Infofinanciar > Info > Rata șomajului a scăzut în primul trimestru al anului la 5,3%
Info

Rata șomajului a scăzut în primul trimestru al anului la 5,3%

Rata șomajului a scăzut în primul trimestru al anului la 5,3%
Foto: facebook

Rata șomajului în țara noastră a scăzut în primul trimestru al anului la 5,3%,. Ea este cu 0,5 puncte procentuale mai mică față de cea din ultimul trimestru al anului trecut, anunță INS. Analiștii economici spun că și în viitor șomajul va rămâne la un nivel scăzut.

În primul trimestru din 2024, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă a fost de 64,2%. În creștere cu 1,2 puncte procentuale față de ultimul trimestru al anului trecut. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbați și la persoanele din mediul urban. Rata de ocupare a tinerilor a fost de numai 19,9%.

Analistul economic Aurelian Dochia subliniază că actualul context este favorabil forței de muncă și va menține șomajul la cote relativ scăzute.

Aurelian Dochia: ”La nivel global este o perioadă favorabilă pentru forța de muncă, datorită faptului că pe termen lung avem scăderea populației. Deci și scăderea numărului de persoane în vârstă de muncă. În următorul deceniu cel puțin, cred că va fi cerere de forță de muncă. Ea nu va putea să fie satisfăcută. Nu există un pericol mare de creștere a șomajului. În niciun caz la nivelurile pe care istoric șomajul le-a atins în unele țări din Europa și chiar și în România. Există însă nepotriviri structurale în ceea ce privește pregătirea forței de muncă”.

Aurelian Dochia spune că vorbim și de o deficiență a sistemului de învățământ. Dar și a orientării profesionale și că este nevoie de întărirea unui sistem de pregătire a tinerilor la locul de muncă.