Infofinanciar > Info > Veste bună pentru pensionari! Ar putea primi până la 1.000 de lei de la stat
Info

Veste bună pentru pensionari! Ar putea primi până la 1.000 de lei de la stat

Veste bună pentru pensionari! Ar putea primi până la 1.000 de lei de la stat
sursă foto: arhiva companiei

Președintele Comisiei de Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, Adrian Solomon, a declarat că ajutoarele „one-off” s-ar putea acorda și în 2024. Pensionarii care au venituri de până la 1.500 de lei au primit până acum un ajutor de 1.000 de lei. Cei care au veniturile cuprinse între 1.500 şi 2.000 de lei au primit 800 de lei. De asemenea, pensionarii au primit 600 de lei la venituri, dacă primeau pe lună între 2.000 şi 3.000 de lei.

„De la 1 ianuarie intrăm în alt exercițiu bugetar la nivelul Uniunii Europene şi se lucrează, din câte ştiu eu, la prelungirea acestui sistem. Poate nu de la 1 ianuarie, dar imediat ce documentele vor fi perfectate cu cei de la Uniunea Europeană, vor fi acordate în continuare ajutoarele.

E drept că cele care s-au dat anul acesta pe carduri și nu s-au cheltuit pot fi cheltuite și anul viitor, iar Guvernul lucrează în continuare pentru prelungirea acestui sistem de ajutorare a celor mai săraci dintre pensionari, cam în aceeași formulă”, a declarat deputatul Adrian Solomon la DCBusiness.

Noua lege a pensiilor

Adrian Solomon a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă, proiectul noii legi a pensiilor. Cu această ocazie a subliniat faptul că actul normativ este unul foarte important deoarece s-a lucrat intens la această reformă pentru a veni în sprijinul pensionarilor. Această reformă a fost negociată cu toți actorii sociali, cu sindicatele și cu asociațiile de pensionari.

„Este un obiectiv la care s-a lucrat intens, este o reformă pe care Guvernul, ca iniţiator al proiectului de lege, l-a negociat cu toţi actorii sociali, cu sindicatele, în primul rând, cu asociaţiile de pensionari. E o reformă care se aplică începând cu data de 1 septembrie 2024, e o reformă pe care experţii Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale au confirmat-o ca fiind la baza unei legi sustenabile şi a unui sistem de pensii în care în viitorul mediu să se poată plăti fără probleme pensiile în România”, a transmis Adrian Solomon.

De asemenea, „această lege este de fapt o îmbunătăţire a legii pe care am lucrat-o în anii 2017 – 2019, adoptată de Parlament şi promulgată din vara lui 2019, pe care PSD nu a avut şansa să o pună în aplicare. Au venit câteva guverne liberale care au amânat aplicarea legii şi iată-ne tot pe noi puşi acum de către cetăţenii României prin vot să ducem la capăt promisiunea de a recalcula pensiile pe baze noi”, a mai transmis deputatul.

De când va începe recalcularea pensiilor

Președintele Comisiei de Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților a mai precizat că pensiile vor fi recalculate între 1 ianuarie şi 1 septembrie. Primele pensii ar urma să fie plătite pe baza noii legi în septembrie 2024. Actul normativ se bazează pe principiile contributivităţii, stabilităţii, solidarităţii şi egalităţii.

Prin noua lege va dispărea punctajul mediu anual care aducea cele mai multe inechităţi. De asemenea, vor fi valorificate toate stagiile de cotizare. Se mai menționează în actul normativ că principiul cumpărării vechimii de şase ani în oricare dintre perioadele necontributive din urmă vor putea fi valorificate doar la împlinirea vârstei şi a stagiului minim de cotizare. Noua lege a pensiilor va păstra şi pensionarea anticipată cu penalizare, scrie DCBusiness