Anul începe cu o schimbare importantă de peste Ocean. La 20 ianuarie 1993, William Jefferson Clinton a devenit cel de-al 42-lea președinte al Statelor Unite.
Clinton era unul dintre cei mai importanți exponenți ai unui curent care s-a numit New Democrats sau Centrist Democrats, adepți ai unei ”a treia căi”, chiar în interiorul Partidului Democrat. În mare, ei erau văzuți ca fiind mai liberali când venea vorba despre problemele sociale și aproape conservatori din punct de vedere fiscale. ”Noii Democrați” au dominat politic partidul de pe la sfârșitul anilor 80 până la jumătatea anului 2010.
La noi, în aceeași perioadă, adică pe 17 februarie 1993, a fost semnată Hotărârea Adunării generale a Academiei Române privind revenirea la „â” și „sunt” în grafia limbii române din 17.02.1993. Tot în primăvară se face și anunțul vizitei Regelui Mihai în România, de Crăciun, lucru care, din nefericire, nu se va întâmpla.
Prețurile cresc cu 50%
Apoi, în vară, cea mai importantă schimbare a anului din punct de vedere economic s-a petrecut pe 1 iulie. Atunci, Guvernul Nicolae Văcăroiu introduce Taxa pe Valoare Adăugată (TVA), prin care România se aliniază la metodologia fiscală europeană. TVA-ul a înlocuit impozitul pe circulația mărfurilor, dar urmarea nu a fost deloc pe placul populației pentru că unele preţuri au crescut şi cu 50%.
De asemenea, s-au modificat și regulile pentru alocațiile copiilor, s-au pus bazele refacerii calculului pentru pensii, iar creșterile prețurilor la carburanți au dus la o reevaluare a tuturor costurilor de producție.
Luna următoare, pe 9 iulie, Conferința Națională a Frontului Democrat al Salvării Naționale (FDSN) a hotărât schimbarea denumirii partidului în Partidul Democrației Sociale din România (PDSR).
Intrăm în Consiliul Europei
Toamna vine, și ea, cu noi schimbări: pe 28 septembrie România este admisă ca membru cu drepturi depline al Consiliului Europei.
În continuare, la nivel european, pe 1 noiembrie 1993, a intrat în vigoare Tratatul privind Uniunea Europeană, numit și Tratatul de la Maastricht sau actul constitutiv al blocului comunitar. Semnat de Consiliul European la 7 februarie 1992, în localitatea olandeză Maastricht, tratatul a adus, la vremea respectivă, cea mai profundă schimbare a acordurilor de pe bătrânul continent, de la înființarea Comunității Europene, respectiv CEE devine Comunitatea Europeană (CE). Tot acum este este lansată și piața unică, cu cele „patru libertăți” pe care le oferă: libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor.
În acest an pierdem și nume importante ale conștiinței românești. Printre cei plecați la Domnul îi amintim pe teologul Dumitru Stăniloae, pe regizorul Jean Negulesco și pe scriitorii Eugen Barbu și Geo Bogza.
Organizat pentru prima dată în anul 1993, „Festivalul Castanelor” a devenit unul dintre simbolurile orașului Baia Mare, iar pe 29 noiembrie emite pentru prima data canalul de televiziune Antena 1, care avea să se lanseze chiar de Ziua Națională, pe 1 decembrie.
Tot în noiembrie, pe 18, Acordul de liber schimb nord-american (NAFTA) este aprobat de Camera Reprezentanților.
La Casa Albă se semnează așa-numitele Acorduri de la Oslo care fac primii pași către acordarea autonomiei Palestinei limitat. Întâlnire istorică între premierul israelian Yitzhak Rabin și președintele palestinian Yasser Arafat.
1993 în cifre
PIB (miliarde de dolari) – 22,76
PIB/capita (dolari) – 1158
Populație (milioane) – 22,76
Creștere economică -1,50%
Schimburi comerciale (miliarde dolari) – 11,414
Exporturi (miliarde dolari) – 4,892
Importuri (miliarde de dolari) – 6,522
Principalele piețe de export (milioane de dolari)
Germania – 699
Federația Rusă – 22
Italia – 409
Turcia – 277
China – 419
De unde am importat (milioane de dolari)
Germania – 1.031
Federația Rusă – 764
Italia – 615
Franța – 507
Iran – 604
Dacă doriți să citiți rezumatul ultimelor trei decenii, o puteți face aici.
Dacă doriți să citiți retrospectiva anului 1992, o puteți face aici.