Infofinanciar > Info > Ministerul Cercetării anunță investiții majore. Încep proiecte de peste 320 de milioane de euro
Info

Ministerul Cercetării anunță investiții majore. Încep proiecte de peste 320 de milioane de euro

Ministerul Cercetării anunță investiții majore. Încep proiecte de peste 320 de milioane de euro
Sursă foto: dcnews.ro

Ministrul Cercetării, Inovării și al Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat că atât cercetătorii de top români cât și cei din străinătate ar urma să beneficieze de o investiție de aproximativ 320 de milioane de euro. Acești bani ar urma să finanțeze proiectele lor de cercetare deja în desfășurare, dar și pentru cele ce sunt programate să înceapă în perioada următoare.  

Potrivit ministrului Bogdan Ivan, aceasta investiție ar urma să vină ca un suport pentru „cei mai buni cercetători români”. Anunțul acestei investiții a fost realizat de către ministrul Cercetării în cadrul unei postări realizate pe pagina sa de Facebook, în care a menționat că investițiile fac parte dintr-un nou proiect de finanțare. 

Banii se duc spre digitalizare 

„Am lansat în dezbatere publică pachetul de informații pentru competiţia „Centre de Excelenţă”. Prin acest proiect cei mai buni cercetători români, atât din ţară, cât şi din diaspora vor primi milioane de euro pentru proiectele lor de cercetare. Apoi, vom ajunge cu ele în economie şi vom asigura transfer tehnologic! Este un pas uriaş pentru inovarea din România în domenii precum digitalizare, climă, mediu, sănătate şi cultură”, a scris ministrul pe Facebook. 

Astfel, potrivit metodologiei programului de finanțare, competiția „Centre de Excelență” ar urma să se desfășoare pe toată perioada de implementare a Planului Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare (PNCDI IV), care primește o aprobare anuală a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.  

La acest moment, finanțarea primită din bugetul de stat, care se poate acorda pentru un proiect de cercetare este de maximum 100.000.000 de lei, iar bugetul public alocat este de cel mult 1.600.000 de lei. 

Proiectele de desfășoară pe o perioadă de 5 ani 

Proiectele vor dura 60 de luni la început, dar pot fi prelungite până la 84 de luni. Pentru a continua proiectul, activitatea centrelor de excelenţă va fi evaluată în ultimele douăsprezece luni ale finanțării din perioada inițială. Rezultatele evaluării pot decide dacă finanțarea va fi continuată sau nu, pentru încă 24 de luni de la finalizarea inițială a proiectului. 

Proiectele de depun în cadrul unui nou proces mult mai simplu, care este de o singură etapă, iar cercetătorii pot realiza acest lucru chiar și online, pe portalul web oficial. Mai apoi, proiectele ar urma să fie evaluate de către experți, doctori în științe, care au o activitate științifică recunoscută la nivel internațional. 

În plus, fiecare astfel de propunere ar urma să fie evaluată, atât din punctul de vedere al calității științifice. Această evaluare ar urma să fie realizată de către cel puțin trei experți evaluatori, care vor realiza evaluarea în mod independent, în mediul online, potrivit Adevărul.