Infofinanciar > Info > Prețuri mai mari la alimente. Zahărul și medicamentele, pe primele locuri la scumpiri
Info

Prețuri mai mari la alimente. Zahărul și medicamentele, pe primele locuri la scumpiri

Prețuri mai mari la alimente. Zahărul și medicamentele, pe primele locuri la scumpiri
Sursa foto Arhiva companiei

În ultimul an, zahărul și medicamentele s-au aflat pe primele locuri în cazul scumpirilor. Creșterea costului zahărului a fost cu 30,20% mai mare în luna august a acestui an comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Institutul Național de Statistică a transmis faptul că prețul margarinei a crescut cu 20,85%. De asemenea, pentru achiziționarea ouălelor, românii au scos mai mulți bani din buzunar. Mai exact acestea s-au scumpit cu 19,69%.

Ce alimente au înregistrat prețuri mai mari

Trebuie menționat faptul că berea s-a scumpit cu aproximativ 18%.

Câteva alimente au înregistrat, totuși și reduceri. Printre acestea s-au numărat uleiul, grăsimile, făina și mălaiul. În luna august a anului curent, făină și-a micșorat costul cu 16,97% față de luna precedentă.

În luna iulie a acestui an, fructele meridionale au avut un preț majorat cu 4,88%, potrivit digi24.ro. În ultimul an, cel mai mare preț s-a înregistrat pentru energia termică, conform datelor celor de la Institutul Național de Statistică.

Pe lista produselor care s-au scumpit au fost și detergenții. Pentru aceștia, românii trebuiau să scoată din buzunar mai mult cu 22,17%. De asemenea, articolele de igienă și cosmeticele au crescut cu aproximativ 18%. Nici la pompă, situația nu este mai bine. Cu toate că în ultimul an, combustibilul s-a ieftini cu aproape 3%, acesta a început să crească din nou. Înainte de jumătatea lunii iulie, costul unui litru de carburant s-a scumpit de 14 ori consecutiv.

Vestea mai neplăcută pentru români este faptul că medicamentele s-au scumpit cu 20,78%, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Prețuri din ce în ce mai mari la 

Luna trecută a înregistrat majorări și în cazul serviciilor de transport aerian și reparațiilor auto. De asemenea, nici confecționare de îmbrăcăminte sau încălțăminte nu a fost evitată de scumpiri.

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, în luna august a anului 2023, rata inflației a scăzut la 9,43%. În luna iulie a acestui an, rata inflație era 9,4%. Aceasta este o veste relativ bună. Scăderea ratei inflației este un semn îmbucurător deoarece prețurile la unele alimente au crescut.

„Indicele armonizat al prețurilor de consum în luna august 2023 comparativ cu luna iulie 2023 este 100,78%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2023 comparativ cu luna august 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 9,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2022 – august 2023) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2021 – august 2022) determinată pe baza IAPC este 11,8%.”, se arată în comunicatul emis de Institutul Național de Statistică.

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2024, românii vor trebui să plătească mai mult pentru combustibil, alcool și tutun. Accizele la aceste produse vor crește pentru a acoperi gaura din buget.

În ceea ce privește carburanții, ar putea exista o majorare de 30 de bani pe litru. Totuși, această creștere depinde de marja de profit și de prețul materiei prime.