Infofinanciar > Lumea la zi > Prima lege anti-islamofobie din istoria Statelor Unite
Lumea la zi

Prima lege anti-islamofobie din istoria Statelor Unite

Prima lege anti-islamofobie din istoria Statelor Unite
Foto: facebook.com

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat prima lege împotriva islamofobiei din istoria țării. Desigur, într-un context în care numeroase rapoarte evidențiază creșterea atât a islamofobiei, cât și a antisemitismului.  Ambele sunt exacerbate de recenta escaladare a conflictului israeliano-palestinian.

„Președintele Biden a candidat la alegeri pentru a restabili sufletul națiunii noastre. Este clar: în Statele Unite nu există loc pentru ura împotriva nimănui”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, într-un comunicat.

Lege anti-islamofobie. Istorie pe viu

Mai mult, Jean-Pierre a amintit și a deplâns moartea lui Wadea al Fayoume, un băiat palestiniano-american de șase ani care a fost ucis la mijlocul lunii septembrie la periferia orașului Chicago pentru că era musulman. Mama lui a fost grav rănită după ce a fost atacată de un bărbat în vârstă de 71 de ani.

Miliția care controlează Fâșia a efectuat cel puțin 74 de arestări arbitrare într-un an, în special de activiști, membri ai Fatah, jurnaliști și persoane suspectate că ar avea legături cu Israelul.

Este de ajuns

„De prea mult timp, musulmanii din Statele Unite și cei percepuți ca musulmani, precum arabii și sikhii, au suportat un număr disproporționat de atacuri alimentate de ură și alte incidente discriminatorii”, a spus purtătoarea de cuvânt.

Acest anunț face parte din eforturile Administrației Biden de a „contracara islamofobia, antisemitismul și forme conexe de prejudecăți și discriminare” în țară.