Cum se pedepseau în folclor copiii obraznici? Poveștile de groază din perioada Crăciunului

Perioada Crăciunul este adesea definită prin lumină, voie bună și sentimente calde de dragoste, împărtășite alături de cei dragi. Însă, în mai multe țări, oamenii au mai multe legende care îi fac să se teamă de perioada Crăciunului. ,,Am fost bun sau rău anul acesta?” este o întrebare care apare tot mai des, cu preponderență în zona nordică a lumii, în contextul legendelor de groază privind anumite spirite care pedepsesc oamenii care s-au comportat greșit.

De la gnomi la creaturi cu coarne sau de la vrăjitoare la uriași ce vânează copiii obraznici, poveștile ce se leagă de supranatural sunt tot mai variate și mai interesante. În general, se presupune că entitățile rele care vizitează teritoriile nordice vizează copiii obraznici, răufăcătorii sau fermierii leneși.

Există o listă destul de lungă cu privire la sutele de mituri care au prins contur în mai multe culturi. Cu toate că Moș Crăciun este atracția principală a Sărbătorilor în lumea întreagă, acesta poate fi înlocuit de forțe ale răului dacă oamenii nu se comportă adecvat.

Cu mult timp înainte ca figura modernului Moș Crăciun să devină cea care aduce cadouri, vikingii aveau propriul lor Moș Crăciun: conducătorul zeilor, Odin. Conform mitologiei nordice, Odin conducea Vânătoarea Sălbatică prin lume în timpul perioadei de mijloc de iarnă, călare pe calul său zburător cu opt picioare, Sleipnir.

Krampus sau ,,un bau-bau” bavarez

Krampus este o figură antropomorfă cu coarne din folclorul alpin central și estic al Europei care, în perioada Adventului, îi sperie pe copiii care s-au purtat urât. Ajutându-l pe Sfântul Nicolae, sau Moș Crăciun, cei doi îi vizitează pe copii în noaptea de 5 decembrie, Sfântul Nicolae răsplătindu-i pe copiii cuminți cu daruri modeste, cum ar fi portocale, fructe uscate, nuci și ciocolată, în timp ce cei neascultători primesc de la Krampus doar pedepse cu bețe de mesteacăn.

Krampus poartă lanțuri, despre care se crede că simbolizează legarea celui rău de către Biserica Creștină. El zdruncină lanțurile pentru un efect dramatic. Lanțurile sunt uneori însoțite de clopote de diferite dimensiuni. Legenda acestuia apare în folclorul Austriei, Bavariei, Croației, Republicii Cehe, Ungariei, Italiei de Nord, Provinciei Autonome Trento și Tirolului de Sud, Slovaciei și Sloveniei.

Italienii se tem de vrăjitoare

În folclorul popular, Befana îi vizitează pe toți copiii din Italia în ajunul Sărbătorii Epifaniei pentru a le umple șosetele cu bomboane și cadouri dacă sunt cuminți, sau cu o bucată de cărbune sau bomboane negre dacă sunt răi. În multe părți mai sărace ale Italiei și în special în zona rurală a Siciliei, în loc de cărbune se punea un băț în ciorap. Fiind o bună gospodină, mulți spun că va mătura podeaua înainte de a pleca. Pentru unii, măturatul înseamnă măturarea problemelor anului.

De obicei, ea este reprezentată ca fiind o himere care călărește o mătură prin aer, poartă un șal negru și este acoperită de funingine, deoarece intră în casele copiilor prin coșul de fum. Ea este adesea zâmbitoare și poartă o pungă sau un coș plin cu bomboane, cadouri sau ambele.

Cei 13 farsori din Islanda

Băieții de Yule sunt fiii lui Grýla și Leppalúði (doi soți giganți din istoria Islandei). Ei sunt un grup de 13 poznași răutăcioși care fură de la populație sau o hărțuiesc în alt mod. Toți au nume descriptive care, în general, exprimă modul lor preferat de a face rău. Ei sosesc unul câte unul în ultimele 13 nopți care preced Crăciunul (Yule). Ei lasă mici cadouri în pantofii pe care copiii îi pun pe pervazurile ferestrelor, dar dacă copilul a fost neascultător, lasă în schimb un cartof putred în pantof.

În timpurile moderne, Yule Lads au fost, de asemenea, reprezentați într-un rol mai binevoitor, comparabil cu Moș Crăciun și alte figuri asemănătoare. Ei sunt în general portretizați purtând haine islandeze din perioada medievală târzie, dar uneori sunt înfățișați în costumul purtat în mod tradițional de Moș Crăciun, în special la evenimente pentru copii.

De asemenea, copiii islandezi se tem și de mama celor 13 farsori, Grýla, vrăjitoarea de Crăciun. Cele mai vechi poeme despre Grýla o descriu ca pe o cerșetoare misterioasă. Ea umblă prin jur cerând părinților să-i dea copiii lor neascultători. Planurile ei pot fi zădărnicite dându-i mâncare sau alungând-o. Inițial, ea locuia într-o căsuță, dar în poemele ulterioare, pare să fi fost forțată să părăsească orașul și să se retragă într-o peșteră îndepărtată. Potrivit folclorului, Grýla a fost căsătorită de trei ori. Se spune că cel de-al treilea soț al ei, Leppalúði, trăiește cu ea în peștera lor din câmpurile de lavă Dimmuborgir, împreună cu pisica mare și neagră Yule Cat și cu fiii lor.

Și pisica Yule reprezintă o amenințare pentru cei care nu au fost cuminți de Crăciun. Fermierii o folosesc ca pe un stimulent pentru ca muncitorii lor să termine de prelucrat lâna de toamnă înainte de Crăciun. Cei care luau parte la muncă erau răsplătiți cu haine noi, dar cei care nu o făceau nu primeau nimic și astfel erau prădați de monstruoasa pisică.

Tot în Islanda, perioada scurtă de lumină a zilei era considerată de oamenii medievali un moment când fantomele circulă pe pământ. În acest sens, saga islandeză numită Eyrbyggja povestește despre un fermier care dă o petrecere de Crăciun alături de vecinii săi. Acesta vrea ca oaspeții să-și scuture hainele de noroi și să stropească pe ceilalți. Cine nu se supune acestui lucru, se va îmbolnăvi și își va pierde viața.

Gnomul Nisse este jignit de nepăsare

Conform digi24, în sudul Suediei, Norvegiei și Danemarcei există mitul unei creaturi numite Nisse sau Tomte (în restul Suediei). Nisse/Tomte era deseori imaginat ca un bărbat mic, în vârstă (mărimea variază de la câțiva centimetri până la aproximativ jumătate din înălțimea unui bărbat adult), adesea cu o barbă mare, îmbrăcat în hainele tradiționale ale agricultorilor, constând într-o tunică de lână cu centură la brâu și pantaloni până la genunchi cu ciorapi.

În ciuda dimensiunilor sale mici, Nisse posedă o forță imensă. Sunt ușor jigniți de nepăsare, de lipsa de respect adecvat și de fermierii leneși. În calitate de protector al fermei și îngrijitor al animalelor, pedepsele lor pentru practici greșite variază de la mici farse, cum ar fi o lovitură puternică la ureche, până la pedepse mai severe, cum ar fi uciderea animalelor sau ruinarea averii fermei.

În perioada Crăciunului, gnomul Nisse ar putea găsi terci de orez la ușile fermierilor, pentru a-i ierta dacă au fost leneși sau nu au muncit corespunzător. Totuși, dacă Nisse nu se va lăsa înduplecat, acesta se va simți ofensat de nepăsarea fermierilor și îi va pedepsi prin a le fura lucruri, a-i răni sau chiar a-i ucide. Dacă Nisse este mulțumit, acesta se va transforma într-un adevărat protector al gospodăriei.

Mulți ucraineni nu mătură pânzele de păianjen în Ajun

Acceptarea păianjenilor în casă, ca și multe alte tradiții ucrainene, își are originea într-o legendă. Potrivit povestitorilor antici, a fost odată o văduvă care trăia în coliba ei înghesuită și rece cu copiii ei. Într-o zi, un știulete de pin a căzut din copacul de afară și a prins rădăcini. Copiii, entuziasmați de perspectiva unui brad de Crăciun, au îngrijit răsadul și au făcut planuri despre cum vor decora bradul. Sărăcia era un mod de viață pentru mica familie, iar când s-a apropiat Crăciunul, văduva știa că nu vor putea decora bradul. Copiii și văduva și-au acceptat soarta și s-au dus la culcare în Ajunul Crăciunului, cu micile ramuri ale bradului goale.

Dar păianjenii din gospodărie au auzit plânsul copiilor și au țesut pânze complicate pe brad. Dis-de-dimineață, în dimineața de Crăciun, copiii au strigat: „Mamă, mamă, trezește-te și vezi bradul. Este frumos!” Văduva s-a trezit și a constatat că, în timpul nopții reci, un păianjen își țese pânza în jurul ramurilor fragile. Pe măsură ce razele soarelui se strecurau de-a lungul podelei și urcau în tăcere în copac, strălucirea atingea firele pânzei transformându-le pe fiecare în argint și aur și, după cum spune povestea, din acea zi văduva nu a mai avut nevoie de nimic.