Infofinanciar > Lumea la zi > OMV-Petrom ar putea fi vândută Norvegiei! Înțelegerea prevede asigurarea securității energetice a Austriei
Lumea la zi

OMV-Petrom ar putea fi vândută Norvegiei! Înțelegerea prevede asigurarea securității energetice a Austriei

OMV
Sursă foto: Economica

Potrivit ultimelor informații vehiculate în presa austriacă, statul, care este principalul acționar (cu 31,5%) la firma OMV-Petrom, ar putea vinde producția de hidrocarburi a companiei, Norvegiei.

În acest moment, între cele două părți există discuții avansate privind finalizarea acestei tranzacții, care va fi de bun augur pentru autoritățile de la Viena, în contextul în care cetățenii din această țară se confruntă cu o criză energetică. În urma realizării acestui schimb, austriecii vor primi securitate energetică, acoperind 80% din necesarul de gaze al Austriei pe termen lung.

Astfel, acest stat ar reuși să scade pe dependența resurselor rusești.

Însă, cum Austria nu deține decât 31,5% din OMV-Petrom, realizarea tranzacției va fi greu de făcut, mai ales că în această ecuație intră și un fond suveran al Emiratelor Arabe Unite, care deține 25% din compania petrolieră. De aceea, pentru a obține o majoritate (peste 51% din acțiuni), Norvegia trebuie să negocieze și să se pună de acord cu ambele părți. Restul acțiunilor sunt tranzacționate pe bursă.

În această înțelegere, Norvegia ar prelua producția de hidrocarburi, în timp ce arabilor le-ar rămâne petrochimia, dat fiind faptul că cei din urmă sunt un producător mondial important de petrol.

Cum s-ar putea realiza această tranzacție

O primă variantă ar fi spargerea OMV în două paliere, petrochimie și extracție de hidrocarburi, iatr Norvegia și EAU să-și preia fiecare sarcinile. Potrivit publicației austriece Kurier, mai mulți oficiali din Austria au demarat deja primele negocieri cu omologii din Abu Dhabi.

O a doua variantă ar consta în achiziția acțiunilor de pe bursă, însă acest lucru ar veni direct și cu costuri foarte mari, scrie Digi24.

OMV deține în prezent 51 la sută din acțiunile Petrom, care a fost cea mai mare companie petrolieră din România.

Cum a ajuns Petrom din controlul statului român în Austria

În anul 2004, Guvernul PSD condus de premierul de la acea vreme Adrian Năstase a decis să privatizeze compania Petrom, motivând că această decizie ar „ elimina tentațiile de corupție”. Astfel, grupul austriac OMV a cumpărat  51,01% din capitalul Petrom în urma unei tranzacții de 1,5 miliarde de euro. La 14 ani de la acest eveniment, controversatul om de afaceri, Ovidiu Tender, care a participat la această tranzație, a oferit celor de la Pro TV mai multe detalii vizavi de acest eveniment.

„Compania Petrom, mi s-ar fi părut normal să nu se privatizeze așa cum s-a privatizat. Nu poți să cedezi tu, statul, monopol din mâinile tale în mâini private. Dar dacă tot au decis privatizarea – pentru că practic în ceea ce privește țițeiul, compania Petrom are monopol, că ce mai au restul este foarte puțin – în primul rând trebuia separată producția de exploatare de distribuție și făcute companii separate, care, fiecare să fie privatizate.”, a spus Tender.

„Dar s-a trecut, după cum v-am spus, un monopol din mâinile statului în mâini private. În aceste condiții era extrem de interesantă pentru multă lume. La vremea respectivă, Petromul avea rezerve cunoscute de 1 miliard de barili de țiței. La prețul de atunci al țițeiul, la condițiile geologice din România și la ceea ce se întâmpla aici, se putea vinde țițeiul cu 10 dolari barilul.

Deci numai țițeiul din pământ, la vremea respectivă, valora 10 miliarde de dolari. Înainte de privatizare cu un an sau doi, chiar compania OMV a venit în România, la Petrom. S-a oferit pentru 80 de stații de benzină, pentru 80 de benzinării pe care voia să le cumpere, 80 de milioane de dolari. Deci 1 milion de dolari pe benzinărie. Petromul avea, din câte îmi aduc aminte la vremea respectivă, vreo 800. Deci valoarea distribuției era ușor încă 800 de milioane.”, a mai completat acesta în interviul acordat Știrilor Pro TV.