Infofinanciar > Info > Legea porcului. Ce modificări au fost făcute? Câte animale pot creşte acum românii
Info

Legea porcului. Ce modificări au fost făcute? Câte animale pot creşte acum românii

Legea porcului. Ce modificări au fost făcute? Câte animale pot creşte acum românii
sursa foto evz.ro

Proiectul de act normativ cunoscut ca ”Legea porcului” a fost adoptat în Parlamentul României, iar din textul final al viitoarei legi a fost eliminată limitarea numărului de animale în gospodăriile țărănești.

Acestă lege a fost votată în plenul Camerei Deputaților astăzi, miercuri – 19 aprilie, cu 190 de voturi pentru, 26 de voturi contra și 49 de abțineri. S-a ajuns la acest rezultat după ce, în Comisia de agricultură, deputații au amendat proiectul adoptat la Senat, transformându-l dintr-unul menit să limiteze creșterea porcilor, într-unul care sprijină micii crescători de suine. Astfel, spre exemplu, a fost eliminată prevederea prin care creșterea porcilor putea fi făcute doar de către ”persoane fizice în cadrul exploatațiilor non-comerciale de subzistență, înregistrate în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor – SNIIA, care cresc maxim 5 porci, cu respectarea  normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, precum și cu respectarea normelor de biosecuritate și bunăstare. Porcinele sunt crescute numai pentru îngrășare, fiind interzisă reproducția în aceste exploatații. Porcii, carnea  și produsele din carne rezultate în urma sacrificării acestora nu se comercializează și sunt destinate exclusiv consumului în gospodăria proprie”.  În mod similar au fost eliminate toate resctricțiile privind numărul porcilor pe care îl pot crește persoanele fizice, potrivit Antena3.

Obligațiile crescătorilor

Conform proiectului de lege aprobat de deputați, crescătorii de suine vor avea următoarele obligații:

a) să solicite medicului veterinar de liberă practică înregistrarea exploataţiei în SNIIA și autorității teritorial competente întregistrarea/autorizarea sanitar-veterinară a exploatației.
b) să solicite identificarea porcinelor și înregistrarea acestora în Baza Națională de Date, componentă a SNIIA precum și toate mişcările și evenimentele care au loc în exploatație cu privire la porcine, conform prevederilor sanitar-veterinare în vigoare.
c) să achiziţioneze/vândă porcine vii numai dacă sunt identificate conform cerinţelor legale în vigoare şi dacă sunt însoţite de documentele prevăzute de legislația în vigoare;
d)să notifice medicul veterinar oficial/ medicul veterinar de liberă practică cu privire la orice modificare a stării de sănătate, mortalitate sau avort a porcinelor deținute;
e)să solicite medicului veterinar de liberă practică, în cazul sacrificărilor la nivelul exploatației examinarea carcasei și a organelor porcului/porcilor sacrificați, pentru orice modificare constatată la nivelul acestora și să respecte recomandările primite;
f) să notifice medicului veterinar de liberă practică mișcarea porcinelor în vârstă de maximum 60 de zile de pe raza unităților administrativ teritoriale, fără focare de pestă porcină africană.

De precizat că alte restricții prevăzute în forma ce a trecut de Senat – precum cea de a nu hrăni porcii cu resturi alimentare sau de a amenaja un vestiar în exteriorul cotețului de porci, au fost de asemenea eliminate.