Categories: Info

Soluția crizei energetice vine din…spațiu! Solaris, planul Agenției Spațiale Europene pune capăt penuriei de electricitate

Se pregătesc noi inovații în sectorul energiei electrice. Mai marii din domeniul spațial au demarat o investigație prin care este analizată posibilitatea ca resursa de energie să fie transferată, fără fir, de pe orbită, direct în gospodării.

Artizanul acestui plan ambițios este Agenția Spațială Europeană care va începe, foarte probabil, în cursul acestei săptămâni, un studiu de trei ani destinat analizei, privind funcționarea și eficiența financiară a construirii unui parc solar, în afara orbitei terestre, potrivit informațiilor furnizate de bbc.com.

Bazele planului vor fi puse, în cadrul reuniunii de marți din Capitala Franței, de miniștrii cercetării. Scopul final constă în deținerea unor sateliți gigantici pe orbită capabili să livreze aceeași cantitate de energie ca o centrală electrică. Intitulată Solaris, această strategie ar fi prima care produce un plan practic de dezvoltare a unui sistem capabil să genereze energie regenerabilă în spațiu.

Energia furnizată de Soare poate fi colectată mult mai ușor direct în spațiu

Programul face parte dintr-o serie de propuneri analizate de miniștri în cadrul Consiliului trienal al Esa, unde se va adopta bugetul pentru faza următoare a agenției spațiale în ceea ce privește explorarea spațială, monitorizarea mediului și comunicațiile.

Directorul general Esa, Josef Aschnacher, a declarat pentru reporterii BBC NEWS, că energia solară provenită din spațiul cosmic ar putea fi de mare ajutor în rezolvarea viitoarelor penurii de energie.

„Trebuie să ne convertim  în economii neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon și, prin urmare, să schimbăm modul în care producem energie și, în special, să reducem partea de combustibil fosil din producția noastră de energie. Dacă se poate face acest lucru din spațiu, și spun dacă am putea, pentru că încă nu am ajuns acolo, ar fi absolut fantastic, deoarece ar rezolva o mulțime de probleme”.

Energia furnizată de Soare poate fi colectată mult mai ușor direct în spațiu, din prisma faptului că acolo nu există diferența între zi sau noapte și nici nu există nori, potrivit stiripesurse.ro.

Ideea există de mai bine de jumătate de secol, însă, din cauza costurilor prea mari a fost inutilizabilă, dar, odată cu apariția rachetelor reutilizabile și a inovațiilor dezvoltate de sectorul privat în materie de robotică în spațiu sau a tehnologiei de transmitere fără fir a energiei electrice, ideea poate fi pusă în practică.

Tehnologia ar urma să devină funcțională undeva prin 2040

Esa caută finanțare de la statele membre pentru programul de cercetare Solaris, pentru a clarifica dacă evoluțiile tehnologice pot permite dezvoltarea energiei solare spațială la costuri care să merite investiția.

„Ideea energiei solare spațiale nu mai este o idee științifico-fantastică”, a declarat Sanjay Vijendran, cercetătorul care conduce inițiativa Solaris, din cadrul Esa, „Potențialul există și acum trebuie să înțelegem cu adevărat calea tehnologică înainte de a lua decizia de a încerca să construim ceva în spațiu.”

Solaris are ca obiectiv cheie transferul energiei solare către Pământ prin intermediul fasciculelor de microunde, echipa a demonstrat că este posibilă livrarea fără fir a energiei electrice într-un climat de siguranță și eficiență.

„ Echipa noastră de oameni de știință nu a găsit niciun obstacol tehnic care să ne împiedice să avem energie solară în spațiu”, a declarat el. Dr. Ray Simpkin, care este cercetătorul șef al Emrod, firma care a dezvoltat sistemul de teleportare fără fir, a declarat că tehnologia este sigură. ”Nimic nu se va prăji”, a declarat el pentru BBC News. „Puterea este răspândită pe o suprafață atât de mare încât, chiar și la intensitatea maximă în centrul fasciculului, nu va fi periculoasă pentru animale sau oameni”.

La aceeași concluzie a ajuns și o echipă guvernamentală britanică, independentă de Esa, care a înaintat anul 2040 ca fiind posibil ca această tehnologie să fie implementată și fiabilă.

 

 

 

Cristian Raducanu

Născut în ultimul an al comunismului, pot spune că evenimentele din 89 mi-au influențat perspectiva asupra societății. La mai bine 30 de ani de la căderea regimului dictatorial, umbrele comunismului încă ne bântuie. De ce? Răspunsul poate fi utopic, subiectiv sau incomplet, ține de fiecare să-și construiască viitorul. Eu, noi, venim cu informațiile!

Recent Posts

Încet, dar sigur se construiește în România. Grindeanu, despre Drumul Expres Cluj-Dej

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a spus că se mai face un pas extrem de important…

6 minute ago

Iohannis a promulgat legea. Ce vor putea face șoferii cu permis categoria B

În cadrul acestei zile, președintele Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege. Aceasta a permite…

27 de minute ago

Mai mulți bani din vară. Cât va fi salariul minim pe economie de la 1 iulie 

De la 1 iulie 2024, românii vor primi mai mulți bani de la stat. Aceștia…

46 de minute ago

Ajutor de la Comisia Europeană pentru Tarom. Sprijin de restructurare de 95,3 milioane de euro

Oficialii de la Comisia Europeană a aprobat un ajutor în valoare de 95,3 milioane de…

47 de minute ago

Gaza pune SUA la cheltuială. Digul armatei americane va costa 320 de milioane de dolari

Costul estimat de armata americană pentru construirea unui dig în Gaza pentru a livra ajutor…

o oră ago

Record pentru Portugalia! Țara a înregistrat peste trei milioane de turiști străini

Potrivit datelor recente furnizate de Institutul Național de Statistică (INE), numărul turiștilor străini care au…

o oră ago

This website uses cookies.