Infofinanciar > Lumea la zi > Misiune NATO desfășurată în Marea Neagră! Franța a trimis avioane de detectare a minelor marine
Lumea la zi

Misiune NATO desfășurată în Marea Neagră! Franța a trimis avioane de detectare a minelor marine

Misiune NATO desfășurată în Marea Neagră! Franța a trimis avioane de detectare a minelor marine
sursă foto: Mer et Marine

În premieră de la începutul războiului din Ucraina, Franța, una dintre națiunile puternice din cadrul forțelor militare europene ale NATO staționate în România, a decis să mute la Constanța un avion de supraveghere maritimă și luptă antisubmarin.

Este vorba despre Atlantique 2 (ATL 2 sau Atlantic 2), supranumit „cuțitul elvețian al Marinei franceze” pentru multiplele sale capacități de supraveghere și intervenție. În aprilie 2022, ATL 2 a efectuat zboruri în Marea Neagră, pentru supravegherea minelor, însă pornind din Creta.

Misiune de supraveghere a minelor în apele noastre teritoriale

De data aceasta, este vorba de o misiune de cel puțin 14 zile, motiv pentru care una dintre flotilele se află la baza aeriană militară Mihail Kogălniceanu de la noi din țară, situată la doar 300 km de Odessa și la puțin mai puțin de 400 km de Sevastopol, în Crimeea ocupată de Rusia.

În urmă cu o săptămână, ATL 2 a luat parte la un exercițiu de antrenament comun, inițiat de România și în cooperare cu marina bulgară și cea turcă. Denumit „Sea Shield”, exercițiul a avut ca scop detectarea unei ținte de mici dimensiuni lansate de o ambarcațiune românească, simulând un submarin.

„Am efectuat două zboruri în cadrul luptei antisubmarin”, a explicat comandantul Anouk, al cărui post de control și observare se află în partea din față a avionului, chiar sub cabina de pilotaj. „Este cea mai bună poziție”, spune Anouk, „deoarece, uneori, ajungem până la 30 de metri deasupra mării, iar priveliștea este cu adevărat fantastică”.

Acum, timp de cel puțin încă o săptămână, misiunea ei va fi de a găsi minele aruncate în apele teritoriale ale României și Bulgariei. Munca poate fi epuizantă, deoarece fiecare zbor de supraveghere durează cel puțin cinci ore, din care patru ore sunt de căutare.

Caracterul unic al Atlancticului 2

„În prezent, Atlantic 2 este unul dintre singurele avioane din lume care are un mecanic la bord, iar acesta este un lucru bun, deoarece este o persoană care cunoaște avionul pe de rost, iar acest lucru oferă cu adevărat o valoare în plus, un ajutor pentru pilotaj și, de asemenea, pentru a face față defecțiunilor”, explică sublocotenentul David.

Locotenentul Hadrien, căpitanul și copilotul aeronavei, a declarat, după ședința pregătitoare de dimineață, că misiunea pentru următoarele zile va fi „de a căuta, detecta și localiza eventualele mine anti-navă care plutesc în derivă în acest moment în toată Marea Neagră; ele amenință atât ambarcațiunile forțelor partenere, cât și tot traficul maritim din zonă, care este destul de dens.

Ofițerul regional de comunicare în Marea Mediterană, comandorul Pierre-Louis Josselin, a declarat că „Atlantic 2 se află în Marea Neagră pentru a verifica dacă totul merge bine și pentru a asigura libertatea de navigație în apele teritoriale românești și bulgare. Această desfășurare are ca scop reasigurarea partenerilor NATO și consolidarea posturii alianței, scrie Le Figaro.