Infofinanciar > Lumea la zi > Tradiții bizare de Crăciun. În casa regală britanică, cuplurile petrec separat pe 25 decembrie
Lumea la zi

Tradiții bizare de Crăciun. În casa regală britanică, cuplurile petrec separat pe 25 decembrie

Regele Charles nu intră nici măcar în top 10 al celor mai bogați monarhi ai lumii
Sursa foto: dreamstime

Tradițiile de Crăciun variază foarte mult în întreaga lume. În America Latină, locuitorii sărbătoresc de obicei sărbătoarea în noaptea de 24 decembrie, pe care o numesc „Nochebuena”. În Japonia, unele familii se înghesuie la KFC pentru a lua cina de Crăciun. Dar în familia regală britanică, tradiția ține cuplurile separate în prima parte a zilei de 25.

Potrivit tradiției din casa regală britanică, prințul William și Kate își iau micul dejun separat în dimineața de Crăciun.

Darren McGrady, bucătarul personal al reginei Elisabeta a II-a dar și al altor membri ai familiei regale, timp de 15 ani, a dezvăluit o serie de tradiții bizare. Astfel, potrivit acestuia, doamnele iau de obicei micul dejun în camera lor, singure. La rândul lor, domnii se întâlnesc în sala de mese pentru a lua masa. Aceasta se servește cu două ore înainte de a se îndrepta spre slujba de la biserica St. Mary Magdalene din Sandringham, Norfolk, Anglia.

McGrady a declarat că femeile optează pentru un mic dejun mai ușor, cu fructe și pâine prăjită. Bărbații mănâncă o masă mai consistentă cu ouă, șuncă, ciuperci și multe altele.

Tradiția se aplică și cuplurilor regale. Doamnele și domnii se adună împreună pentru masa de prânz doar atunci când se întorc de la slujba de la ora 11.00, pe data de 25.

Alte tradiții de Crăciun la Buckingham

Alte tradiții regale par să țină de rădăcinile germane ale familiei. De exemplu, Prințul Harry a confirmat în cartea sa, „Spare“, că familia sa face schimb de cadouri în Ajunul Crăciunului. Potrivit site-ului oficial al familiei regale, membrii acesteia obișnuiesc să își așeze cadourile pe măsuțele de trestie din salonul reginei și să le schimbe în jurul orei ceaiului.

Pomul de Crăciun a devenit, de asemenea, o tradiție în casa regală. Acesta a fost introdus de regina Victoria, stră-stră-stră-străbunica regelui Charles, în secolul al XIX-lea.

În plus, membrii familiei regale trimit felicitări de Crăciun prietenilor și membrilor mai îndepărtați ai familiei, iar unii oficiali guvernamentali pot primi și ei una. Sub domnia reginei Elisabeta a II-a, familia regală trimitea aproximativ 750 de felicitări de Crăciun annual, conform The Times.

Tensiuni în sânul familiei regale

Nu este clar de ce tradiția de Crăciun ține cuplul separat. Sau dacă, într-adevăr, prințul William și soția sa Kate respectă această regulă în fiecare an. Cert este însă că prințul Harry și Meghan Markle nu vor veni în Anglia pentru a se alătura regelui Charles și familiei regale pentru sezonul festiv.

Potrivit unor surse din interiorul familiei regale, nu există „nicio șansă” ca Harry, Meghan și copiii lor, prințul Archie și prințesa Lilibet, să fie invitați. Motivul – la Buckingham există încă multă „ostilitate” față de ei.

Luna trecută, Harry și Meghan au vorbit cu Regele Charles cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a acestuia. Iar Archie și Lilibet i-au cântat „La mulți ani” monarhului într-o înregistrare video.

„Regelui nu i-ar plăcea nimic mai mult decât să își petreacă Crăciunul cu fiii și toți nepoții săi. Dar nu este atât de simplu și nu există nicio șansă ca soții Sussex să vină. Ar face lucrurile foarte dificile, deoarece există încă atât de multă ostilitate față de Harry și Meghan. În special din partea prințului și a prințesei de Wales.”, a precizat sursa citată.

Surse apropiate prințului William și prințesei Kate spun că nu ar vrea să fie în aceeași cameră cu Harry și Meghan. Și în nicun caz să petreacă Crăciunul cu ei.