În septembrie, la un eveniment organizat de Organizația Mondială a Comerțului, fostul prim-ministru britanic Gordon Brown a exprimat cu voce tare teama care a început să răsune discret în sălile puterii din Europa.
„Europa nu vrea să ajungă strânsă între America și China, fie o colonie chineză, fie o colonie americană”, a spus el despre un scenariu în care rivalitatea dintre China și Statele Unite ar putea duce la o lume cu două axe de putere ostile.
„Pentru că, chiar dacă Europa ar alege întotdeauna America, de care depinde securitatea sa, ea știe, de asemenea, că sângele său vital, mult mai mult decât pentru SUA, este comerțul”, a adăugat Brown, care, de când a părăsit politica britanică, a preluat funcții de conducere la ONU în probleme globale.
Fracturarea regulilor și a legăturilor care leagă economia globală – așa-numita „fragmentare geoeconomică” – părea neverosimilă cu doar câțiva ani în urmă. În prezent, este un subiect principal la reuniunea anuală a liderilor economici a Fondului Monetar Internațional, care va avea loc săptămâna viitoare în orașul marocan Marrakech. Nicăieri nu este mai presant decât pentru Europa, a cărei bogăție s-a bazat întotdeauna pe comerț, de la istoria sa colonială rapace până la reinventarea sa ca autointitulată campioană a normelor OMC.
Uniți, împreună în Europa
Împreună, cele 27 de țări ale Uniunii Europene formează cel mai mare bloc comercial din lume, reprezentând 16% din importurile și exporturile mondiale. Acest lucru le face, de asemenea, extrem de dependente de bunuri din alte părți, de la materii prime esențiale la plasmă sanguină. Dar tarifele vamale și alte restricții comerciale sunt în creștere, deoarece guvernele încearcă să contracareze rivalii populiști care au câștigat voturile celor lăsați în urmă de două decenii de globalizare rapidă, inclusiv de intrarea Chinei în sistemul comercial mondial.
Atât Statele Unite, cât și Europa și-au înăsprit poziția față de Beijing, subliniind în același timp că regulile comerțului mondial trebuie să fie aplicate în mod echitabil. Însă, potrivit unor observatori, Washingtonul testează deja cât de mult pot fi întinse aceste reguli.
„Convingerea clară a Europei de a respecta principiile OMC într-o lume în care celelalte două mari puteri nu le respectă cu adevărat limitează, într-un fel, oportunitățile sale de cooperare cu Statele Unite”, a declarat luna trecută la Bruxelles Brad Setser, un veteran în domeniul comerțului care a consiliat administrația Biden.
Un semn în acest sens a fost tensionarea discuțiilor privind clubul „oțelului verde” dintre SUA și Europa, care ridică bariere comerciale pentru a elimina China. Principala preocupare a UE este că propunerile americane ar putea încălca normele OMC prin discriminarea unor terțe părți.
„Prost pregătit”
În 2020, majoritatea guvernelor europene au răsuflat ușurate atunci când Joe Biden l-a înlocuit pe Donald Trump la președinție. Dar acum recunosc că orice consens american în favoarea liberului schimb a dispărut de mult și că trebuie să se adapteze – de preferință înainte de alegerile americane din 2024, care l-ar putea readuce pe Trump la Casa Albă, potrivit Reuters.
„(Firmele) (europene) trebuie să fie pregătite pentru scenarii extreme în care SUA le forțează să părăsească China”, a avertizat un document de discuție prezentat miniștrilor de finanțe din UE luna trecută, intitulat „Cum să facem față (in)securității economice a Europei”.
Deși astfel de sancțiuni agresive împotriva Chinei nu reprezintă politica actuală a SUA, documentul UE consultat de Reuters a remarcat că blocul comunitar era „prost pregătit pentru o lume a rivalității geopolitice și a competiției între marile puteri” care ar putea crea astfel de efecte de propagare.
Liderii europeni se întâlnesc în Spania la sfârșitul acestei săptămâni pentru a începe să schițeze un plan de securitate economică care să abordeze vulnerabilitățile regiunii, cu scopul de a ajunge la un acord până la sfârșitul anului.
Nu va fi ușor
Pe de o parte, țările trebuie să cadă de acord asupra tehnologiilor care ar trebui să facă obiectul unor controale mai stricte ale exporturilor și al unei verificări mai amănunțite a investițiilor externe, în unele cazuri punând în balanță interesele de securitate și beneficiile comerciale naționale.
Pe de altă parte, este posibil ca capitalele UE să fie nevoite să aloce miliarde de euro noi pentru a ajuta industria locală să se dezvolte în domeniul tehnologiilor strategice care urmează să fie confirmate.
Acestea vor face acest lucru știind că orice măsură ar putea provoca furia Beijingului – exportatorii germani axați pe China, de exemplu, ar putea pierde mai mult decât alții într-un astfel de caz.
Wang Huiyao, președintele think tank-ului Centrul pentru China și Globalizare din Beijing, a declarat că Europa ar trebui să ia în considerare legăturile culturale și interesele comerciale de lungă durată pe care le are cu China în formularea politicii sale.
„Bineînțeles că UE ar trebui să abordeze China în mod diferit față de modul în care o face SUA”, a spus el, susținând că diferențele privind drepturile omului și ideologia ar putea fi rezolvate.
În cele din urmă, însă, realpolitik ar putea forța mâna Europei.
O analiză a FMI din acest an a concluzionat că, în cazul în care economia mondială s-ar împărți în două axe, cea centrată pe SUA și cea centrată pe China, Europa s-ar descurca cel mai bine dacă ar rămâne deschisă față de ambele, dar a remarcat că „s-ar putea confrunta cu costuri mari dacă o astfel de abordare politică ar ridica în mod semnificativ posibilitatea apariției unor bariere între ea și SUA”.
