În conferința de presă, susținută alături de președintele francez Emmanuel Macron, președintele Biden a repetat o temă majoră a președinției sale: „Ne aflăm într-un punct de cotitură în istorie”. Apărarea democrației este punctul central al retoricii președintelui american.
În primul an al administrației sale, președintele Biden a convocat un Summit virtual pentru democrație în 110 națiuni, pentru a aborda lupta titanică dintre autocrație și democrație, „provocarea definitorie a timpului nostru”.
Accentul pus de Biden pe protecția și extinderea valorilor liberale occidentale îl face să fie, potențial, cel mai mare susținător al drepturilor omului, de când Jimmy Carter a introdus acest concept ca principiu central al politicii sale externe.
Cu toate acestea, ambii președinți și-au pătat dosarele pro-democrație – Carter prin abandonarea Taiwanului, iar Biden prin retragerea dezastruoasă din Afganistan. Capitolul politicii externe al lui Carter a fost scris, dar moștenirea lui Biden este departe de a fi ajuns la final.
Evenimentele din Rusia, China și Iran cu creat o oportunitate fără precedent de a schimba cursul istoriei într-o direcție pozitivă, cum nu s-a mai văzut de la președinția lui Ronald Reagan, relatează Joseph Bosco pentru The Hill.
În ceea ce privește Rusia, Biden a repetat inițial greșelile administrațiilor George W. Bush și Obama-Biden, care nu au reușit să răspundă eficient la agresiunea lui Vladimir Putin împotriva Georgiei și, respectiv, Ucrainei. El a afirmat cu teamă că forțele americane în Ucraina, chiar și pentru a impune o zonă de interdicție aeriană, „ar însemna al treilea război mondial”.
Statutul internațional al Rusiei a decăzut
Totuși, în mod involuntar, reținerea lui Biden față de ultima invazie a Rusiei l-a făcut pe Putin să își supraevalueze poziția, fapt ce l-a adus într-o capcană strategică.
Eroismul poporului ucrainean și al președintelui Volodimir Zelenski, împreună cu fluxul de arme al SUA și al NATO, în ciuda întârzierilor sale, l-au pus pe Putin într-o poziție fără ieșire. Președintele rus își poate reduce pierderile doar printr-o retragere umilitoare sau prin atacul sinucigaș cu arme nucleare, chimice sau biologice.
Războiul său de agresiune și atrocitățile continue comise de forțele rusești au distrus poziția internațională a lui Putin și i-au erodat sprijinul intern. Mulți ruși au protestat împotriva războiului și zeci de mii de tineri au fugit din țară pentru a evita serviciul militar.
Unii ruși au arătat că sunt de acord cu declarația lui Biden din martie: „Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”, au spus unii oameni. Deși reflectă cu exactitate o mare parte a opiniei rusești și mondiale, remarca a evocat apelurile anterioare ale lui Obama, cu Biden în calitate de consilier principal pe probleme de politică externă, potrivit cărora Bashar al-Assad, propriul criminal de război al Siriei, „trebuie să plece”.
Putin, aliatul lui Assad, atunci și acum, i-a privit fix pe Obama-Biden în timp ce forțele rusești din Siria îl ajutau pe Assad să comită atrocități similare celor pe care Rusia le comite în Ucraina.
Scăderea autorității morale și politice a lui Putin, atât pe plan intern, cât și internațional, îi poate slăbi controlul asupra țării. O strategie occidentală economică și diplomatică ar putea face cauză comună cu poporul rus în dorința acestuia de a pune capăt regimului său autoritar, la fel cum campania de informare strategică a lui Reagan, care a denunțat „Imperiul Răului”, a contribuit la subminarea regimului sovietic.
Situația tensionată la nivel global
„Partenerul strategic fără limite” al lui Puitin, Xi Jinping din China, și-a creat propria situație de amenințare a regimului. Xi a folosit cel de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist din octombrie pentru a-și consolida puterea personală pentru un al treilea mandat fără precedent, posibil pe viață.
În ciuda eforturilor sale de a devia vina către autoritățile locale, Xi nu poate scăpa de responsabilitatea pentru blocajele severe provocate de COVID din Beijing, Shanghai și alte orașe. Atunci când un incendiu într-un apartament din capitala Xinjiang, Urumqi, a ucis 10 persoane, inclusiv copii, deoarece restricțiile COVID au blocat operațiunile de salvare, au izbucnit proteste în toată China. Acestea au fost cele mai mari din 1989 încoace și au fost fără precedent, cerând revocarea lui Xi din funcție și încetarea guvernării Partidului Comunist.
În lumina acestor evenimente, China și restul lumii și-au îndreptat privirea către Washington pentru a vedea cum va reacționa cea mai importantă democrație la nivel mondial. Biden, proaspăt ieșit de la o întâlnire cu Xi în Bali, nu a spus nimic. Purtătorii de cuvânt ai administrației și-au exprimat simpatia față de dreptul de exprimare al protestatarilor, dar nu au comentat despre sentimentul anti-regim din China.
În același timp, în Iran, au loc proteste încă din septembrie, în urma arestării și uciderii tinerei Mahsa Amini în custodia poliției iraniene. Sute de alte persoane au fost ucise în confruntările cu poliția.
Și aici, protestatarii și-au exprimat opiniile împotriva regimului și au cerut încetarea regimului autoritar. Când au izbucnit proteste similare în 2009, iranienii au strigat „Jos dictatura!” și au adresat un apel către Statele Unite: „Sunteți cu noi sau cu ei?”.
După săptămâni de discuții, Obama a condamnat în cele din urmă violențele regimului, dar a refuzat să ofere asistență opoziției politice sau să aprobe apelurile la schimbarea regimului. Acum există o nouă oportunitate de a obține sprijin internațional pentru poporul iranian.
În toate cele trei cazuri, planul strategic de comunicare ar trebui să se bazeze pe două principii fundamentale: (a) prezentarea adevărului cu privire la ceea ce se întâmplă în țară și (b) oferirea sprijinului moral, economic și diplomatic occidental pentru ceea ce alege poporul pentru viitorul său.
Această abordare este o formă mai benignă de război informațional decât cea practicată de adversarii autoritari ai Occidentului. Kerry Gershaneck, unul dintre cei mai importanți experți în domeniu, observă că „Războiul politic este instrumentul preferat de Beijing pentru a-și atinge obiectivele naționale fără a fi nevoit să ducă un război cinetic major. „
Războiul din umbră
America și Occidentul au perceput cu întârziere faptul că China și Rusia au purtat timp de decenii „Războiul Rece II” împotriva instituțiilor democratice la nivel global. Chiar și după ce au recunoscut pericolul, SUA și aliații săi au rămas în defensivă, abținându-se să folosească cele mai puternice două forțe ale Occidentului: informația veridică și puterea populațiilor reprimate.
Dacă Biden este serios în ceea ce privește promovarea valorilor și intereselor occidentale în „provocarea definitorie a perioadei actuale”, acum este momentul propice pentru a dezveli aceste arme, așa cum a făcut Reagan pentru a câștiga primul Război Rece.
Ca în cazul tuturor revoluțiilor împotriva dictatorilor, lovitura de grație a regimului va fi resimțită în primul rând de populația însăși. Aceștia vor trebui să decidă cât de departe sunt dispuși să ducă lupta lor pentru decență și libertate și ce preț sunt dispuși să plătească pentru generațiilor viitoare. Occidentul nu ar trebui să se implice militar decât dacă China, Rusia sau Iranul acționează împotriva unei alte țări, fiind vorba de o chestiune de autoapărare individuală sau colectivă, nu de intervenție în afacerile interne ale cuiva, în ciuda acuzațiilor Beijingului.
Populațiile din China și Iran și-au demonstrat puterea atunci când s-au unit împotriva regimurilor lor, chiar și atunci când opresiunea vizează o minoritate etnică. Incendiul mortal din China i-a ucis pe uiguri; prima victimă a restricțiilor vestimentare din Iran a fost o femeie kurdă.
Cu toate acestea, datorită protestelor ample și coezive, Beijingul a slăbit restricțiile COVID, iar procurorul general al Iranului a raportat că Teheranul își va desființa poliția morală și își va reconsidera codul vestimentar. Dacă popoarele chinez și iranian pot rămâne mobilizate și nonviolente, iar Occidentul oferă public sprijin moral, diplomatic și economic, „puterea poporului” poate obține schimbări importante în ambele state și poate inspira schimbări și în Rusia. Eliberarea poporului nord-coreean va necesita un efort occidental mai proactiv, după modelul campaniei de „presiune maximă” a lui Donald Trump.
La summitul său privind democrația, Biden a declarat: „În întreaga lume, democrația are nevoie de campioni”. Ucraina este plină de ei, iar China și Iranul demonstrează aceeași realitate. Va profita Biden de acest moment și va răspunde la apelul istoriei pentru un leadership american transformațional?
Acesta a făcut un apel către democrațiile consacrate și aspirante din lume: „Democrația nu apare din întâmplare.Lipsa acțiunii nu este o opțiune”. El i-a îndemnat pe frații democrați „să respingă autoritarismul, să lupte împotriva corupției, să promoveze și să protejeze drepturile omului pentru oamenii de pretutindeni. Să acționăm, să acționăm”.
Acum este momentul, iar Rusia, China și Iran sunt locurile în care Biden poate demonstra că declarațiile sale nu sunt lipsite de substanță și că acțiunile sale pot face o diferență reală la nivel global.
