Infofinanciar > Info > Se schimbă iar regulile pentru pensionari. Ce se întâmplă cu pensia pentru limită de vârstă
Info

Se schimbă iar regulile pentru pensionari. Ce se întâmplă cu pensia pentru limită de vârstă

Se schimbă iar regulile pentru pensionari. Ce se întâmplă cu pensia pentru limită de vârstă
Sursa foto: Dreamstime

Noua Lege a pensiilor vine nu doar cu vești bune pentru seniori, ci și cu câteva neclarități ordin juridic. Acestea vizează atât persoanele ieșite deja la pensie, cât și pe viitorii pensionari.

Normele de punere în aplicare ale noii Legi a pensiilor, publicate recent în Monitorul Oficial, încearcă să aducă o serie de clarificări necesare pentru viitorii pensionari. Unul din aspectele vizate este cel al condițiilor de acordare a dreptului de pensie pentru limită de vârstă. Ministerul Muncii a venit cu precizări suplimentare în ceea ce privește modul în care persoanele pot continua activitatea până la 70 de ani.

Clarificările au fost necesare deoarece proiectul inițial nu explica aspectul continuării activității dincolo de vârsta de pensionare. Practic este vorba de anagajații care vor să lucreze până la 70 de ani, în baza aceluiași raport de muncă, chiar dacă sunt pensionari.

Art. 46 (2) din noua lege a pensiilor care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie a lăsat loc de mai multe interpretări. Una dintre acestea era că actul normativ interzice cumulul pensiei cu salariul.

Ce spune legea

Pentru ca lucrurile să fie mai clare, Ministerul Muncii a modificat art. 19 din proiectul de norme. Noua versiune a fost publicată în Monitorul Oficial odată cu normele de aplicare ale noii legi a pensiilor:

Astfel, articolul incriminat preveze că: „Persoanele asigurate în sistemul public de pensii care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare contributiv prevăzute în anexa nr. 5 la lege, începând cu data intrării în vigoare a legii, pot opta pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau continuarea activității în baza aceluiași contract individual de muncă/raport de serviciu, până la împlinirea vârstei de 70 ani, în condițiile prevăzute de art. 46 alin. (2) din lege.“

Conform sursei citate, prevederile art. 46 (2) din lege nu se aplică în următoarele cazuri:

–  persoanelor care au îndeplinit condițiile de vârstă standard de pensionare și stagiu minim de cotizare/stagiu minim de cotizare contributiv, anterior datei de 1 ianuarie 2024.

– persoanelor care s-au pensionat anterior datei de 01 ianuarie 2024.

– persoanelor care se vor pensiona ulterior datei de 1 ianuarie 2024, cu reducerea vârstei standard de pensionare, conform legii.

– persoanelor care ulterior înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, la vârsta standard de pensionare, continuă activitatea în baza unui alt contract individual de muncă/raport de serviciu.

Angajatorul trebuie să-și dea acordul

Astfel există două situații clare care apar când angajatul ar putea să se pensioneze pentru limită de vârstă. Prima variantă este cea în care nu se pensionează încă. În acest caz, decide, cu acordul angajatorului, să continue munca în baza aceluiași contract de serviciu. A doua variantă este cea în care decide să se pensioneze. În acest caz mai poate lucra, la același angajator sau altul, dar încheind un nou contract de muncă.

După 70 de ani, legea prevede încetarea contractului de muncă sau raportului de serviciu în baza aceluiași contract. Dreptul de a munci peste această vârstă există, dar nu în baza contractul existent. Angajatul care se pensionează mai poate munci, dar asta înseamnă să încheie un nou contract, conform avocatnet.