Infofinanciar > Info > Premieră: ședinţa de Guvern de mâine va avea loc la Timişoara
Info

Premieră: ședinţa de Guvern de mâine va avea loc la Timişoara

Premieră: ședinţa de Guvern de mâine va avea loc la Timişoara
Foto: facebook.com

Şedinţa de Guvern de mâine va avea loc, în premieră, la Timişoara. Urmează să fie adoptate mai multe proiecte cu impact major pentru regiunea de Vest a ţării. Printre ele, declanşarea procedurilor pentru construirea Institutului Regional de Oncologie din Timişoara. Sau aprobarea deschiderii unui nou punct de trecere a frontierei la Beba Veche.

Propunerea ca şedinţa de mâine să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis. El a declarat că demersul este un semn de solidaritate faţă de proiectele mari ale unui judeţ care contribuie major la bugetul de stat, dar nu a beneficiat în ultimii ani, de investiţii:

Alfred Simonis: ”Guvernul României vine la invitaţia noastră, la Timişoara, într-un semn de solidaritate. Dar şi de manifestare a interesului faţă de proiectele acestui judeţ şi municipiu. Nimeni nu trebuie să facă plecăciuni Guvernului pentru că vine la Timişoara. Nimeni nu a pretins asta, nici Guvernul nu o pretinde. Timişoara şi Timişul contribuie la bugetul de stat enorm de 34 de ani şi până de curând niciodată banii aceia nu se întorceau în judeţul Timiş. Semnalul pe care Guvernul îl dă cu privire la sprijinirea proiectelor județului Timiş este unul de bun augur”.

Membrii guvernului vor participa şi la o întâlnire cu oamenii de afaceri din zonă.