Infofinanciar > Info > Românii care au primit salarii mai mari în 2022! În ce domenii se vor duce banii Guvernului în 2023
Info

Românii care au primit salarii mai mari în 2022! În ce domenii se vor duce banii Guvernului în 2023

Românii care au primit salarii mai mari în 2022! În ce domenii se vor duce banii Guvernului în 2023
FOTO:playtech.ro

Venitul mediu brut în noiembrie 2022 a fost de 6679 de lei în creștere cu 3,4% față de luna octombrie, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS).

Odată cu majorarea salariilor a crescut și rata inflației. Potrivit INS, în luna noiembrie 2022, în majoritatea sectoarelor economice venitul mediu net a crescut în comparație cu luna octombrie a aceluiași an, datorită primelor acordate, a bonusurilor sărbătorilor de iarnă, sau a sumelor obținute din profitul net, potrivit romaniatv.net.

Creșteri de peste 50% în industria forestieră

Totodată, creșterile câștigului salarial mediu net s-au produs pe fondul producției sau încasărilor mai mari.

Au fost înregistrate creșteri de 56,6% în silvicultură și exploatare forestieră, de asemenea creșteri între 10,5 și 14,5% au fost consemnate și în industria tutunului, cea constructoare de mașini, utilaje și echipamente a raportat o majorare de 7 până la 10%.

Micșorarea câștigului salarial mediu față de luna octombrie a fost determinată de acordarea în lunile anterioare de prime ocazionale, drepturi în natură, bonusuri din profilul net și alte fonduri. Totodată, scăderile salariului mediu net au fost generate de diminuarea ratei de producție sau de încasările mai mici.

Cele mai însemnate scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi aeriene ( 10,5%) dar și în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, activități de editare, de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii.

În aparatul bugetar, pentru luna noiembrie creșterile câștigului salarial mediu net comparativ cu luna octombrie au fost de 2,3% pentru învățământ, de 1,5% în administrația publică, iar în sănătate și asistență socială, câștigul salarial mediu a scăzut cu 0,2%, potrivit romaniatv.net.

Salariul mediu a crescut cu 13,6% în luna noiembrie

Per ansamblu venitul mediu salarial din luna noiembrie a crescut cu 13,6%, ajungând până la 4141 de lei mai mult cu 133 de lei față de luna octombrie.

În același timp guvernanții au majorat și salariul minim de la 2550 de lei la 3000. Potrivit unui comunicat emis de ministerul Muncii creșterea de 450 de lei reprezintă 17% din valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Venitul minim a crescut până la 1863 de lei, adică o creștere de 339 de lei, adică o creștere net de 22,2%. Peste 2 milioane de români vor primi mai mulți bani, precizează ministerul.

Totodată, Guvernul a stabilit ca 200 de lei din cei 3000 să fie scutiți de taxe. De asemenea, Coaliția de guvernare are în vedere aadoptarea unui pachet de măsuri prin care angajatorii care decid să majoreze voluntar salariile cuprinse între 3000 și 4500 de lei, să fie scutiți de plata impozitului pentru 200 de lei.