Infofinanciar > Lumea la zi > Lovitură pentru Rusia! Marea Britanie și SUA vor să îi confiște activele bancare
Lumea la zi

Lovitură pentru Rusia! Marea Britanie și SUA vor să îi confiște activele bancare

Lovitură pentru Rusia! Marea Britanie și SUA vor să îi confiște activele bancare
Sursa foto: Arhiva companiei

Marea Britanie și SUA par să fie de acord în ceea ce privește confiscarea activelor rusești înghețate. Kremlinul susține că va proceda similar, dacă măsura va fi adoptată.

Ministrul britanic al Investițiilor, Dominic Johnson, a declarat că a discutat cu adjunctul secretarului american al Trezoreriei, Wally Adeyemo, despre confiscarea activelor rusești înghețate. Johnson a subliniat că orice demers în acest sens trebuie să se facă în strictă conformitate cu dreptul internațional.

Ministrul a declarat este imperativ să se asigure că orice mișcare este bine coordonată la nivel internațional. Potrivit acestuia mai sunt încă detalii juridice importante de pus la punct.

O comisie a Senatului american a aprobat săptămâna trecută o lege care ar ajuta la pregătirea terenului. Actula normativ ar putea permite Statelor Unite să confiște activele rusești și să le predea Ucrainei. Banii ar urma să fie folosiți pentru reconstrucție după distrugerile provocate de războiul care a durat aproape doi ani.

300 de miliarde de dolari

Uniunea Europeană, Statele Unite, Japonia și Canada au înghețat aproximativ 300 de miliarde de dolari. Sumele provin din activele băncii centrale rusești. Ele au fost blocate în 2022, când Rusia a invadat Ucraina.

De asemenea și țările din Grupul celor Șapte studiază o posibilă confiscare a activelor Moscovei. Măsura este gândită ca o modalitate de a determina Rusia să plătească pentru daunele provocate de invazia sa în Ucraina.

Oficialii americani și britanici au explorat mai multe opțiuni pentru confiscarea activelor băncii centrale rusești. Oficiali de rang înalt din UE au declarat însă săptămâna trecută că este puțin probabil ca blocul să facă acest lucru. Principalul motiv este reprezentat de îngrijorările legate de legalitatea unei astfel de acțiuni. De asemenea, confiscarea are potențialul de a speria investitorii în active în euro.

Rușii amenință că vor proceda la fel

„Există multă muncă de făcut”, a declarat ministrul Dominic Johnson în timpul vizitei sale la Washington. „Trebuie să ne asigurăm că avem detaliile corecte … Trebuie să ne asigurăm că aceste lucruri sunt etanșe din punct de vedere juridic”, a mai precizat oficialul britanic

Potrivit acestuia, Marea Britanie trebuie să își protejeze reputația de loc „sigur și stabil” în care să investească. Johnson a adăugat că este esențial să se asigure că „restul lumii se simte liniștită că respectăm statul de drept și drepturile de proprietate”.

Johnson a spus că este încrezător că omologii săi americani au înțeles necesitatea de a pune la punct detaliile juridice și tehnice. Ministrul investițiilor a anunțat că reuniunea G7 de la sfârșitul acestei luni va fi un moment important de cotitură pentru conversațiile aliaților pe această temă. El a refuzat însă să spună dacă este posibil să se obțină un progres în discuțiile referitor la confiscarea activelor rusești.

Rusia a decretat că confiscarea acestor active ar fi contrară principiilor piețelor libere. Kremlinul a avertizat că va confisca activele americane, europene și de altă natură ca răspuns la o astfel de măsură, conform reuters.