Cel mai nou Cod Rutier aplicabil în România dă acum mari bătăi la cap participanților la trafic De data aceasta s-au raportat numeroase dificultăți în ceea ce privește un indicator introdus recent, căci foarte mulți șoferi nu l-au mai întâlnit încă și nu ar ști exact cum să procedeze atunci când îl întâlnesc în timpul condusului.
În acest contect, chiar și cei mai experimentați șoferi pot fi puțin debusolați. De menționat faptul că aceste semne de circulație au un rol esențial în bunul mers al lucrurilor pe drumurile, șosele și autostrăzile din întreaga lume, iar dacă nu mesajul acestora nu este bine înțeles, pot părea anumite probleme în trafic sau, și mai rău, chiar accidente.
Anul acesta, în noul Cod Rutier pe 2022, au fost adăugate câteva noi tipuri de semne de circulație alături de noi indicatoare și marcaje rutiere.
Care este semnul de circulație „buclucaș”
Indicatorul rutier din imaginea de mai sus este cel mai popular exemplu la momentul de față din seria celor noi adăugate și care creează confuzi în timpul șofatului. Nu puțini ar fi cei care nedumeriți de ceea ce trebuie să facă atunci când îl întâlnesc în mersul cu mașina.
Însă, chiar și așa, ce reprezintă acest semn de circulație? Ei bine, indicatorul din imaginea de mai sus este folosit acum pentru presemnalizarea unei amenajări rutiere regăsite în traseul conducătorului auto, ce-i oferă posibilitatea acestuia de a executa și manevra de întoarce a vehicului.
Cum trebuie abordată o astfel de situație?
Acesta poate fi confundat foarte ușor cu semnul ce presemnalizează o intersecție în forma unui sens giratoriu, iar tocmai aici intervine marea confuzie a șoferilor. Se oferă sau nu prioritate de trecere vehiculelor care vin sens opus? Ei bine, fiind doar o amenajare ce permite conducătorilor auto să realizeze maneva de întoarcere, aceștia trebuie în mod obligatoriu să cedeze trecerea mașinilor care vin din sens opus pentru a nu-i stânjeni sau chiar să oprească vehiculul. Regulemntar, în aceste cazuri, se respectă astfel prioritatea de dreapta.
În momentul în care un șofer se apropie de o intersecție și întâlnește, de obicei pe partea dreaptă a drumului, acest semn de circulație, și dorește să efectueze manevra de întoarcere, este esențial ca viteza să fie redusă. Aceasta trebuie să fie una care să-i permită conducătorului auto să oprească în condiții de siguranță în cazul în care va fi nevoit să acorde prioritate de trecere mașinilor ce vin din sens opus.
Reglementările Codului Rutier
În noul Cod Rutier pe anul 2022 sunt astfel reglementate numeroase tipuri de indicatoare și marcaje rutiere. Printre acestea regăsim, potrivit romaniatv.net, următoarele:
- De avertizare;
- De interzicere sau restricție;
- De prioritate;
- De obligare;
- De informare;
- De orientare;
- De informare turistică;
- Panouri adiționale;
- Indicatoare instalate la trecerea cu calea ferată;
- Indicatoare kilometrice;
- Indicatoare rutiere temporare.