Infofinanciar > Lumea la zi > Rusia, scoasă de pe lista puterilor mondiale! Uniunea Europeană vrea să stabilească la Praga o „nouă ordine”
Lumea la zi

Rusia, scoasă de pe lista puterilor mondiale! Uniunea Europeană vrea să stabilească la Praga o „nouă ordine”

Summit Praga, Sursă foto: Prague Morning
Sursă foto: Prague Morning

Uniunea Europeană a organizat joi la Praga un summit inaugural al Comunității Politice Europene (CPE), prin care cele 44 state participante doresc să evidențieze izolarea internațională a Rusiei din cauza războiului purtat de acest stat în Ucraina. Totodată, în cadrul acestei întrevederi, țările europene vor discuta și despre modul în care va fi plafonat prețul la gaze, astfel încât costurile energetice să fie limitate. Această întâlnire va fi urmată vineri de o reuniune a liderilor UE.

De altfel, prin această Adunare de la Praga, europenii dau un semn de solidaritate, în plină perioadă cuprinsă de crize energetice și economice. La organizarea acestui eveniment a stat președintele Franței, Emmanuel Macron, care a declarat că Europa trebuie să clădească „o ordine” mondială nouă fără Rusia.

„Această reuniune este o modalitate de a căuta o nouă ordine fără Rusia. Nu înseamnă că vrem să excludem Rusia pentru totdeauna, dar această Rusie, Rusia lui Putin, nu are un loc”, a spus el.

Cele 27 de participante vor discuta în CPE și despre pachetul de sprijin economic în valoare de 200 de miliarde de euro pregătit de Germania pentru a-și ajuta întreprinderile și gospodăriile sale. Această decizie a Guvernului de la Berlin este criticată de mai multe state membre, care consideră că măsura ar dăuna concurenței pe piața unică a UE, scriu cei de la Mediafax.

Rusia nu are loc

De asemenea, Josep Borrell, înalt reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, a menționat că la reuniunea CPE participă și Marea Britanie, Serbia și Turcia.

„Acesta este semnalul pe care vrem să îl transmitem, că, din nefericire, nu putem construi o ordine de securitate cu Rusia. Rusia este izolată… Nu are un loc, dar toți ceilalți sunt aici”, a precizat Borell.

La acest summit au participat 27 de state membre ale Uniunii Europene, dar și alte 17 țări, inclusiv care așteaptă să adere la bloc, precum și singura care a părăsit blocul, Regatul Unit. Reuniunea de vineri este considerată una pregătitoare pentru un summit la Bruxelles, ce va fi organizat mai târziu în această lună.

Securitatea conductelor Nord Stream va fi discutată și la Praga

Sâmbătă, Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a precizat că liderii europeni prezenți la summit vor disucta și despre securitatea infrastructurilor critice ale UE, referindu-se la avarierea gazoductelor Nord Stream.

„Sabotarea gazoductelor Nord Stream este o ameninţare la adresa UE. Suntem hotărâţi să garantăm securitatea infrastructurii noastre critice. Liderii vor aborda această problemă la viitorul summit la Praga’, a scris într-o postare pe Twitter Charles Michel, după o întâlnire cu premierul danez Mette Frederiksen.