Categories: Lumea la zi

Kadîrov, probleme de sănătate de pe urma unei otrăviri? Ce se întâmplă acum cu liderul cecen

Despre liderul cecen, Ramzan Kadîrov, în vârstă de 46 de ani, se spune acum că are grave probleme de sănătate, iar unele surse susțin că acesta ar fi fost otrăvit. Acum, rinichii lui Kadîrov ar fi foarte afectați și slăbiți, iar pentru că, în opinia medicii de la Moscova i-ar face și mai mult rău, liderul cecen ar fi apelat la un nefrolog din Emiratele Arabe Unite cu 30 de ani de experiență în domeniu

Aceste informații au ca sursă declarațiile reprezentantului cabinetului de miniștri al republicii cecene, Ahmed Zakaiev. Acesta susține faptul că Ramzan Kadîrov are grave probleme de sănătate și chiar că la momentul actual ar fi ajuns să depindă de medicamente. Pe de altă parte, jurnalistul kazah Azamat Maitanov susține că liderul cecen ar fi fost victima unei otrăviri, iar pentru supraveghere și îngrijire ar fi apelat la un nefrolog din Emiratele Arabe Unite, Yassin Ibrahim El-Shahat.

Anul trecut, potrivit presei ucrainene, liderul cecen ar fi efectuat 14 călătorii în Emirate. Starea acestuia de sănătate ar fi fost motivul din spatele absenței sale de la discursul lui Vladimir Putin din 21 februarie.

Kadîrov, pe patul de spital

Aceste detalii au apărut în spațiul public chiar după ce, la data de 17 ianuarie, însuși Ramzan Kadîrov a informat faptul că este bolnav, însă că nu suferă de ceva foarte grav. Tot mai mulți analiști politici familiarizați cu situația din Cecenia susțin acum că interesul ca Kadîrov să fie înlăturat de la conducere ar fi foarte mare.

Asta mai ales după ce, la data de 5 octombrie 2022, chiar în ziua când a împlinit vârste de 46 de ani, a fost avansat de către președintele rus Vladimir Putin la gradul de general-colonel, adică al treilea cel mai înalt din Forțele Armate ale Federației Ruse.

Ramzam Kadîrov este un susținător îndârjit al invaziei inițiate de Federația Rusă în Ucraina, iar forțele armate speciale din Cecenia, ai căror membrii sunt numiți „kadîroviți”, sunt acum foarte implicate în luptele de pe front, scrie adevarul.ro.

„Eroul” Kadîrov

Magomed Daudov, liderul parlamentului cecen și un prieten apropiat al lui Kadîrov, i-a adus recent un omagiu public liderului: „În numele deputaților din Parlamentul Republicii Cecene și în numele meu personal, vă felicit sincer cu ocazia acordării celui mai înalt titlu al republicii – Erou al Republicii Cecene”.

„Serviciile dumneavoastră aduse Republicii Cecene și Federației Ruse nu pot fi subevaluate, iar acestea sunt, fără exagerare, demne de laudă”, continuă Daudov.

Această declarație vine în contextul în care președintele rus Vladimir Putin a declarat într-un interviu difuzat recent că, după ce Rusia va „lua în considerare” capacitățile militare ale cecenilor privind resursele umane și de armament în viitoarele acțiuni de pe frontul din Ucraina. Putin a readus în discuție de această dată ideea cum că statele Occidentului ar fi hotărâte acum să „distrugă” Federația Rusă și că lupta armatei sale de peste un an în Ucraina ar face parte dintr-o „bătălie pentru supraviețuirea” țării sale.

Adrian Lambru

Fac ceea ce-mi place, adică cea mai frumoasă meserie din lume!

Recent Posts

Wall Street Journal: Pentru China, Rusia este deopotrivă un partener și o problemă dificilă

Pentru liderul chinez Xi Jinping, președintele rus Vladimir Putin este un partener util pentru a…

7 minute ago

Linia de cale ferată Focșani-Roman va fi refăcută. Investiție de 11 miliarde de lei

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, în cadrul ședinței de Guvern că se vor investi…

17 minute ago

Îți poți lua adio de la actele în format fizic. Buletinul și pașaportul, disponibile acum într-o aplicație de pe telefon

Va fi o schimbare în ceea ce privește gestionarea documentelor importante din România. Anunțul a…

27 de minute ago

Avertisment din partea Iranului. Mai multe state europene sunt vizate

Armata de elită a regimului de la Teheran au transmis un avertisment ce vizează mai…

38 de minute ago

Vrei mașină ieftină? Cumpăr-o de la ANAF cu sub 200 de euro

Agenția Națională de Administrare Fiscală, ANAF, a scos la vânzare mai multe mașini la prețuri…

47 de minute ago

Rusia evită embargoul european. Turcia reexportă țiței rusesc, generând miliarde de euro

Turcia are un rol cheie în ceea ce privește reexportarea produselor petroliere rusești către UE.…

57 de minute ago

This website uses cookies.