Infofinanciar > Info > Revolut țintește românii cu venituri mari. Noul produs Ultra se adresează clienților cosmopoliți, pasionați de wellness
Info

Revolut țintește românii cu venituri mari. Noul produs Ultra se adresează clienților cosmopoliți, pasionați de wellness

Revolut țintește românii cu venituri mari. Noul produs Ultra se adresează clienților cosmopoliți, pasionați de wellness
Sursa foto: arhiva Revolut

Revolut a anunțat lansarea unui nou plan financiar dedicat destinat clienților cu venituri pestre medie, cu un stil de viață cosmoplit și pasionați de wellness. Compania are deja 2,5 milioane de clienți în România și de zece ori mai mulți la nivel global.

Revolut a anunțat recnt lansarea produsului Ultra, un nou plan financiar special conceput pentru clienții sofisticați din Spațiul Economic European (SEE) și Regatul Unit. „Tot mai mulți clienți sunt interesați de produse financiare care le fac viața și mai ușoară. Acest segment de piață în creștere caută o nouă definiție a luxului. Sunt consumatori cu venituri mari, care, pe măsură ce evoluează profesional, își doresc să obțină un venit pasiv constant, dar urmăresc, în același timp, să se bucure de viață, să fie la curent cu cele mai recente tendințe, să călătorească de mai multe ori pe an. Pentru a veni în întâmpinarea așteptărilor acestor clienți, lansăm un abonament care aduce și mai multă flexibilitate în gestionarea finanțelor. Este un pachet fără competitor în Europa și nici un alt jucător din categorie nu oferă acum un astfel de produs. Am adoptat o abordare originală pentru a oferi un card unic și un plan prin care le oferim calitatea de membri ai clubului Revolut Ultra celor care iubesc atât călătoriile, cât și un stil de viață sofisticat, axat pe investiții neîntrerupte și diverse într-o varietate produse financiare”, a explicat Tara Massoudi, general manager premium products Revolut.

Acces gratuit în aeropoarte și comisioane avantajoase

Noul plan Ultra va deveni disponibil la nivel extins în primăvara acestui an.

În următoarele luni, Revolut va anunța lista de beneficii incluse în acest plan. Pe listă figurează deja cashback în parteneriate cu brand-urile preferate de publicul orientat spre wellness și un stil de viață cosmopolit. Clienții care se înscriu pe lista de așteptare pot primi până la 5% cashback la achizițiile făcute în prima lună de utilizare a planului Ultra. Un alt beneficu este accesul gratuit la lounge în peste 1.200 de aeroporturi, precum și acces la soluții atractive de investiții, inclusiv criptomonede, la cele mai avantajoase costuri.

Actualii clienți Revolut Premium sau Metal sunt invitați să se înscrie pe lista de așteptare Ultra și vor putea avea acces anticipat la acest plan în următoarele luni.

2,5 milioane de clienți în România

Revolut este o aplicație financiară care ajută utilizatorii din toată lumea să își valorifice fondurile de care dispun. În 2015, compania s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani și schimb valutar.

În prezent, peste 25 milioane de clienți din lume, din care peste 2,5 milioane din România, folosesc serviciile Revolut pentru a realiza peste 330 de milioane de tranzacții pe lună. Prin intermediul conturilor personale sau corporate, Revolut ajută clienții să-și gestioneze finanțele și să-și mențină echilibrul financiar, precum și să se conecteze rapid și facil cu alte persoane, oriunde s-ar afla acestea.