EV 6 este faptul că este echipat cu o capacitate de încărcare ultra-rapidă. Ce înseamnă mai exact acest lucru? Ei bine, dacă vă conectați la un încărcător de 350 de kW, va putea fi observată o reîncărcare de la 10% la 80% în doar 18 minute. Același nivel de încărcare la un încărcător de 50kW va dura o oră și 13 minute. Modelul pe care eu l-am condus a avut o baterie mare de 77 kWh.

Kia EV6 Sursa foto Infofinanciar/ Sorina Bucur

Pe lângă toate dotările cu care vine această mașină, și siguranța este luată în vizor deoarece aceasta deține o multitudine de caracteristici. Printre acestea se numără: asistență pentru evitarea coliziunii frontale, sistem de evitare a coliziunii la parcare, asistență pentru evitarea unghiurilor moarte, sistem inteligent de control al vitezei de croazieră bazat pe navigație, asistență pentru evitarea coliziunii în trafic transversal din spate, avertizare atenție șofer șa.

Kia EV6 Sursa foto Infofinanciar/ Sorina Bucur

Concluzii

Kia EV6 este un vehicul electric extrem de capabil, care le face concurență extrem de ușor rivalilor tradiționali. Și acum sincer: cine nu vrea o mașină bună, atipică și extrem de puternică. Autonomia, viteza de încărcare, tehnologia, condusul general și fiabilitatea sunt puncte importante care trebuie evidențiate la această mașină, iar până nu este testată este greu de descris absolut totul. Totuși, după această experiență Kia EV6 se apropie de o mașină de cinci stele din cinci.

Aceasta este una dintre cele bune mașini electrice care au fost făcute în ultimul an, și face concurență fără îndoială liderilor din această gamă, mai ales că a luat cu asalt piața. Concluzia este aceea că această mașină oferă toată inovația unui automobil electric.

Sorina Bucur

Studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Pasionată de scris, lectură și artă. Voluntară activă în cadrul Asociației Studenților din cadrul FLLS

Recent Posts

Putin renunță la Șoigu! Cine este noul ministru al Apărării din Rusia

Conform informațiilor furnizate de TASS, Vladimir Putin a propus numirea lui Andrei Belousov în funcția…

3 ore ago

Cele mai mici pensii pot fi mărite! Care este schema de aplicare

Vești bune pentru pensionarii cu pensii mici! Dorina Barcari a prezentat în exclusivitate la Realitatea…

4 ore ago

Ciolacu, despre Geoană: „Am crezut că se ocupă cu războaiele. Am înțeles, va candida la prezidențiale”

Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seară, pe 12 mai, la postul…

4 ore ago

Un nou discurs controversat al lui Donald Trump! Fostul Președinte i-a comparat luni pe migranți cu Hannibal Lecter din filmul „Tăcerea mieilor”

Fostul președinte Donald Trump i-a comparat luni pe migranți cu personajul Hannibal Lecter din filmul…

5 ore ago

Se vor reduce taxele? Marcel Ciolacu: „Impozitarea muncii e cea mai mare în România”

Marcel Ciolacu argumentează că este necesară implementarea de deduceri fiscale pentru impozitarea muncii, în contextul…

5 ore ago

Irlanda are în plan să reducă drastic impozitul pe profit pentru a atrage investitorii

Propunerea celui mai mare grup de lobby al mediului de afaceri din Irlanda de Nord…

5 ore ago

This website uses cookies.