Categories: Lumea la zi

Rușii, aproape de capturarea Bahmut-ului. Mercenarii Wagner au eliminat unitatea militară ”Boris Johnson”

O unitate militară ucraineană care poartă numele lui Boris Johnson a fost anihilată de trupele rusești Wagner în orașul asediat Bahmut, a afirmat astăzi grupul de mercenari. Un comandant al mercenarilor a precizat că Brigada 24 Mecanizată a fost învinsă în lupte intense în Bahmut. Forțele Kremlinului încearcă să încercuiască trupele ucrainene din această zonă.

Trupele Wagner au postat pe internet o înregistrare video care arată un steag ucrainean și trofee în interiorul unei pivnițe care a fost folosită de forțele Kievului. Pe steag, un mesaj scria: „Unitatea lui Boris Johnson. Boris Johnson”.

Mercenarii Wagner susțin că au eliminat o întreagă divizie ucraineană

Fostul prim-ministru este un erou în Ucraina pentru că a impulsionat Occidentul să sprijine Kievul după ce Vladimir Putin și-a lansat invazia. El a fost lăudat în repetate rânduri de președintele națiunii, Volodimir Zelenski.

Un comandant Wagner a afirmat într-o înregistrare video că ‘Unitatea Johnson deținea o fortăreață mare în pădure, în Bahmut’. ‘Când au fost loviți, a fost găsit un steag ca acesta’, a precizat comanadantul, arătând numele fostului premier britanic Boris Johnson pe material.

Ucraina nu a confirmat dacă Brigada 24 Mecanizată, care luptă de luni de zile în Bahmut, a fost învinsă. Membrii unității au participat anterior la misiuni de menținere a păcii în Kosovo și Irak și la exerciții internaționale de comandă și stat major ale NATO cu numele de cod Peace Shield.

Trupele Moscovei își continuă atacurile neîncetate asupra micului oraș minier din estul Ucrainei, în încercarea de a-l captura și de a încercui forțele de apărare. Bahmut avea o populație de aproximativ 70.000 de locuitori înainte de război, dar a fost ruinat după luni de lupte, fiind punctul central al asalturilor rusești și al apărării ucrainene.

”Inamicul continuă să avanseze în direcția Bahmut”

‘Inamicul continuă să avanseze în direcția Bahmut. El nu se oprește din asaltul asupra orașului’, a declarat armata ucraineană într-un briefing de dimineață. O preluare a controlului rusesc ar deschide calea spre cucerirea ultimelor așezări urbane rămase în provincia industrială Donețk, potrivit dailymail.co.uk.

Zelenski, într-o alocuțiune video susținută marți, a declarat că bătălia pentru Bahmut este ‘cea mai dificilă’, dar apărarea sa este esențială. Rusia, în general, nu ține cont de oameni și îi trimite în valuri constante împotriva pozițiilor noastre, intensitatea luptelor nu face decât să crească’, a declarat Zelenski.

Analistul militar ucrainean Oleh Zhdanov a declarat că trupele invadatoare au făcut o barieră între două sate la nord de Bakhmut, Berkhivka și Yahidne, în încercarea de a înconjura orașul. ‘Această pătrundere pe flancul nordic al Bakhmut reprezintă o amenințare clară pentru noi’, a comentat analistul militar în comentarii pe rețelele de socializare.

Deși majoritatea atacurilor rusești s-au concentrat asupra Bahmut și a altor orașe și sate din Donețk, armata ucraineană a declarat că forțele sale au respins 85 de atacuri rusești pe diferite secțiuni ale liniei frontului în ultima zi.

Cristian Raducanu

Născut în ultimul an al comunismului, pot spune că evenimentele din 89 mi-au influențat perspectiva asupra societății. La mai bine 30 de ani de la căderea regimului dictatorial, umbrele comunismului încă ne bântuie. De ce? Răspunsul poate fi utopic, subiectiv sau incomplet, ține de fiecare să-și construiască viitorul. Eu, noi, venim cu informațiile!

Recent Posts

Lunea banilor. Ce spune ministrul Muncii despre pensiile seniorilor 

Pensiile seniorilor din luna mai au reprezentat un subiect de interes în ultimele zile. Oficialii…

16 minute ago

Energie vs agricultură! Panoruile fotovoltaice distrug plantațiile agricole

La momentul de față are loc un fenomen destul de greu de gestionat. Căci, se…

36 de minute ago

Boloș a găsit soluții! Se acoperă golurile din buget

În primele trei luni ale acestui an, Guvernul a investit foarte mulți bani în proiecte…

53 de minute ago

S-a investit masiv! Guvernul sparge pușculița pentru a termina proiectele

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, 29 aprilie, că a analizat situaţia implementării investiţiilor publice.…

o oră ago

Pedro Sanchez rămâne la cârmă! Acuzațiile ce i se aduc nu l-au doborât

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, rămâne în funcția de conducere a Guvernului de la Madrid. Luni,…

2 ore ago

Iohannis, singur în drumul către NATO? Turcia îl susține pe Rutte ca viitor secretar general

Turcia va deveni cel de-al 29-lea membru al NATO care îl va susține pe premierul…

2 ore ago

This website uses cookies.