Infofinanciar > Lumea la zi > Cele mai performante economii din zona euro! Turismul, în fruntea listei
Lumea la zi

Cele mai performante economii din zona euro! Turismul, în fruntea listei

Cele mai performante economii din zona euro! Turismul, în fruntea listei
sursa foto arhiva companiei

Conform Bloomberg, turismul și exporturile vor reconfigura lista celor mai performante economii din Europa, surclasând statele care până nu demult erau pe primele poziții.

În urma consolidării rolului lor ca motoare de creștere în zona euro, economiile din sudul Europei, mult timp considerate inferioare vecinilor lor mai prosperi din nord, își schimbă pozițiile. Conform anchetelor de conjunctură publicate de S&P Global săptămâna aceasta, Spania și Italia au înregistrat în luna martie o creștere peste așteptările economiștilor. De asemenea, sectorul manufacturier din Grecia a înregistrat o evoluție similară. Aceste tendințe au contribuit la ieșirea indicatorului privind încrederea mediului de afaceri din zona euro din zona de contracție pentru prima dată în ultimele 10 luni.

„Spania și Italia au fost principalii factori de creștere, cu ritmuri de creștere accelerată la cel mai înalt nivel din aproape un an”, afirmă analiștii de la Hamburg Commercial Bank. Aceste creșteri au contrabalansat contracțiile economice începute în Germania și Franța începând din mijlocul anului trecut, scrie Bloomberg.

Explozia turismului post-pandemie, creșterea exporturilor și costurile mai mici ale energiei datorate regenerabilelor și dependența redusă de gazele rusești plasează aceste țări din periferia zonei euro într-o poziție avantajoasă.

Turismul în sudul Europei

Turismul în sudul Europei a înregistrat o performanță remarcabilă după pandemie, conform declarațiilor guvernatorului Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras. Totuși, creșterea economică solidă a regiunii se datorează, în principal, faptului că țările din sudul Europei și-au corectat dezechilibrele, astfel încât acum se dezvoltă într-un ritm sănătos, fără dezechilibre macroeconomice, conform acelorași declarații.

Acum un deceniu, aceleași țări, privite cu superioritate de vecinii lor nordici ca fiind mai neproductive și mai risipitoare, se aflau în centrul unei crize a datoriilor care punea sub semnul întrebării viabilitatea monedei euro.

Băncile Centrale Europene prognozează că în acest an Spania, Portugalia și Grecia vor fi printre cele mai performante economii din zona euro. În contrast, guvernul francez și-a revizuit în scădere ținta de creștere pentru 2024 și a anunțat că deficitul bugetar pentru 2023 a depășit estimările, ceea ce va implica reduceri semnificative de cheltuieli. Germania se confruntă probabil cu ultimele faze ale unei recesiuni moderate, fiind afectată de reticența consumatorilor, cererea externă slabă și costurile ridicate ale împrumuturilor.

O serie de investitori, printre care Vanguard Asset Management, JPMorgan Asset Management și Neuberger Berman, au început să investească în obligațiuni emise de statele din sudul Europei, ceea ce a dus la reducerea diferențelor de randament între obligațiunile germane și franceze și cele ale țărilor din sud.

Noi investiții

Economia Spaniei se remarcă prin creșterea exporturilor în multiple sectoare, de la servicii financiare până la sectorul manufacturier, tendință accentuată după pandemie. Potrivit economistului de la Natixis, Jesus Castillo, Spania nu va deveni un nou Eldorado, dar va continua să atragă investitori, având avantaje precum expunerea redusă la creșterea prețurilor la combustibili fosili, costurile mai mici ale mâinii de lucru comparativ cu cele din alte țări europene și un sistem medical funcțional.

În Portugalia, turismul a generat venituri record în 2023, ajungând la 25 de miliarde de euro. În plus, țara a înregistrat o creștere constantă a exporturilor, care includ tradițional textilele, dar și automobilele și componentele auto. Portugalia este cel mai mare producător european de biciclete începând cu 2019 și a devenit un magnet pentru investitori străini în imobiliare, în special pentru achiziții comerciale, hoteluri și proprietăți rezidențiale.

Grecia, care și-a recăpătat ratingul de investiții anul trecut, a văzut veniturile din turism crescând constant de la sfârșitul pandemiei. Turismul este responsabil pentru o parte semnificativă din economia Greciei și a generat în 2023 venituri cu 15,7% mai mari decât în anul precedent. Construcțiile reprezintă un alt sector important de creștere, numărul autorizațiilor de construire fiind cu 56% mai mare anul trecut față de 2019. Un semn al revenirii Greciei este și faptul că vânzarea unei părți din acțiunile Aeroportului Internațional din Atena, acum două luni, a reprezentat cel mai mare IPO derulat în ultimii 20 de ani.