Infofinanciar > Info > Noi beneficii pentru elevi! Vouchere pentru concerte, muzee și excursii
Info

Noi beneficii pentru elevi! Vouchere pentru concerte, muzee și excursii

cand-vine-vacanta-toamna
Sursa foto: observatorulph.ro

Un nou program național se va demara începând de anul viitor, prin intermediul căruia elevii ar urma să încaseze vouchere culturale în valoare de 250 de lei, potrivit noilor legi ale educației, promulgate miercuri. Sumele acordate elevilor ar urma să poată fi utilizate pentru achitarea biletelor la concerte, taxelor de intrare la muzee, achiziția de cărți sau pentru plata de excursii cu teme culturale sau istorice. 

În septembrie, două legi promulgate recent de președinte, una pentru învățământul preuniversitar și una pentru învățământul universitar, care vor înlocui actuala legislație care controlează educația și anume legislația 1/2011 privind educația națională. 

Programul național ” Vouchere culturale pentru elevi” a fost instituit prin Legea învățământului preuniversitar cu numărul 198/2023 și urmărește promovarea culturii naționale și universale în cadrul comunității școlare. 

Cardurile culturale vor fi reutilizabile 

Prin intermediul aceste noi legi ale educației, copii încadrați în învățământul preuniversitar vor beneficia de carduri reutilizabile, încărcate cu o sumă de 250 de lei. Acești bani vor putea fi utilizați de către toți elevii din țară pentru „servicii şi evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărți sau excursii organizate cu tematici culturale sau istorice”, după cum apare în lege. 

Următoarea etapă va necesita o hotărâre de guvern care să precizeze reglementările specifice ale programului. Legea 198/2023 prezintă etapele de execuție a programului, chiar dacă până la acest moment nu furnizează detalii cu privire la modul în care acesta va fi realizat. 

Astfel, prevederile noului program „ Vouchere culturale pentru elevi”, ce vizează dezvoltarea culturală în rândul elevilor ar urma să fie implementat în mod progresiv, începând cu anul școlar viitor. În anul școlar 2024-2025, beneficiarii acestor vouchere culturale vor fi elevii clasei a XII-a, în anul școlar 2025-2026 vor încasa voucherele elevii din clasele a XI-a și a XII-a, iar în anul școlar 2026-2027, beneficiarii vor fi elevii din clasele a V-a, a IX-a și a XII-a. 

Nu se știe dacă proiectul va mai continua și în 2028 

Ministerul Educației va decide apoi asupra continuării și dezvoltării programului pentru anul școlar 2028-2029, la încheierea anului școlar 2026-2027, pe baza unui studiu de impact al programului național. 

O inițiativă propusă în Parlament începând cu anul 2021 urmărea același obiectiv fundamental, și anume acordarea de tichete culturale de 250 de lei pentru elevi. Proiectul de lege de acum aproximativ doi ani va fi probabil abandonat pentru că este aproape identic cu cel din legea actuală. 

„Sunt ferm convins că, prin noile legi pe care le-am promulgat astăzi, avem un cadru solid, pe care putem construi un sistem de învăţământ pregătit pentru încercările vremii. Drumul care ni se aşterne în faţă nu este însă lipsit de provocări. Legile în sine nu vor rezolva problemele acute ale sistemului educaţional, dacă nu vor fi puse în aplicare”, spunea șeful statului român, Klaus Iohannis, la data de 4 iulie, zi în care au fost promulgate legile educației, potrivit avocat.net.