Infofinanciar > Info > Pachetele cu alimente de la UE, cele mai noi detalii! Marcel Boloș vine cu explicații
Info

Pachetele cu alimente de la UE, cele mai noi detalii! Marcel Boloș vine cu explicații

Pachetele cu alimente de la UE, cele mai noi detalii! Marcel Boloș vine cu explicații
sursă foto: mediaflux.ro

Situația pechetelor cu alimente ce au venit din partea Uniunii Europene a ridicat foarte multe probleme în România. În ultimele zile, foarte mulți cetățeni s-au prezentat la centrele de distribuire și s-au format cozi foarte mari și agitație. În plus, nici vremea nu a fost una foarte prietenoasă, iar mulți dintre ei au fost nevoiți să aștepte în afara incintei.

În acest sens, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, vine și trage un semnal de alarmă. Oficialul de la Guvern mărturisește că ceea ce s-a întâmplat nu este pe placul nimănui și că tot acest haos nu ar fi trebuit să apară. „Noi am făcut toate demersurile necesare pentru ca înainte de sărbători să ajungă aceste pachete alimentară, ne-am mobilizat pentru a le distribui în centrele acestea de distribuire care funcţionează la nivel local, la nivelul primăriilor şi e regretabil şi îmi cer scuze în numele ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, că aceste centre locale de distribuire a pachetelor de alimente nu şi-au organizat mai bine timpul pentru a putea să organizeze mai apoi civilizat distribuirea pachetelor de alimente”, a spus ministrul Marcel Boloş, în cadrul unei emisiuni televizate.

Soluții și decizii mai bune

Oficialul este de părere că se putea lucra mult mai bine în beneficiul cetățenilor, dând și un exemplu: organizarea pe zile. Ar fi fost mai indicat, potrivit acestuia, ca fiecare beneficiar să fie informat cu ziua exactă când poate veni să-și ridice pachetul, iar asfel nu s-ar mai fi format aceste cozi interminabile. „Facem apel către aceste centre locale de distribuire să fie foarte atente la modul în care are loc întregul proces pentru că, a pune oamenii pe drumuri şi mai ales persoanele cu dizabilităţi şi cei care au anumite nevoi, sunt oameni bolnavi, să fie foarte atenţi la felul în care fac acest proces de distribuire”, a continuat Boloș.

Asigurarea cu care vine însă ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene este, totuși, că stoocurile sunt suficiente pentru toată lumea. „Pentru toată lumea există pachete alimentare. (..) Sunt produse care nu au probleme de perisabilitate, sunt în cantităţi suficiente şi cu un pic de atenţie se pot organiza activităţile astfel încât să nu asistăm la aceste evenimente deloc plăcute pentru oameni şi pentru noi, toţi. E coada sărăciei şi a nevoilor, şi trebuie organizată cu atenţie de autorităţile locale”, a mai spus ministrul.

Haosul de le centrele de distribuție

Zilele trecute, în spațiul public au apărut numeroase imagini și videoclipuri de la aceste centre de distribuție a alimentelor din partea Uniunii Europene, imagini ce au arătat foarte bine haosul și aglomerația de care au avut parte cetățenii. Asta pentru că alimentele au fost acordate după regula: primul venit, primul servit, scrie adevarul.ro.

„E o umilință foarte mare. Am rugat ca cei care sunt în situația aceasta să aibă prioritate, Am venit în baston de la ora 5 dimineața. Aparținătorii pot aștepta”, a reclamat o vârstnică.  Un pachet cu alimente are peste 25 kg şi conţine făină albă de grâu, mălai, paşte făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, pate de ficat, compot de fructe şi gem de fructe.