Infofinanciar > Info > O nouă lege introduce amenzi de 40.000 de lei! Ce norme trebuie respectate
Info

O nouă lege introduce amenzi de 40.000 de lei! Ce norme trebuie respectate

amenzi (sursă foto: impact.ro)
sursa foto: arhiva companiei

S-a dat legea! Firmele specializate în colectarea și dezmembrarea mașinilor uzate sunt obligate să instaleze panouri de semnalizare pentru a indica activitatea desfășurată și pentru a reduce zgomotul. Nerespectarea prevederilor legislative atrage amenzi usturătoare.

Aceste panouri trebuie să împrejmuiască locația și să contribuie la protejarea estetică a zonei, precum și la prevenirea propagării zgomotelor. Această măsură are scopul de a îmbunătăți mediul înconjurător. Se dorește și reducerea impactului negativ al activității firmelor respective asupra comunității locale.

„Operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare, tratare, colectare şi tratare sau operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de dezmembrare, după caz, a vehiculelor scoase din uz sunt obligaţi să semnalizeze activitatea pe care o desfăşoară, prin indicarea pe panouri montate în zone cu vizibilitate bună, a elementelor de identificare corespunzătoare activităţii.

De asemenea, operatorii sunt obligaţi la montarea unor panouri care au ca scop împrejmuirea locaţiei pentru:

-protejarea din punct de vedere estetic a zonei;

-a prevenirii propagării zgomotelor;

– a prevenirii accesului persoanelor neautorizate”, se arată în proiectul inițiat de către deputatul PSD Eugen Neaţă.

Amenzi pentru firmele care nu se conformează

Nerespectarea prevederilor acestei legi reprezintă contravenții. Neregulile se sancționează conform următoarelor dispoziții , cu excepția cazurilor în care acțiunile respective îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate infracțiuni conform legii penale:

-cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, pentru persoanele fizice

-cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei, pentru persoanele juridice.

Sancțiunile sunt valabile „în cazul nerespectării de către operatorii economici care efectuează operaţiuni de colectare, colectare şi tratare, tratare, de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz a obligaţiilor prevăzute la art. 13 alin. (1) – (3) şi (4) – (7), precum şi a cerinţelor minime prevăzute în anexa nr. 2”.

În plus, se adaugă și o prevedere conform căreia nerespectarea dispozițiilor acestei legi constituie contravenții. Asta cu excepția situațiilor în care acțiunile nu îndeplinesc criteriile pentru a fi considerate infracțiuni conform legislației penale, și sunt sancționate în conformitate cu normele aplicabile.

„cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, în cazul nerespectării de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare, tratare, colectare şi tratare sau operatorii economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de dezmembrare, după caz, a vehiculelor a obligaţiilor prevăzute la art.13 alin. (3¹)”, potrivit sursei citate.