Infofinanciar > Lumea la zi > De este mai ușor să plătești cu telefonul în China? Țara încearcă să atragă turiști
Lumea la zi

De este mai ușor să plătești cu telefonul în China? Țara încearcă să atragă turiști

De este mai ușor să plătești cu telefonul în China? Țara încearcă să atragă turiști
sursă foto: arhiva companiei

Vizitatorii străini în China pot acum să cheltuiască până la 2.000 de dolari pe an folosind aplicația mobilă Alipay. Aceștia o pot utiliza chiar fără a fi nevoiți să își înregistreze actul de identitate. Acesta este anunțul făcut vineri, 8 martie, de către operatorul aplicației.

Această sumă este de patru ori mai mare decât limita anterioară de 500 de dolari. Și se preconizează că este o măsură care va avea cel mai mare impact asupra turiștilor internaționali. Numărul călătorilor străini în China scăzuse după ce țara a impus temporar controale stricte la graniță în timpul pandemiei.

Creșterea limitei de tranzacționare reflectă eforturile Beijingului din acest an de a facilita călătorilor străini plata cumpărăturilor zilnice. Căci este vorba despre, totuși, o țară în care plățile cu telefonul mobil au devenit omniprezente. Cu toate acestea, politicile stricte de verificare a numelui real au îngreunat adesea utilizarea plății mobile de către vizitatorii străini în China.

Cu Alipay, operat de Alibaba, plătești mai ușor în China

Compania Aliplay, afiliat al Ant Group, este una dintre cele două aplicații majore de plăți mobile din China. Mai există și alternativa Tencent, deținută de compania cu același nume. Tencent nu a confirmat o cifră exactă pentru tranzacțiile fără ID. Dar reprezentanții companiei au precizat că străinii ar putea efectua unele plăți fără a-și înregistra ID-ul.

Echipa de la Ant a anunțat, de asemenea, vineri, pe data de 8 martie, faptul că acei călătorii internaționali care își înregistrează ID-ul cu Alipay pot folosi aplicația pentru tranzacții unice de până la 5.000 de dolari. Acest anunț vine după ce, anterior, maximul era de 1.000 de dolari.

Limita anuală a tranzacțiilor pentru cei care își înregistrează ID-urile este acum de 50.000 de dolari. Ceea ce reprezintă o valoare de cinci ori mai mare decât suma cumulată anterioară de 10.000 de dolari, a precizat echipa de la Ant. Modificările sumelor de tranzacționare urmează anunțurilor din această lună ale Băncii Populare a Chinei pentru astfel de creșteri.

Avantaje pentru turiști

Reprezentanții Ant au mai precizat că modificările se aplică vizitatorilor străini în China care descarcă Alipay. Sau pentru cei care utilizează 10 aplicații specifice de plată cu telefonul mobil din străinătate. Programul, denumit Alipay+, permite utilizatorilor existenți ai anumitor aplicații de plată mobilă din Singapore, Coreea de Sud, Thailanda, Malaezia, Mongolia, Hong Kong și Macao să scaneze codurile QR ale Alipay direct pentru a plăti în China.

La începutul lunii februarie, viceguvernatorul Băncii Populare a Chinei, Zhang Qingsong, a declarat pentru CNBC că vizitatorii străini care utilizează Alipay nu trebuie să furnizeze informații de identificare dacă volumul anual al tranzacțiilor este mai mic de 500 de dolari. „Analizăm, de asemenea, posibilitatea de a crește pragul de 500 de dolari în viitor”, a spus el la acea vreme.