Info

S-a rezolvat! Moldova și Ucraina sunt candidate la aderarea la UE

republica moldova si ue
Foto: moneybuzz.ro

Așa după cum era de așteptat, Parlamentul European a votat cu o largă majoritate acordar a statutului de candidate la UE pentru Republica Moldova și Ucraina. Anunțul a fost făcut chiar de președintele Klaus Iohannis.

Preşedintele român participă, joi şi vineri, la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, la Consiliul European şi la Summitului Euro în format extins, la Bruxelles. La Consiliul European urmau să fie discutate cererile de aderare la UE ale Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei.

Un pas istoric

„O realizare istorică astăzi, când Consiliul European a acordat statutul de candidat pentru Ucraina și Republica Moldova. Am ajuns la această decizie excepțională în urma unui sprijin puternic și a unor demersuri intense din partea României. Am acordat, de asemenea, perspectiva europeană Georgiei, făcând pași importanți înainte”, a scris, pe Twitter, președintele Iohannis.

„Această decizie aduce speranță și încredere în viitorul european pentru oamenii din aceste țări și reprezintă o mare responsabilitate pentru liderii lor. România este gata să continue să susțină Ucraina, Moldova și Georgia pe drumul lor european”, adaugă Klaus Iohannis.

De altfel, săptămâna trecută,  Germania, Franța și Italia  au declarat prin diferiți oficiali că sunt de acord cu statutul de candidat pentru Ucraina.

Chestiunea Balcanilor de Vest

Când vine vorba despre situația din Balcanii de Vest, lucrurile sunt complicate. Spre exemplu, Bulgaria a blocat negocierile de aderare a Macedoniei de Nord.

Astfel, liderii europeni sunt îngrijorați de ritmul lent al aderării națiunilor din Balcani. De altfel, Bosnia și Herțegovina pare să fi ajuns în mod neașteptat în prim-planul discuțiilor liderilor joi seara, oficialii lucrând la reformularea concluziilor privind această țară.

Se pare că UE este pregătită să acorde statutul de țară candidată Bosniei și Herțegovinei după ce această țară va realiza un set substanțial de reforme.

Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a făcut declarații vizavi de țările din Balcanii de Vest.

„Înțeleg frustrarea și sentimentul că o țară face doi, trei pași, uneori 15 pași înainte și apoi este ținută în urmă sau pusă într-un pachet care nu este corect”, a declarat Metsola după reuniunea care nu a putut rezolva disputa între Macedonia de Nord și Bulgaria

Metsola a declarat că le-a spus liderilor Consiliului European că dorește să „vadă progrese” în negocierile de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, precum și în ceea ce privește liberalizarea vizelor pentru cetățenii din Kosovo.

„Cred că ceea ce nu ne putem permite astăzi este ca, în acest moment istoric de acordare a statutului de candidat pentru Ucraina și Moldova, să fie ținute în umbra unui blocaj acele țări care așteaptă de foarte mult timp”, a afirmat președintele Parlamentului European.