Infofinanciar > Lumea la zi > Tensiuni militare între Belarus și Polonia! Granița e acum un punct fierbinte
Lumea la zi

Tensiuni militare între Belarus și Polonia! Granița e acum un punct fierbinte

Tensiuni militare între Belarus și Polonia! Granița e acum un punct fierbinte
sursă foto: Euronews

Un elicopter polonez nu a trecut vineri frontiera cu Belarus, Asta a declarat un purtător de cuvânt al comandamentului operațional militar polonez. Se neagă o afirmație a Minskului potrivit căreia a avut loc o astfel de incursiune. Însă autoritățile de la Belarus continuă să condamne activitățile Poloniei de la graniță.

„Elicopterul militar polonez Mi-24 a traversat frontiera de stat la o altitudine extrem de joasă. Acesta a zburat la o distanță față de sol de până la 1.200 de metri pe teritoriul Belarusului și apoi s-a întors”, au declarat cei de la Minsk. Echipa de la Ministerul belarus al Afacerilor Externe a declarat că au însărcinat deja un om capabil cu ancheta. Se va analiza foarte bine cazul de la graniță.

Răspunsul Poloniei

„Nu confirm această informație. Niciunul dintre elicopterele poloneze nu a trecut granița în Belarus. O astfel de trecere a frontierei nu ar fi putut avea loc și nu a avut loc. Sistemele noastre radar sunt lipsite de ambiguitate”, a declarat locotenent-colonelul Jacek Goryszewski, din Polonia. Guvernul polonez afirmă că, la 1 august, două elicoptere militare din Belarus au zburat la joasă altitudine. Chiar la aproximativ doi kilometri pe teritoriul său, în regiunea Bialowieza. Forțele armate belaruse efectuau exerciții în zona de frontieră în acel moment.

Guvernul belarus a declarat că „nu a existat nicio încălcare a frontierei de către elicopterele Mi-8 și Mi-24”. Apoi oficialii au descris acuzația ca fiind o „poveste veche”. Locuitorii din Bielowieza au postat pe rețelele de socializare fotografii ale unui elicopter Mi-8 și ale unui elicopter Mi-24 cu însemne belarusești. Locuitorii spun că  aceste elicoptere au survolat orașul, scrie Jerusalem Post.

Tensiuni între Belarus și Polonia

Echipa BBC a comparat numerele de serie de pe elicoptere cu cele văzute pe aerodromul Machulishchi în 2018. Această incursiune militară se adaugă la miile de treceri ilegale ale frontierei în Polonia din Belarus de către migranți. Polonia susține că, din 2021, Belarus încurajează persoanele din Orientul Mijlociu și Africa să călătorească în Belarus și să treacă ilegal frontiera.

Chiar dacă acum sunt mai puține treceri decât în urmă cu doi ani, poliția de frontieră poloneză spune că 19.000 de migranți au încercat să treacă granița până acum în acest an, iar 16.000 au făcut acest lucru anul trecut. Guvernul polonez a numit strategia Belarusului „război hibrid”.

Probleme la granițe

S-ar putea ca mercenarii ruși ai lui Wagner să se pregătească să intre în Polonia? – este întrebarea pusă de cei de la BBC. În urma revoltei eșuate din iunie anul trecut a mercenarilor din grupul Wagner din Rusia, o parte din trupele acestuia s-au mutat în Belarus. Tensiunile s-au intensificat și după decesul lui Evgheni Prigojin.

Liderul Belarusului, Alexander Lukașenko, chiar a glumit într-o conversație cu președintele Rusiei, Vladimir Putin: „Ei cer să meargă spre vest… să facă o excursie la Varșovia… Dar, bineînțeles, eu îi țin în centrul Belarusului, așa cum am convenit”. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că un grup de 100 de luptători wagnerieni se îndreaptă spre Grodno. Acesta este un oraș din nord-vestul Belarusului, la granița cu Polonia. Oficialul a descris situația ca fiind „din ce în ce mai periculoasă”.