Infofinanciar > Info > Surse: Ligia Deca va anunța Legile Educației luni, 27 februarie
Info

Surse: Ligia Deca va anunța Legile Educației luni, 27 februarie

Surse: Ligia Deca va anunța Legile Educației luni, 27 februarie
Sursă foto: Kanal D

Potrivit unor surse oficiale, care susțin că partidele din coaliție au ajuns la un acord în privința acestora, ministrul Educației, Ligia Deca, va prezenta luni, 27 februarie, legile educației.  Din cauza opiniilor divergente din cadrul partidelor din coaliție, prezentarea legilor educației a fost deja amânată de mai multe ori.

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 20 februarie, că speră să fie pregătită să facă public un calendar cu toate etapele pe care le presupune adoptarea legilor educației după ședința coaliției din această săptămână.

Legile educației pot fi anunțate luni

„Am avut chiar două discuții săptămâna trecută în coaliție, atât pe legea învățământului preuniversitar cât și pe legea învățământului superior, am primit multe pagini de comentarii, am avut și discuții bilaterale cu reprezentanții partidelor desemnați special în acest scop. Îmi doresc ca după întâlnirea din coaliție din această săptămână, putem face public un calendar care vizează toate etapele următoare”, a declarat ministrul educației.

Aceasta a declarat că dorește ca profesorii care lucrează în regiunile defavorizate  să fie mai bine ajutați în ceea ce privește remunerarea. Prin urmare, guvernanții se gândesc la o serie de avantaje, cum ar fi stimulentele de instalare și potențialul de creștere a salariilor pentru angajații care se mută în aceste comunități.

„Într-adevăr, înțelegerea în coaliție este că tot ceea ce ține de grila de salarizare va fi prevăzut în legea specială, însă, ca principiu, noi plecăm de la ideea unei salarizări mult mai bune, în acord cu rolul pe care profesorii îl au, profesorii și educatorii îl au în ansamblul social”, a declarat Ligia Deca, potrivit edupedu.

Conform surselor G4Media, coaliția de guvernare a avut astăzi, 23 februarie,  o ședință la Palatul Victoria. Ministrul Educației, Ligia Deca, și cei trei lideri ai partidelor care fac parte din guvern, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor, au discutat despre noi date pentru adoptarea legilor educației.

Ce informații avem până acum

Ceea ce se știe acum este că partidele i-au transmis ministrului mai multe observații menite să modifice proiectele. Ligia Deca a subliniat că examenele naționale modificate, cum ar fi evaluarea din clasa a VIII-a, examenul de admitere la liceu și bacalaureatul, vor fi folosite în noua formulă la 4 ani de la introducerea lor.

„Formulele reformate pentru examenul de admitere la liceu” vor fi aplicate pentru „cei care intră în clasa a V-a în anul următor adoptări legii, deci peste patru ani” – a declarat la începutul săptămânii ministrul Educației.

„În cazul Bacalaureatului în formulă nouă, el va fi aplicat doar pentru cei care intră în clasa a IX-a şi urmează programele şi planurile cadru revizuite la liceu. Acolo ne putem muta chiar la cinci ani de la momentul adoptări legii încolo” – a mai spus Ligia Deca.