Infofinanciar > Info > Statul alocă mai mulți bani pentru Biserică! Noul proiect de lege
Info

Statul alocă mai mulți bani pentru Biserică! Noul proiect de lege

Statul alocă mai mulți bani pentru Biserică! Noul proiect de lege
sursă foto dreamstime

Miercuri, Senatul a aprobat un proiect care are ca scop instituirea unor modalități de sprijin financiar pentru unitățile de cult ale cultelor religioase recunoscute în România. 

Conform Expunerii de motive, se propune ca fonduri să fie alocate de la bugetele locale pentru a suplimenta resursele necesare întreținerii și funcționării unităților de cult fără venituri sau cu venituri reduse.  

Pentru ce sunt folosite fondurile 

Aceste fonduri pot fi utilizate pentru construirea sau repararea lăcașurilor de cult care sunt considerate parte a patrimoniului cultural mobil național, pentru amenajarea și întreținerea muzeelor religioase, precum și pentru construirea și repararea clădirilor destinate asistenței sociale și medicale oferite de unitățile de cult. 

Inițiat de parlamentari UDMR și susținut de PNL, PSD și minorități, proiectul de modificare a articolului 3, alineatul (3) din Ordonanța Guvernului nr. 82/2001, referitoare la stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult recunoscute din România, se încadrează în categoria legilor ordinare, fiind supus dezbaterilor și adoptării în prima Cameră legislativă, respectiv Senatul, potrivit B1TV. 

Salariile preoților au fost majorate 

Conform legislației actuale privind personalul clerical, salariile preoților variază între puțin peste 1.100 de lei și peste 3.000 de lei, în funcție de nivelul de pregătire și vechimea acestora. Veniturile preoților reprezintă 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice. 

În contrast, funcțiile de conducere în cadrul bisericii sunt considerate demnități publice și beneficiază de salarii corespunzătoare. Mai exact, Patriarhul Daniel are un salariu brut de peste 23.000 de lei, echivalent cu cel al președintelui Camerei Deputaților sau al președintelui Senatului. De asemenea, un arhiepiscop are un salariu brut de aproximativ 22.000 de lei, similar cu cel al unui ministru. 

Conform unui studiu recent realizat de experți în resurse umane, una dintre cele mai solicitate poziții de muncă în România este cea de preot. Salariile oferite în acest domeniu variază în funcție de nivelul de educație și experiența acumulată, însă în general sunt considerate a fi destul de ridicate, scrie Kanal D. 

Finanțarea salariilor preoților provine din bugetul de stat. În anul 2023, reprezentanții cultelor religioase au primit un total de 817,3 milioane de lei pentru a acoperi cheltuielile salariale, înregistrând o creștere de 5% față de anul anterior. Pe lângă această sumă, statul a alocat și alte 370,2 milioane de lei pentru întreținerea și restaurarea bisericilor sau mănăstirilor, în funcție de nevoi. De asemenea, există și o sumă de 9,18 milioane de lei destinată plății salariilor personalului neclerical în cadrul bisericilor.