Infofinanciar > Info > Se ia permisul de conducere pe loc după modificarea Codului Rutier! Vești proaste pentru șoferii din România
Info

Se ia permisul de conducere pe loc după modificarea Codului Rutier! Vești proaste pentru șoferii din România

cod rutier sursă foto: a1.ro
Sursă foto: a1.ro

Codul Rutier a suferit modificări majore. Schimbările nu aduc vești bune pentru șoferi pentru că aceștia vor putea rămâne mult mai ușor fără permis decât până în acest moment. 

În cazul în care șoferii refuză recoltarea de probe biologice în momentul în care acestea sunt solicitate de către autoritatea competentă, își vor pierde permisul de conducere. 

Ce se va întâmpla atunci 

Daca un șofer refuză prelevarea de probe biologice, cerută în urma unor suspiciuni cum că ar fi condus sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, agentul va avea dreptul de a dispune retragerea permisului de conducere a unui autovehicul „până la ora 8 a zilei următoare, dar nu mai puțin de 12 ore”. În acest caz, șoferul va primi un certificat de dovadă înlocuitoare a carnetului, însă dreptul la circulație îi va fi retras. 

Vești proaste vin și pentru conducătorii de mașini ce au permisul obținut în alte state. Aceștia vor putea de acum să aibă permisul suspendat pe teritoriul țării noastre. Și chiar mai mult de atât, Poliția de Frontieră va avea dreptul de a conduce controale ale permiselor de conducere la intrarea în țară. 

Potrivit noilor modificări ale Codului Rutier, titularul unui permis de conducere eliberat de o autoritate străină va avea interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României pe o perioadă de un an e stabilită de către șeful serviciului poliției rutiere pe a cărei rază de competență dacă acesta a fost condamnat de o instanță pentru abateri grave de la legislația rutieră. 

“Permisul de conducere reținut, însoțit de dispoziția privind interdicția de a conduce autovehicule pe teritoriul României, se transmite de către serviciul poliției rutiere care a dispus interdicția la autoritatea străină care l-a eliberat, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la emiterea dispoziției”, se arată în regulament. 

Regulile se schimbă și pentru circulația în sens giratoriu 

Regulile de circulație din Codul Rutier nu se opresc doar la atât. Chiar și regulile de circulație în sensul giratoriu au fost modificate. Astfel, de acum șoferii vor avea obligația să semnalizeze din timp atunci când părăsesc intersecția, să se asigure că pot efectua manevra în condiții de siguranță și să respecte regulile de circulație pe benzi. 

”Nu mai poți să ieși direct de pe banda a 2-a sau a 3-a a sensului giratoriului și să le tai fața celor de pe celelalte benzi, iar dacă vrei să faci această manevră trebuie să îți semnalizezi intenția, să te asiguri că poți face asta fără să pui în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic”. 

Însă, există și vești bune pentru șoferi. Noul Cod Rutier va prevede că șoferii care depun o cerere pot avea permis suspendat pentru o perioadă mai scurtă de timp, potrivit Antena 3.