Infofinanciar > Lumea la zi > Ratele dobânzilor s-ar putea majora. Lupta împotriva inflației nu s-a terminat
Lumea la zi

Ratele dobânzilor s-ar putea majora. Lupta împotriva inflației nu s-a terminat

Ratele dobânzilor s-ar putea majora. Lupta împotriva inflației nu s-a terminat
Sursa foto: arhiva companiei

Lupta Băncii Centrale Europene împotriva inflație ar putea necesita o nouă majorare a ratelor dobânzilor. Acestea sunt declarații oferite de Isabel Schnabel, membru al Comitetului Executiv.

„După o perioadă lungă de inflație ridicată, așteptările inflaționiste sunt fragile. Iar noi șocuri pe partea ofertei le pot destabiliza. Amenințând stabilitatea prețurilor pe termen mediu”, a declarat aceasta într-un discurs susținut la St. Louis. „Acest lucru înseamnă, de asemenea, că nu putem închide ușa unor noi majorări ale ratelor”.

Modificarea ratei dobânzii

Membrul german al Comitetului executiv a vorbit la o săptămână după ce BCE a lăsat ratele dobânzilor neschimbate pentru prima dată în mai mult de un an. Piețele și economiștii estimează că rata de depozit va rămâne acum la 4% până în 2024. Asta în condițiile în care inflația a încetinit dramatic în ultimele luni. Indicatorul a scăzut la 2,9% în octombrie.

Ea a mai spus că, deși a fost nevoie de un an pentru ca inflația să ajungă la acest nivel, de la 10,6%, „se așteaptă să dureze aproximativ de două ori mai mult timp pentru a ajunge de aici înapoi la 2%”.

Rigiditatea prețurilor și a salariilor

Schnabel a subliniat, de asemenea, că rigiditatea prețurilor și a salariilor înseamnă că inflația subiacentă este mai rigidă. A mai precizat și că trebuie îndeplinite două condiții cheie pentru ca măsura, care elimină elementele volatile, cum ar fi alimentele și energia, să evolueze în conformitate cu previziunile BCE.
Creșterea costurilor unitare cu forța de muncă trebuie să revină în cele din urmă la niveluri care să fie în general compatibile cu o inflație pe termen mediu de 2%.

Firmele vor trebui să își folosească marjele de profit ca un tampon pentru a limita transmiterea creșterilor salariale puternice actuale către prețurile de consum. De asemenea, ea a comparat ultimul efort pentru a aduce inflația la obiectivul de 2% al BCE cu ultima porțiune dintr-o cursă de lungă distanță. Despre care „se spune adesea că este cea mai grea”.

„Procesul de dezinflație pe ultimul kilometru va fi mai nesigur, mai lent și mai accidentat”, a spus Schnabel. Aceasta a avertizat asupra unor noi șocuri. Acestea sunt tensiunile din Orientul Mijlociu, grevele de la fabricile de GNL din Australia și încălzirea globală. Acestea sunt elemente care „ar putea deraia procesul de dezinflație”.

Ținta de inflație

Ea a făcut apel la perseverență și vigilență.

„Ținta de inflație este acum la îndemână”, a spus Schnabel. „Dar să sărbătorim doar după ce am abordat cu adevărat ultimul kilometru”.

În remarcile făcute, șeful băncii centrale olandeze, Klaas Knot, a declarat că va fi probabil nevoie de politici restrictive pentru o perioadă de timp pentru a readuce inflația la ținta de 2%.

„Personal, și cu condiția ca datele primite să confirme cele mai recente proiecții din septembrie, consider că nivelul actual al ratelor noastre de politică monetară reprezintă o bună „altitudine de croazieră” la care acestea pot rămâne pentru o perioadă de timp”, a declarat acesta într-un discurs, potrivit bloomberg.com