Infofinanciar > Lumea la zi > Lui Macron îi plac doar cocoșii galici. Președintele francez, deranjat de afacerile avicole din Ucraina
Lumea la zi

Lui Macron îi plac doar cocoșii galici. Președintele francez, deranjat de afacerile avicole din Ucraina

Lui Macron îi plac doar cocoșii galici. Președintele francez, deranjat de afacerile avicole din Ucraina
Sursa foto: arhiva companiei

După ce a fost luată în vizor de președintele francez Emmanuel Macron, cea mai mare afacere avicolă din Ucraina trece la contraatac.

MHP se află de câteva săptămâni în vizorul fermierilor și politicienilor francezi. Aceștia acuză că inundă piața europeană cu carne de pasăre ieftină. Dar și că profită de decizia UE de a-și deschide granițele pentru exporturile ucrainene. Asta după ce Rusia a invadat-o în urmă cu doi ani.

„Am fost destul de șocat de modul în care MHP ar putea fi poziționat ca fiind antiagricultor și antiUE”, a declarat președintele executiv al MHP, John Rich, pentru POLITICO.

„Uneori, sectorul alimentar ucrainean este portretizat în mod greșit fie ca fiind barbarul de la poartă. Fie ca vulpea din coteț”.

Președintele Emmanuel Macron l-a arătat cu degetul pe fondatorul MHP, Yuriy Kosiuk. Liderul francez susține că UE îl îmbogățește pe acesta în detrimentul agricultorilor europeni.

„Nu ne interesează să facem bani pentru acest om. Nu acesta este scopul. Nu ajută Ucraina”, a declarat Macron într-o conferință de presă după un summit UE desfășurat la Bruxelles la începutul acestei luni, informează politico.eu