Alegătorii francezi se îndreaptă spre urne în acest weekend. Este vorba despre primul tur al alegerilor legislative anticipate. Și deja au început să curgă elogiile pentru macronism, cuvântul ce definește stilul politic al președintelui Emmanuel Macron, al cărui partid Renaissance se așteaptă să fie învins. Întrebarea importantă care trebuie pusă este ce Macronism, mai exact, vor îngropa alegătorii. Există două astfel de opțiuni.
O componentă a Macronismului se referă la ceea ce a făcut Macron. Caracterul distinctiv în acest caz au fost reformele așteptate de mult timp pentru a debloca economia blocată a Franței. Prin urmare, o revizuire a legislației muncii la începutul mandatului său, menită să creeze o piață a muncii mai dinamică pentru tinerii adulți.
Aceasta a fost, de asemenea, esența unei recente reforme modeste a pensiilor de stat și a unui șir de alte puncte de pe agendă. Cum ar fi războiul purtat de Macron cu sindicatele feroviare ca o plată în avans pentru o forță de muncă guvernamentală mai rentabilă.
Partidul lui Macron decade
Această latură a macronismului a funcționat. Creșterea economică a avut tendința de a fi rezistentă, după standardele europene, în timpul mandatului lui Macron. Cu excepția pandemiei, și spre deosebire de predecesorii săi, el a obținut adesea o creștere peste media zonei euro.
În aprilie, rata șomajului se situa la 7,3%, în scădere de la un maxim de 10,5% în timpul predecesorului lui Macron, François Hollande. Participarea la forța de muncă a crescut la 74,5%, de la 72,1% când Macron a preluat mandatul. Formarea lunară de noi întreprinderi a crescut.
Problema este cealaltă fațetă a Macronisme, metoda politică Macron. Trăsătura definitorie aici este o imperiozitate care i-ar face pe Napoleon sau Charles de Gaulle să roșească. Cuvântul „jupiterian” a apărut devreme pentru a descrie mistica distantă cultivată de Macron. De-a lungul mandatului său, observatorii au remarcat cât de puține sfaturi pare să primească. Iar aparițiile publice ale lui Macron creează adesea sentimentul unei divinități care dictează mai degrabă decât al unui politician care convinge.
Însă influența lui rămâne bine implementată
În această situație sunt înglobate două idei nu foarte favorabile despre elita politică franceză și electoratul său: O clasă guvernamentală tehnocrată, în care Macron, care a absolvit școlile de top și a urmat exact traseul corect al carierei în sectorul privat și guvernamental știe ce va repara Franța. Iar oamenii mici și irascibili vor intra în rând și vor face ceea ce li se spune dacă li se spune cu suficientă încredere de către superiorii lor intelectuali.
Greșit în ambele privințe. În ceea ce privește economia, cele mai vizibile victorii politice ale lui Macron se întâmplă să fie în direcția pieței libere. Iar acest lucru a ascuns confuzia din inima tehnocrației sale, care nu poate niciodată să aibă încredere în economia privată antreprenorială.
Dacă ar fi fost serios în ceea ce privește liberalizarea Franței, nu s-ar fi aruncat cu entuziasm și asupra artificiilor globale de creștere a impozitării întreprinderilor. Cheltuielile de stat ca procent din economie ar fi putut scădea sub nivelul de 56,7 % din 2016 pe care l-a moștenit, în loc să crească la 58,3 % din 2022, chiar și cu pandemia.
Acest text reprezintă o opinie redactată de către Joseph C. Sternberg, membru al consiliului editorial al revistei și editorialist al rubricii Economie politică pentru publicația Wall Street Journal.
