Infofinanciar > Lumea la zi > Meta și Rayban au prelungit parteneriatul pentru dezvoltarea ochelarilor inteligenți
Lumea la zi

Meta și Rayban au prelungit parteneriatul pentru dezvoltarea ochelarilor inteligenți

Meta și Rayban au prelungit parteneriatul pentru dezvoltarea ochelarilor inteligenți

Meta, companie administrată de Mark Zuckerberg, și EssilorLuxotica au convenit să-și prelungească parteneriatul privind dezvoltarea ochelarilor inteligenți. Companiile au anunțat că își vor prelungi parteneriatul început în 2019 și după 2030.

CEO-ul Meta, Mark Zuckerberg, a precizat că prelungirea înțelegerii reprezintă o oportunitate de a adapta ochelarii inteligenți pentru următoare platformă tehnologică. „Sunt încântat de aceste planuri pe termen lung. Avem oportunitatea de a transforma ochelarii în următoarea platformă tehnologică majoră şi de a o face să fie la modă”, a declarat fondatorul Facebook.

Parteneriatul cu EsiilorLuxottica, grupul care deține celebrul brand Rayban, a ajutat compania admisitrată de Zuckerberg să intre pe piața ochelarilor inteligenți, cu un design specific accesoriilor normale. Cu alte cuvinte, în loc să producă ochelari cu un aspect futurist, cum a fost cazul celor de la Google, Meta a prezentat clienților ochelari cu iteligență de ultimă oră, cu o formă apreciată și de oamenii obișnuiți.

Nu de mult, gigantul tehnologic a adăugat ochelarilor funcții de inteligență artificială. O mișcare care poate suscita și mai mult interes din partea utilizatorilor, în condițiile în care același produs lansat de Google, dar cu o formă mult mai futuristă nu a fost apreciată de clienții obișnuiți, a informat agenția de știri News.ro.