Infofinanciar > Info > Intră iar în joc! Simona Halep și-ar putea recupera poziția pe care o deținea
Info

Intră iar în joc! Simona Halep și-ar putea recupera poziția pe care o deținea

Intră iar în joc! Simona Halep și-ar putea recupera poziția pe care o deținea
Sursa foto: eurosport.ro

Se speculează că Simona Halep ar putea să revină pe poziția pe care o deținea în momentul suspendării sale pentru patru ani. Potrivit site-ului competiției Billie Jean King Cup, sportiva română este listată pe locul 58 în lume, poziție ocupată la data de 7 august 2023.

Nu se cunoaște dacă aceasta este o eroare din partea organizatorilor sau dacă jucătoarea și-a recuperat punctele. În prezent, Simona Halep nu apare în clasamentul oficial al WTA, care urmează să fie actualizat luni.

Horia Tecău a făcut anunțul convocării Simonei Halep în echipa României pentru meciul cu Ucraina din cadrul Billie Jean King Cup. „Bine ai revenit, campioano!”, a scris căpitanul echipei naționale alături de fotografia postată pe Instagram.

Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Anca Todoni și Mara Gae completează echipa națională a României care se luptă pentru a ajunge în elita mondială în cadrul Billie Jean King Cup. Vestea că Simona Halep va participa în aprilie la această competiție a adus însă și o surpriză pe site-ul oficial al evenimentului. Tenismena română este creditată cu locul 58 în clasamentul WTA. Această poziție coincide exact cu cea pe care o ocupa anul trecut, în momentul în care s-a dictat suspendarea sa drastică, conform observatornews.ro.