Infofinanciar > Info > Reducerile din toamnă pentru transportul studenților: de la 50% la 90%
Info

Reducerile din toamnă pentru transportul studenților: de la 50% la 90%

Reducerile din toamnă pentru transportul studenților: de la 50% la 90%
sursă foto: Facebook / Serile FJSC

Studenții care învață în București sau în Ilfov vor beneficia de 90% reducere la călătoriile cu Metrorex și STB începând cu 3 septembrie 2023.

Aceștia vor circula cu 8 lei pe lună odată cu intrarea în vigoare a legii învățământului superior, tarifele vor scădea pentru studenții cu vârsta de până la 30 de ani.

De la 50% la 90%

După publicarea în Monitorul Oficial a normelor de aplicare,  reprezentanții Metrorex o să stabilească cu reprezentanții Ministerul Transporturilor dacă reducerea se va aplica doar abonamentelor sau și titlurilor de călătorie, întrucât acestea ar urma să scadă la o sumă foarte mică, de sub 1 leu.

8 lei abonamentul lunar la STB și Metrorex

În acest moment, studenții au o reducere de 50% la titlurile de 2 și 10 călătorii, și plătesc 3, respectiv 12,5 lei. După aplicarea reducerii de 90% la abonamentele lunare, studenții vor plăti 8 lei pe lună la călătoria cu metroul.

În ceea de privește STB-ul, reducerea de 90% se va aplica doar la abonamentele de 1 lună, 6 și 12 luni. Pentru un abomanent de 1 lună, studenții vor plăti tot o sumă de 8 lei, ca și la Metrorex. În lista de prețuri la abonamentele integrate suprafață-metrou-tren nu sunt prevăzute momentan alte reduceri speciale, ceea ce înseamnă că nu poate fi aplicată scăderea tarifului la vreo categorie de călătorie.

Studenții și gratuitatea

Conform datelor INS, în zona în regiunea Bucureşti-Ilfov, în anul universitar 2022-2023, erau înscriși peste 170.000 de studenți. Aceștia se deplasează zilnic la facultate cu mijloacele de transport în comun și își fac abonamente lunare.

În 2021, Guvernul a eliminat gratuitatea acordată studenților și a elevilor la călătoria cu trenul și a introdus un tarif redus cu 50%. Din 2022 a fost reintrodusă gratuitatea doar pentru elevi, iar în spațiul public, fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, specula varianta acordării de gratuitate doar studenților fără restanțe, însă propunerea nu s-a pus în practică.

Ce se întamplă în alte țări cu transportul în comun

Față de alte țări din Uniunea Europeană, reducerea majoră la transportul feroviar, de suprafață și cu metroul pentru studenți face din România să urce în topul țărilor cu călătorii ieftine pentru aceștia.

În statele occidentale, datorită preocupărilor pentru mediu s-a modificat comportamentul consumatorilor, astfel încât unele țări oferă deja bilete gratuite pentru transportul în comun indiferent de categoria socială pe care o are.

În Luxemburgul și în Malta s-a introdus gratuitate la toate mijloacele de transport.În Austria, Germania și Ungaria la nivel național abonamentele sunt relativ accesibile, deoarece costă mai puțin de 3 euro pe zi. Majoritatea țărilor din UE se situează în zona reducerilor la transport între 20-50% pentru studenți, potrivit g4media.ro.