Întâi, a fost pandemia de coronavirus, în anul 2020, un eveniment amplu, întins, în general, cam pe un an și jumătate. Astfel, s-a produs un șoc la nivel bancar, ca în oricare domeniu de activitate. În acest caz, pentru a rezista în fața unui dezastru fiscal, băncile centrale au recurs la injectarea de lichiditate, însă, ceea ce a dus la o precumpănire ar fi fost, de fapt, scăderea serviciilor și oferite.
Această teorie a fost propusă de către economistul britanic Stephen King, membru al gigantului bancar HSBC, sumele mari de bani utilizați de băncile centrale și de guverne, bani folosiți în contextul unor economii grav afectate de restricțiile Covid-19. King este de părere că acel moment a fost inițiatorul situației actuale, la care s-au adăugat, într-un timp foarte scurt de doar câteva luni, problemele provocate de criza energetică.
Cerere prea mare, prețuri prea mari
Argumentarea acestuia continuă, punând accent pe un colaps al cererii în contextul pandemiei ce a intrat în contrabalans cu o rată mică a ofertei, căci guvernele au impus un număr foarte mare de restricții
Justificarea a fost că va fi un colaps al cererii în contextul pandemiei, dar, de fapt, a urmat mai degrabă o prăbușire a ofertei, în contextul restricțiilor guvernamentale. „Foarte mare pierdere de ofertă, mare revenire a cererii mai târziu, expansiune monetară uriașă: nu este surprinzător – ca să fiu sincer – că am sfârșit prin a avea mai multă inflație decât majoritatea economiștilor au anticipat”, a declarat economistul britanic pentru postul de televiziune CNBC.
King spune că oamenii din mediul bancar la nivel mondial încă nu învață din greșelile trecutului, căci, în exemplul dat de economistul britanic, în anii 1970 s-a văzut s-a observat foarte bine „că lucrurile pot merge oribil”.
Influența dolarului
În tot acest timp, dolarul a avut una dintre cele mai mari influențe, fiind una dintre cele mai puternice monede internaționale, căci cele mai mari bănci ale lumii au mers pe modelul politicii monetare a Statelor Unite ale Americii. S-a ales astfel, peste Ocean, ca sume mari de bani să fie „tipăriți”, iar aceștia au trebuit apoi „împinși” către economia reală, să fie folosiți pe piață.
Stephen King este de părere astfel că acest demers, combinația între lichidarea eliberată și sistemul bancar, în contextul deficitelor bugetare a dus fix la această situație în care prețurile la raft sunt din ce în ce mai mari.
„Ideea că politică monetară și politică fiscală ar putea fi cumva separate una de alta, total independente, este de-a dreptul un non-sens”, a mai spus economistul britanic, citat de profit.ro.
Când guvernele nu mai au bani
În momentul în care guvernele rămân fără resurse monetare, iar când datoriile sunt din ce în ce mai mari, executivele „tind să devalorizeze moneda, să tipărească bani într-un fel sau altul”, mai este de părere King. Acesta amintește de problema celui mai bun radar anti-inflație numit „Politica de relaxare cantitativă a băncilor centrale”, cunoscut și sub numele de „QE”. „Parte a problemei QE a fost că, practic, a naționalizat piețele de bonduri”, mai spune economistul britanic.
Acesta spune că distorsiunea piețelor de bonduri de care vorbește, din anul 2017, este foarte asemănătoare cu închiderea radarului înaintea unui bombardament inamic. „Naționalizezi piețele de bonduri, acestea nu mai pot răspunde la creșterile inițiale ale inflației și, până la momentul în care băncile centrale observă, e deja prea târziu, ceea ce cred că s-a întâmplat în ultimii 2-3 ani”, a declarat bancherul.
