În 1976, George S. Brown, care a ocupat funcția de președinte al șefilor de stat major în timpul președinților Nixon, Ford și Carter, a calificat armata britanică drept „patetică”. Pentru a justifica, el a adăugat: „Nu mai sunt o putere mondială. Tot ce au sunt generali, amirali și trupe. Ei fac lucrurile în mare stil… pe partea de protocol. Dar ți se face rău când le vezi forțele”.
Cu siguranță, Marea Britanie nu mai este puterea mondială care a fost odată. Dar, la șase ani după remarcile lui Brown, forțele sale, desigur, cu ajutorul americanilor, au învins categoric Argentina în Războiul din Insulele Falklands, care a fost purtat pe ceea ce era practic teritoriul argentinian. În 1991, Marea Britanie a luptat alături de Statele Unite în primul război din Golf împotriva lui Saddam Hussein. A făcut acest lucru din nou în Afganistan și din nou în Irak. Forțele sale s-au descurcat bine în fiecare dintre aceste războaie, iar capacitatea sa nucleară strategică, din nou cu cooperarea americană, nu poate fi ușor ignorată.
Ce se întâmplă cu armata Regatului în prezent?
Cu toate acestea, încă o dată, un general american, deocamdată anonim, își exprimă opinia negativă despre aliatul de încredere al Americii. Potrivit postului britanic Sky News, generalul i-a spus secretarului britanic al apărării, Ben Wallace, că britanicii „nu mai sunt considerați o forță de luptă de prim rang”. Cel puțin generalul, spre deosebire de Brown, și-ar fi oferit evaluarea în privat, deși, în mod clar, nu a rămas vreun secret pentru mult timp, scrie publicația The Hill.
Nu există nicio îndoială că armata Marii Britanii s-a diminuat într-un ritm alarmant. Armata sa, care nu a fost niciodată foarte numeroasă, are în prezent aproximativ 78.000 de oameni și este pe cale să fie redusă și mai mult. Flota de suprafață a Marinei Militare s-a redus la mai puțin de 20 de nave. Cel mai nou portavion al său, Queen Elizabeth, nu are capacitatea de a lansa sau de a recupera aeronave convenționale. Aripa sa aeriană este formată din F-35B, care pot decola și ateriza pe verticală.
Cele 10 submarine ale Marinei Militare reprezintă o forță mai mică de un sfert din cea americană. Marea Britanie are mai puțin de 300 de avioane cu aripi fixe. Și, după cum a confirmat un ministru britanic, stocurile sale de muniție au scăzut atât de mult din cauza ajutorului acordat de Londra Ucrainei, încât acestea ar putea susține operațiunile militare britanice doar pentru, cel mult, câteva zile.
Ar trebui britanicii să se îngrijoreze?
Comentariile generalului anonim au, așadar, mai mult decât un sâmbure de adevăr. La fel de îngrijorător, în timp ce cei doi predecesori ai premierului britanic Rishi Sunak, Boris Johnson și Liz Truss, au susținut amândoi o creștere considerabilă a cheltuielilor pentru apărare, Sunak nu a arătat nicio înclinație de a face același lucru.
Marea Britanie a îndeplinit în mod constant cerințele NATO de a aloca 2% din produsul intern brut pentru bugetul apărării și de a cheltui 20% din acest buget pentru echipamente. Având în vedere creșterea reală a costurilor în domeniul achizițiilor pentru apărare și costul asigurării unor beneficii suficiente pentru a-și menține armata voluntară, aderarea la obiectivele NATO pur și simplu nu este suficientă, mai ales că economia Marii Britanii crește într-un ritm mai lent decât oricare dintre marile economii ale lumii, cu excepția Mexicului. Cu o penurie continuă de forță de muncă, în mare parte din cauza ieșirii sale din Uniunea Europeană, care i-a permis să beneficieze de libera circulație a forței de muncă, precum și a productivității sale slabe, există puține perspective imediate de creștere a PIB-ului. Prin urmare, forțele Marii Britanii vor continua să se diminueze dacă nu-și mărește bugetul apărării cu mult peste nivelul actual de 2,2% din PIB.
Pericolul din Est
Având în vedere că perspectiva agresiunii rusești nu se va diminua prea curând, chiar dacă atacul său asupra Ucrainei va fi în cele din urmă anulat, și că „aventurismul chinezesc” nu dă semne de diminuare, Statele Unite au nevoie de aliatul britanic puternic din punct de vedere militar. Wallace a susținut cu tărie argumentele în favoarea aderării la promisiunea făcută atât de Johnson, cât și de Truss cu privire la creșterea semnificativă a cheltuielilor pentru apărare.
Nu a avut nevoie ca acel general american anonim să-i vorbească despre regresul militar al Marii Britanii și nici să supraestimeze provocările cu care se confruntă. Dar poate că exact asta este ceea ce trebuie să audă și să ia în considerare premierul Sunak.
