Infofinanciar > Lumea la zi > Moscova trece la represalii. Putin a semnat decretul împotriva SUA
Lumea la zi

Moscova trece la represalii. Putin a semnat decretul împotriva SUA

Putin avertizează cu privire la consecințele furnizării de avioane
Sursa foto: Arhiva companiei

Vladimir Putin a semnat joi un decret prin care încearcă să protejeze Rusia de orice confiscare de către SUA a activelor înghețate.

Rusia a anunțat că va toate identifica proprietățile americane, inclusiv titlurile de valoare. Măsura va fi luată pentru a despăgubi pierderile suferite ca urmare a oricărei confiscări a activelor rusești înghețate în SUA. Decretul a fost semnat joi de președintele Vladimir Putin.

Negociatorii G7 discută de săptămâni întregi despre cum să exploateze cel mai bine activele financiare rusești. Acestea sunt în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari. Activele au fost înghețate la scurt timp după ce Moscova a invadat Ucraina în februarie 2022.

Capacitatea Rusiei de a aplica represalii similare a fost erodată de scăderea investițiilor străine. Dar Moscova ar putea viza în schimb după banii investitorilor privați.

Activele multor investitori străini, inclusiv ale unor persoane fizice și ale unor importante fonduri de investiții americane, sunt deținute în conturi speciale de „tip C”. Putin le-a introdus la scurt timp după ce și-a trimis armata în Ucraina. Banii din aceste conturi nu pot fi transferați în afara Rusiei fără permisiunea autorităților ruse.

Washingtonul a adoptat o legislație care permite administrației să confiște activele rusești deținute în băncile americane. Aceasta le poate transfera în Ucraina, ceea ce Rusia a calificat în mod repetat drept ilegal, conform reuters.