Infofinanciar > Lumea la zi > PepsiCo, dată în judecată de statul New York. Care a fost motivul
Lumea la zi

PepsiCo, dată în judecată de statul New York. Care a fost motivul

PepsiCo, dată în judecată de statul New York. Care a fost motivul
Sursa foto: arhiva companiei

Statul New York a dat în judecată gigantul PepsiCo pentru poluarea cu deșeuri de plastic. Acesta este cel mai recent proces prin care se încearcă să se ceară socoteală companiilor pentru impactul lor asupra mediului.

Procurorul general al statului New York, Letitia James, a cerut producătorului de băuturi răcoritoare să reducă cantitatea de ambalaje deversate în râul Buffalo. Și să plătească pentru daunele provocate de microplastice oamenilor și mediului înconjurător.

„Toți locuitorii din New York au un drept fundamental la apă curată. Însă ambalajele și marketingul iresponsabil al PepsiCo pun în pericol aprovizionarea cu apă. De asemenea și mediul și sănătatea publică din Buffalo”, a declarat James.

Dintre cele 1.916 bucăți de deșeuri din plastic colectate din râul Buffalo în cadrul unui test realizat anul trecut de biroul procurorului general, cel mai important producător pe care l-au identificat a fost de departe PepsiCo, cu o pondere de peste 17% din deșeuri. Lanțul de fast-food McDonald’s a urmat cu 5,7%, iar producătorul de dulciuri Hershey’s a reprezentat 4,2%, informează ft.com